Departe de somnul lin al președintelui interimar, la aproape 10.000 de kilometri distanță, Vasile Blaga nu avea parte de liniște. După ce spărsese petrecerea personalului care-l deservea, cerșind palincă, fostul om de încredere al lui Traian Băsescu fusese băgat în ședință.
Într-o cameră perfect izolată, în fața unui ecran imens, Vasile Blaga participa la prima videoconferință prin satelit din viața lui. Tema videoconferinței era, ca și în dormitorul de la Cotroceni, data curentă și data foarte apropiată a referendumului.
Ecranul la care se uita Blaga era împărțit în mai multe dreptunghiuri. În unele se vedeau fețele unor oameni, cei care acceptaseră să-și dezvăluie identitatea. În altele nu se vedea nimic, adică erau negre. Și vocile celor care erau în spatele ecranelor negre fuseseră distorsionate, pentru ca trădătorul să nu-și dea seama cu cine vorbește, cine-l ceartă, cine urlă la el.
Blaga era încadrat de Dorin Cocoș și de Moussa. Mamadou nu voise să participe la ședință. Încă mai era extrem de nervos pe cel pe care, până nu demult, îl numea „Mon Douanier“. Moussa, din solidaritate senegaleză, n-ar fi vrut să participe nici el, dar fusese obligat. Trebuia să supravegheze perfuziile vameșului. Căci medicii complexului în care se aflau deciseseră că singura modalitate prin care Blaga putea fi pus pe picioare pentru a participa la ședință era să i se facă perfuzii cu palincă răcită la 15 grade Celsius. Urgența impunea această măsură. În plus, Moussa trebuia să-l ungă pe Blaga pe la gură cu o bucată de slană. Nu mult, doar cât să-i umezească buzele. Zilele în care Mamadou îi refuzase palinca, slana și pita îl slăbiseră foarte mult pe omul de care USL-ul avea acum foarte multă nevoie.
La ora 13, ora României – 10, ora Senegalului –, videoconferința începu brusc.
– Bună ziua, domnule Blaga. Numele meu este Profesor Dan Voiculescu și aș fi onorat să participați alături de noi la această ședință de criză.
– Heei, dom’ profesor… Comment ça va?
– Păi, domnule Blaga, nu prea ça va. Nu prea ça va deloc, dacă pot să spun așa. Iar asta vi se datorează foarte mult dumneavoastră.
– Ei, na? Mie?
– Da, dumneavoastră.
– Dom’ profesor, nu știu ce să zic. Nu cred că-mi mai datorați mare lucru. Adică eu sunt de părere că v-ați ținut promisiunile, deocamdată, că ați făcut ce ați zis. Mă rog, mai sunt unele mici detalii, dar, una peste alta, nu cred că-mi mai datorați mare lucru.
– Domnule Blaga, noi nu, nu vă mai datorăm absolut nimic. Dar dumneavoastră…
– Aici, vă rog să mă scuzați, dom’ profesor, dar nu mai este treaba dumneavoastră. Ceea ce-mi datorez eu mie este treaba mea, nu cred că vă privește.
– Chiar nu mă privește. Nu privește pe nimeni.
– Bun, dacă am lămurit asta, vă mulțumesc mult pentru revedere și vă doresc o zi plăcută în continuare. La revedere!
– Ho, ho, Buldogule, stai așa.
Blaga se uită mirat la ecran și îl văzu pe Liviu Dragnea, într-un colț, cum se agită ca să-i atragă atenția.
– Aaa… Salut, Liviulică, ție și telespectatorilor tăi. Stau, dar nu mult, că am niște treabă.
– Băi, poate nu înțelegi. Ai niște treabă, da, dar treaba ta este aici, cu noi. Și poate n-ai înțeles: noi nu-ți datorăm nimic, dar tu ne datorezi enorm.
– Hei, hei, ia-o mai ușor, Teleorman! De când până când vă datorez eu ceva vouă?
– Vasile, te-ai tâmpit de tot?
– Liviule, da’ tu te-ai tâmpit de tot?
– Grasule, aici noi punem întrebările!
– Nu-ți permit să-mi vorbești așa! Dom’ profesor, îmi cer scuze, dar eu nu mai pot să particip la mascarada asta. O zi bună, la revedere din nou!
– Ba ai să participi, iubire, ai să participi, se auzi o voce cavernoasă din spatele unui ecran negru.
– Ce? Cine a vorbit? Băi, arată-ți fața, rostește-ți vocea adevărată! Nu vorbesc cu făcături de computer.
– Ba ai să vorbești, Vasilele meu iubit, ai să vorbești.
– Draga mea Elena dragă, tu ești?
– Nu este Elena, Vasile, este o admiratoare, se auzi vocea lui Ponta, provocând hohotele de râs ale întregii adunări virtuale.
– Hai, băi, Victore, se supără Blaga. Chiar nu mai accept să fiu luat la mișto. La revedere!
Dădu să se ridice, dar primi, simultan, câte o palmă după ceafă. Una de la Moussa, una de la Dorin Cocoș. „Stai în pizda mă-tii jos, că nu e de glumă!“, i se păru lui Blaga că aude. Dar nu știa cine o spusese: Moussa sau Cocoș?
– Domnule Blaga, reveni Dan Voiculescu, sunteți conștient că mai este doar o săptămână până la referendum?
– Ei, na? Doar o săptămână?
– DA, DOAR O SĂPTĂMÂNĂ, i se răspunse în cor.
– Aaa, păi mai e destul de puțin. Cum stați? E totul în regulă?
– Cum stăm? Nu, că-mi vine să-i sparg fața, se băgă în discuție un alt dreptunghi negru cu voce distorsionată. Băi, umflatule, așteptăm de luni de zile să-ți faci treaba și să dai dezvăluirile alea. Nu cum stăm noi e întrebarea, ci ce dracului faci tu!
– Aaa, mă scuzați, ce dezvăluiri?
– Băi, slană ambulantă, interveni alt dreptunghi negru și altă voce distorsionată, nu-ți este rușine? Pentru ce te-am trimis noi în Senegal? De ce ți-am salvat pielea? Nu ca să faci niște dezvăluiri care să-l doboare pe nenorocit?
– Ba să mă scuzi, Sebi, dar nu de aia m-ați trimis în Senegal.
– De unde știi cine sunt?
– Ești bou? Numai tu îți permiți să mă faci slană ambulantă…
– Domnilor, domnilor, să nu ne certăm, interveni dom’ profesor. Domnule Blaga, totuși, ne puteți spune cum stăm cu dezvăluirile? Ați putea să intrați diseară la mine la televizor în direct, cu imagine, ca să începem asaltul final? Dar cu video, rețineți, ca să nu mai pățim ca data trecută.
– Aaa, dom’ profesor, pentru dumneavoastră oricând, cu mare drag. Dar ce trebuie să spun?
– Păi, pe mine mă întrebați? Nu v-ați scris memoriile? Chiar, când le trimiteți, că ar trebui să apară săptămâna asta cu Jurnalul…
– Păi, cum să vă zic, eu le-am scris…
– Le-a scris pe dracu’, vorbi alt dreptunghi negru.
– Ba le-am scris, le-am scris! Doar că mi le-a mâncat un Gecko Senghor.
597 de vizualizări
