În noaptea de 24 spre 25 august 1955, din cabana de vînătoare Aluneasa din Munții Bistriței răzbăteau cîntece rusești lălăite, clinchet de pahare, glasuri îngreunate de băutură și chicoteli ale ansamblului folcloric „Privighetorile Năsăudului“. Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, petrecea cu cîțiva tovarăși din fruntea Republicii Populare Române.
În cursul zilei, oaspetelui i se organizase o vînătoare de urs, cerb și mistreț, în care fuseseră doborîte patruzeci și cinci de animale și doi gonaci din Batalionul 4 Vînători de munte. Vizita avea loc la inițiativa lui Gheorghiu-Dej, care se gîndea să-i smulgă lui Hrușciov, cu ajutorul talentatelor artiste populare și al țuicii bătrîne, acceptul de retragere a trupelor sovietice din țară.
Misiunea de a deschide discuția i-a fost încredințată lui Emil Bodnăraș, cunoscut spion sovietic, fost șef al Serviciului de Informații al Armatei, general și ministru al Apărării, agent KGB cu realizări remarcabile, vorbitor de rusă și ucraineană, limbi pe care secretarul PCUS le confunda întotdeauna atunci cînd era beat. Și, fiindcă vizita începuse pe 23 august, iar în cele 30 de ore care trecuseră tovarășul Nikita părea să fi dat gata cam zece litri de vodcă, Bodnăraș a atacat. Era sprijinit de șefa ansamblului folcloric, îngenuncheată la picioarele URSS, așa că a zis:
– Tovarășe Nikita, soldații sovietici se mistuie de dorul de țară. Ei vor să vadă de aproape realizările socialismului în țara lor, saltul pe care poporul sovietic l-a făcut în raport cu celelalte popoare.
Hrușciov a răspuns imediat cu un sforăit de bețiv prăbușit în anticamera morții. Bodnăraș a dat muzica mai tare și i-a ordonat tovarășei de la brigada de divertisment să-și reia truda cu și mai mare zel și să-l scoale cumva pe conducătorul popoarelor. Zadarnic, însă. Nikita Sergheevici Hrușciov și-a văzut liniștit de horcăială, răsturnat pe spate, pătat de caviar pe cămașă și descheiat la prohab, cu socialismul la vedere.
În zori, cînd Bodnăraș începea să se felicite pentru norocul de a nu fi fost auzit, Hrușciov s-a trezit dintr-odată, l-a apucat de guler și i-a strigat în față:
– Trădătorule, o să pun să te împuște!
Apoi a înșfăcat o sticlă de Moskovskaia pe jumătate goală, a dat-o pe gît și a răsuflat din rărunchi. Fălcile i s-au descleștat, ochii i s-au umezit și s-a putut vedea că tovarășul Nikita scăpase din ghearele coșmarului.
Cum l-a văzut pe Bodnăraș l-a sărutat pe gură și i-a zis vesel:
– Nici nu știi, Emilcik, cum mă chinuie dușmanii în somn. Degeaba ne-ai împușcat, Nikita Sergheevici, îmi zic noapte de noapte, de noi tot nu scapi! Ptiu! Să-i ia dracu’! Pînă una-alta, ei sînt morți și noi mai avem cîteva ore bune pînă pleacă avionul. Să le umplem cu vodcă, Emilcik, și cu lăutari! Mai rar prieteni ca voi, românii! Doar bulgarii și ucrainenii vă întrec.
Pe la orele amiezii, cînd a doua vînătoare și noua provizie de vodcă erau pe terminate, Hrușciov, binedispus, l-a luat pe Bodnăraș de umeri, l-a sărutat iar și i-a zis:
– Mă gîndeam, tovarășe Bodnarenko, să-mi exprim cumva recunoștința pentru felul în care voi, românii, m-ați tratat. Nu știu încă ce o să vă dau, dar îți spun de pe acum: să nu cumva să-mi ceri să mai mențin trupele rusești în România! Soldații sovietici se mistuie de dorul de țară. Ei vor să vadă de aproape realizările socialismului în țara lor, saltul pe care poporul sovietic l-a făcut în raport cu celelalte popoare.
3.018 vizualizări
O fi poveste adevarata asta?