Radu Beligan a fost și va rămîne cel mai promovat, premiat, decorat, răsplătit, elogiat și comemorat actor din secolele XX și XXI. Puțini ar fi crezut asta doar văzîndu-l, căci natura i-a dat înfățișarea unui cocostîrc, o voce pițigăiată și l-a forțat să poarte ochelari de tocilar. Departe de ținuta, glasul și aerul eroic al marilor actori ai vremii, Beligan a fost mereu o arătare stranie pe scenă și pe ecran. În străfundurile ființei sale, însă, clocotea o ambiție de mare artist. Iar acea ambiție și acel artist au știut mereu să scoată capul din adîncuri și să dea viață unor roluri memorabile.
Radu Beligan s-a născut în 1918, la Bacău, dintr-un tată moldovean, înrudit cu Ion Creangă, și o mamă cu rădăcini grecești. De mic a citit pe rupte, adăugîndu-și cu fiecare centimetru de cunoaștere o nouă dioptrie la ochelari.
Inteligent și preocupat de învățătură, termină liceul „Costache Negruzzi“ din Iași ca șef de promoție. În 1937 începe Dreptul și Filozofia la București, dar peste doi ani se lasă și trece la Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică. Ajunge elevul Luciei Sturdza Bulandra, iar teatrul și actoria îl absorb cu totul.
Radu Beligan a urcat pe scenă încă din 1938, înainte ca România să cunoască marile crime politice ale secolului XX. Pe ecran a apărut în 1943, în celebrul rol al lui Rică Venturiano, din filmul lui Jean Georgescu, O noapte furtunoasă. Pînă în 1946 a jucat în zeci de spectacole în aproape toate teatrele din București. La 28 de ani, cînd au venit comuniștii la putere, avea deja o carieră de actor bătrîn și celebru.
Educat în perioada interbelică, trăit în compania marilor actori din generația Bulandra, Radu Beligan avea preferințe franțuzești și anglo-americane pînă să dea peste el comunismul. Securitatea i-a deschis imediat un dosar de urmărire pe motiv că are„manifestări dușmănoase, cosmopolite și încearcă să introducă idei occidentale în teatru, iar în 1969 a fost semnalat cu intenții de evaziune“.
Dar Beligan a înțeles rapid ceea ce mulți compatrioți de-ai lui n-au înțeles. Nu merita să te pui cu organele și cu atît mai puțin cu partidul. Așa că, în 1959, a intrat în PMR. Cînd maiorii și căpitanii i-au cerut să colaboreze, și-a oferit serviciile cu vîrf și îndesat. A mers la Paris cu trupa Teatrului de Comedie avînd misiunea să convingă diaspora intelectuală să revină în țară. În rapoartele către Securitate a dat informații despre Eugène Ionesco, despre discuțiile refugiaților români și a schițat un plan de recuperare a vocilor critice cu vorbe mieroase și cu duba.
Radu Beligan s-a pus cu hărnicie în slujba comuniștilor, iar ei l-au pus în fruntea revoluției culturale. Împreună au străbătut obsedantele decenii, anii de crime politice și fizice, Beligan interpretînd ingineri, profesori și doctori cu origini sănătoase, iar Partidul Comunist răsplătindu-l cu funcții. Din 1969 și pînă în 1989 a fost membru al Comitetului Central al PCR. Din 1961 și pînă în 1975 a fost membru al Marii Adunări Naționale. A fost făcut artist emerit, artist al poporului și director al Teatrului Național din 1969 pînă în 1989.
Radu Beligan juca regulat în piesele Securității. Rolul de turnător a fost de multe ori jucat cu patimă și în interes personal, cum a fost cazul în 1982, cînd, într-o notă a colonelului Dănescu, a cerut vehement scoaterea piesei lui Liviu Ciulei de la televiziune, fiindcă marele regizor părăsise țara.
Radu Beligan a murit în 2016, la 97 de ani, îngropat în zeci de premii și titluri acordate după 1990. A fost ales membru de onoare al Academiei Române și a fost inclus în Guinness Book ca cel mai longeviv actor aflat în activitate, fără să se specifice și activitatea de turnător.
În 2016 se știa, probabil, de această colaborare. De ce nu s-a spus nimic până acum?