Nu-i local cum e globalu’, nici echipă ca Realu’!

Lăsați-ne să mai ascultăm imnul Ligii Campionilor! Cităm și noi din clasici, îl parafrazăm pe marele dinamovist Cristi Borcea. Nu ne aia grija de Dinamo, să fie sănătos Dinamo, oricîte boli ar avea! Nu ne copleșește nici trauma din finala de la Paris – că FC Liverpool (iarăși, băga-mi-aș!) s-a împiedicat de Real Madrid. Vorba aia: niciodată nu vom merge singuri! Totuși, în singurătate, am rămas în cap cu niște acorduri și dezacorduri din muzica actualei ediții de Champions League. Ediția asta a fost încă un haios prilej pentru resuscitarea unor dispute identitare, legate mai ales de stil și de specificul local, de școală. Dezbaterea asta ne va obliga, de acum încolo, să abuzăm de ghilimele. Mai există un „specific“, o școală de fotbal? Hai să vedem.

În finala asta, Realu’ din Madrid, cu un antrenor italian, ne-a pîrlit Liverpoolu’, cu un antrenor neamț. Ba mai mult, Los Blancos poa’ să se laude că au luat pe rînd granzii din Anglia – înainte de victoria asupra lui Liverpool, am eliminat Man. City (favorita nambăr uan) și Chelsea (deținătoarea en-titre a trofeului). Fără urmă de ironie, Real Madrid își merită Cupa, a paișpea. În finală, spaniolii antrenați de un „macaronar“ i-au dovedit dibace pe englezii antrenați de un „cîrnățar“. Deci, complet clișeistic, s-ar putea zice că „școala latină“ s-a dovedit superioară „școlii anglo-saxone“. Sau că „Flancul nordic“ a fost obligat să se încline în fața „Flancului mediteranean“. Chiar așa o fi, frățicule? Da și nu.

În dezbaterea asta, legată de „specific“ și de școli, ne mai uităm și noi pe la meciurile din campionatele mari și tari. Este cumva La Liga mai tare decît Premier League, sau Serie A mai brează decît Bundesliga? Mai degrabă am zice că nu. „Anglo-saxonii“ au competiții interne mai vii și mai ofertante decît „latinos“. Ca să continuăm discuția, iarăși te întrebi: cît de „spanioli“ mai sînt jucătorii de la Real Madrid sau cît de „englezi“ sînt cei de la FC Liverpool? Vă zicem: în finală, „regaliștii“ l-au avut doar pe neaoșul Carvajal, iar „cormoranii“, ceva mai conservatori, au debutat cu trei britanici, doi englezi și un scoțian. De asemenea, e greu de zis dacă antrenorii din marea finală ilustrează musai denumirea de origine controlată. Sînt niște mari antrenori, tipi bazați și, în consecință, cu fler să se adapteze consecințelor acestei globalizări, în funcție de adversar și de cursul jocului. Ancelottti nu antrenează mereu „italienește“, la fel cum nici Klopp nu-i tocmai „neamț“. De data asta, în finală, Ancelotti a avut mai mult fler decît Klopp. Sau, ca să pedalăm încă o dată pe stereotipurile identitare, ce-am mai putea zece? Că „italienii“ sînt mai riguroși decît „nemții“? Unde mai e puritatea „stilurilor“ și „școlilor“ de pe bătrînul continent? Bătrîn-bătrîn, da’ tot atrăgător, moșul… Ia mai cugetați și voi!

Bă, fraierilor de compatrioți, a venit iremediabil globalizarea peste meleagurile noastre europene, iar voi tot la Dinamo și Steaua vă gîndiți!… Hai România!