În august 1919, soldații generalului Mărdărăscu ocupaseră Budapesta și supravegheau locuitorii așa cum acasă, în Maramureș, Vlașca și Vaslui, stăteau cu ochii pe vaci. Instinctele țărănești ale infanteriei române au salvat orașul de rele tratamente. Sergenții, căprarii și trupa s-au încartiruit în mahalale și au lăsat centrul orașului, cu palate și bulevarde, la cheremul populației. Budapesta a revenit la viață, eliberată de execuțiile regimului bolșevic. Ungurii puteau circula liber, puteau ține întruniri publice, puteau merge la teatru și se puteau plînge autorităților române în caz că vreun țăran din Roșiorii de Vede le-ar fi vînat gîștele cu muniție de război.
De altfel, populația Budapestei a fost aprovizionată cu alimentele capturate de armata română de la trupele lui Bela Kun, alimente pe care trupele lui Bela Kun le capturaseră, la rîndul lor, de la armata cehoslovacă.
Comerțul agricol a fost lăsat liber, iar țărănimea maghiară umplea piețele cu rațele și caprele care supraviețuiseră războiului. Românii au devenit repede clienții acestei rețele zootehnice, contribuind cu solda lor la refacerea micilor gospodării țărănești. Tot lîncezind în așteptarea păcii, regimentele din Galați și Calafat își omorau timpul ba la teatru, ba la bordel. Ungurii, în schimb, mai omorau cîte o ordonanță trimisă după țigări, ca semn al luptei de rezistență.
Una peste alta, în comparație cu Bucureștiul ocupat de unguri și de nemți, Budapesta ocupată de români a fost un model urban al fericirii. Totuși, un incident de factură interetnică a avut loc în primele zile ale ocupației. Sergentul Iordan, care făcea de pază în fața Parlamentului ungar, se tot foia în post. Deasupra lui, pe turla clădirii, fîlfîia drapelul maghiar. Regele Ferdinand suferea de noblețe și refuzase să-l dea jos și să pună în loc steagul nostru. Dar sergentul Iordan avea raporturi mai brutale cu noblețea, așa că a lăsat arma în paza căprarului Bivolaru și s-a suit pe acoperiș. În zilele care au urmat, drapelul ungurilor nu s-a mai putut vedea pe clădirea Parlamentului. În locul lui a fluturat, cu nojițele în vînt, o opincă dacică din județul Gorj. Iar la baza clădirii a făcut de pază eroicul sergent Iordan, zîmbind de la o ureche la alta și desculț de un picior.
Super articol
Palatul Parlamentului din Budapesta a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Șeful gărzii de la intrarea principala era sergentul Iordan, din Craiova. Românii nu dăduseră jos steagul Ungariei de pe Parlament după ocupare.
Se pare că Iordan nu era tocmai mulțumit de prezența steagului și ar fi dorit să răzbune ceea ce cosidera el nedreptățile maghiarilor față de români. Îi vine astfel ideea de a agăța una dintre opincile sale de steagul maghiar pentru a arăta tuturor cine controlează Budapesta.
A coborât așadar steagul și, personal, s-a urcat și a agățat deasupra steagului în roșu-alb-verde opinca sa, ridicând apoi steagul. Așa a ajuns opinca românească pe Parlamentul de la Budapesta.
Mai au vre-o mie de ani pina au sa uite afrontul respectiv…