Blîndul și cultivatul Nicolae Mavrocordat a fost mutat pe tronul Munteniei cînd urletele lui Ștefan Cantacuzino, predecesorul său la București, încă se puteau auzi, împletite cu galopul capugiului turc, trimis să-l ia și să-l ducă fedeleș la Stambul. Sîntem în ianuarie 1716, cu puțin înaintea izbucnirii războiului turco-austriac, iar chinuirea domnitorului trădător Ștefan Cantacuzino în subteranele palatului Topkapî se află la început. Abia în mai, după ce călăul îi va fi smuls numele complicilor și aproape toate organele, Ștefan e, în fine, făcut bucățele și ucis, la un loc cu tatăl și fratele său, după metoda de grup Brâncoveanu, cea care îi făcea sultanului o siestă mai ușoară.
Imperiul Otoman urma să fie înfrînt de Imperiul Habsburgic în cîteva bătălii încheiate cu Pacea de la Passarowitz, dar, pînă să afle asta, turcii au instalat în Valahia un om devotat lor. Nicolae Mavrocordat era produsul școlii otomane de slugărnicie și un om prea educat ca să încerce s-o facă, fie și numai în glumă, pe Dimitrie Cantemir. El știa că, deși sultanul e mai degrabă pitic, cînd vine vorba să te sugrume împreună cu cei șapte copii, nevastă, părinți, socri, frați, veri, slujitori și animale domestice, brațul lui se arată suficient de lung. Prin urmare, finul și inteligentul Nicolae Mavrocordat i-a decapitat pe boierii filogermani și l-a dat pe mitropolitul Antim Ivireanul pe mîna turcilor.
Ivireanul era o mică legendă în Valahia. Se născuse în Georgia și fusese educat la Patriarhia din Constantinopole. Stăpînea caligrafia, pictura, sculptura în lemn, broderia și vorbea – în afară de georgiană – româna, turca, araba, greaca, latina și slavona. Sigur, dacă l-ai fi întîlnit azi, nu te-ai fi putut înțelege cu el, dar pe atunci trecea drept un învățat. Ivireanul era pasionat de tipografie și, cîtă vreme a rămas în viață, a tipărit neîntrerupt carte religioasă. Se vede însă că nu i-a folosit la nimic, fiindcă, după ce Nicolae Mavrocordat l-a dat în primire, soldații turci l-au sugrumat și l-au aruncat în Marița.
Estimp, sub căciulile lor de jder, boierii cloceau îndepărtarea filfizonului sîngeros de pe tron. Într-o noapte, l-au umflat din biblioteca în care ticluia, între un comentariu la Bacon și un eseu despre Leibniz, asasinarea unui logofăt cu conturi la Viena. Nicolae Mavrocordat a fost dus la Sibiu și doar averea lui năucitoare l-a transformat, dintr-un corp destinat jupuirii, într-o marfă vie mai scumpă decît nestematele.
Mor de ras…nu mai pooooooooot!!