Pan Basarabesky

Neobositul Pan Halippa era de neoprit. După ce s-a făcut unirea cu Basarabia a îmbrățișat cauza noului stat cu și mai multă energie. Și chiar era nevoie, fiindcă noul stat românesc se lărgise, e drept, spre est, dar își pierduse, spre vest, întinderea de dinainte de război. Așa că, în toate cîte erau de făcut pentru întregire și organizare, s-a văzut prezența harnică a exaltatului basarabean asupra căruia, ca să-l mai încetinească, funcționarii se vedeau nevoiți să se arunce mai mulți deodată.

În 1918, Pan Halippa participă la cele două mari adunări populare de la Cernăuți și Alba Iulia, flutură steagul tricolor, vorbește, agită mulțimea și creează un spirit de galerie aprins, pe care participanții îl iau drept suflu unionist. Unirea cu Bucovina și unirea cu Transilvania s-au făcut cu o viteză bună, ce i-a satisfăcut pe deplin nerăbdarea istorică și l-a îndreptățit să creadă că, dacă lucrurile o țineau așa, România va fi mai mare decît și-a propus să fie. Numai că însărcinările interne l-au sustras de la opera de extindere nelimitată și l-au pus să lucreze cu aceeași rîvnă la mecanismele noului stat.

Pan Halippa a fost ministru pentru Basarabia imediat după ce România Mare a primit acordul Tratatului de la Paris. Apoi a fost ministru al Lucrărilor Publice în mai multe rînduri, ministru al Comunicațiilor, al Muncii, al Sănătății și al Ocrotirii Sociale, a fost de trei ori secretar de stat și, vreme de șaisprezece ani, membru al Parlamentului.

În august 1918 a fost ales președintele Partidului Țărănesc din Basarabia, care în 1921 s-a unit cu Partidul Național Țărănesc al lui Maniu. În 1926 are loc fuziunea cu Partidul Național Român, al lui Mihalache, iar rezultatul final e Partidul Național Țărănesc, care a reușit, cumva, să traverseze veacul pentru a putea muri definitiv în zilele noastre.

Pan Halippa nu s-a mulțumit cu administrația oficială. A înființat Universitatea Populară din Chișinău, Conservatorul Moldovenesc, Societatea Scriitorilor și Publiciștilor Basarabeni, Societatea de Editură și Librărie „Luceafărul” din Chișinău. A înființat, a condus și a scris o mulțime de ziare și reviste patriotice, întreținînd focul sacru al unirii ca un preot păgîn și fanatic.

În 1950, comuniștii l-au arestat și l-au întemnițat la Sighet fără judecată. După trei ani, l-au predat NKVD-ului, care l-a dus la Chișinău și l-a condamnat la 25 de ani de muncă silnică în Siberia. În 1955 a fost adus în țară și întemnițat la Aiud, rușii temîndu-se, pesemne, să nu asiste la unirea prizonierilor din Gulag. În 1957, deținutul Pan Halippa a fost eliberat, fiind considerat mai puțin periculos în libertate.

Securitatea l-a supravegheat și l-a hărțuit în permanență, dar el a rezistat cu răbdare pînă la vîrsta de 96 de ani, cînd, văzînd că pentru o nouă unire cu Basarabia mai e nevoie de un secol, a hotărît s-o lase în seama altora.