Pe vremea cînd zburau miniștrii

Max Goldstein a fost primul anarhist român pus pe fapte, omul care a rupt tradiția de șovăială și amînare a extremiștilor de factură mioritică. Evreu de origine, născut la Bîrlad în 1898, într-o familie de comercianți cu murături, Max era scund și îndesat, total nepotrivit, ca statură, pentru fuga de la locul faptei, dar cu o ambiție nemăsurată de a arunca în aer lucruri.

Fără să piardă prea mult timp cu școala, bizuindu-se pe istețimea naturală a poporului cărții, Max a ajuns la București hrănindu-se cu ideile stîngii radicale. O vreme a deprins lucrul cu explozibili slabi și a căutat ținte pe care să-și reverse violența de clasă. Socialiștii erau puțini, speriați și săraci, aveau copii, neveste și mustrări de conștiință, iar din furia lor socială, domolită de obicei cu halba, arareori rezulta cîte o bătaie. De aceea, Max Goldstein a dat foc unei fabrici de săpun și a fugit în Rusia, unde bolșevicii puneau la cale atentate serioase, care promiteau milioane de morți.

O vreme a trebuit să stea ascuns la Odessa, fiindcă în România luase zece ani cu executare, dar a folosit răgazul ca să se antreneze cu trotil și nitroglicerină. Se poate spune că a cîștigat o experiență pirotehnică vastă și abilitatea de a executa legăturile și explozia cu o singură mînă. Lucru care i-a ușurat munca de terorist, fiindcă o mînă era tot ce-i mai rămăsese în urma seminarului de dinamită, cealaltă zburîndu-i departe, smulsă din umăr cu tot cu visul de a cînta la pian.

Întors în România, Max Goldstein a pus o bombă sub vagonul ministrului de Interne, Constantin Argetoianu, un desăvîrșit prigonitor al comuniștilor români. Bomba a explodat în noiembrie 1920, dar a distrus doar jumătatea de vagon din care lipsea ministrul. Argetoianu, pe care suflul detunăturii l-a făcut să-și verse cafeaua pe decorații, a scos Partidul Comunist în afara legii și a arestat cîțiva comuniști care n-au fost înștiințați de atentatori și n-au știut să fugă.

Două săptămîni mai tîrziu, Max Goldstein a plasat o geantă cu trotil în Senatul României. Ținta era Octavian Goga, poetul pătimirii noastre și primul antisemit al țării. Dar, așa cum zice proverbul, nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește, iar în ziua aia în Senat s-au nimerit alții. Au fost uciși ministrul Justiției, Dumitru Greceanu, senatorii Radu Demetriu și Spirea Gheorghiu și au fost răniți mulți alți senatori, în frunte cu președintele Senatului, Constantin Coandă.

Fiindcă Max Goldstein n-a fost găsit și, în plus, nu avea partid, guvernul a arestat liderii Partidului Socialist și ai Partidului Comunist. I-a judecat în celebrul proces din Dealul Spirii. Șeful de atunci al PCR, Gheorghe Cristescu, zis Plăpumaru, a negat orice implicare sovietică. Cominternul, de altfel, recomanda partidelor-satelit să nu arunce în aer oameni cîtă vreme nu are mijloacele politice de a mușamaliza dispariția lor.

Max Goldstein a fost capturat un an mai tîrziu, din greșeală, pe cînd încerca să treacă din Bulgaria în România pe la Ruse. A fost condamnat la muncă forțată pe viață, dar s-a sustras executării pedepsei murind în 1924 la Doftana, de pneumonie.