Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Peter O'Toole, ultima picătură

Zoom Peter O'Toole, ultima picătură

"What time is it?",întreabă Michael Caine, care simțea că-i explodează capul doar auzindu-se vorbind. "Never mind what time it is", răspunde O'Toole de la capătul celălalt al covorului. "What fucking day is it?" Adevărul e că dormiseră neîntorși vreo 48 de ore, într-o cameră de hotel în care sticlele goale valorau mai mult decît mobilierul, după ce băuseră ca sparții, timp de 12 ore în șir. Cu Peter Finch e deja altă poveste. Pentru că patronul unui pub dintr-un orășel din Irlanda refuză să-i servească după ora închiderii, O'Toole îi scrie un cec generos, decis să-i cumpere pe loc toată șandramaua. Finch se oferă imediat să cumpere și grădina, just in case.

Într-o altă seară iese la băut într-o cîrciumă oarecare din Paris și ăsta e ultimul lucru pe care și-l amintește. A doua zi, Peter O'Toole se trezește, ușor ciupit, într-un hotel din Corsica. Și coboară imediat la restaurant, să-și comande un espresso scurt, o bere mică și o vodcă mare, pe post de pansament. Alături de bunul său prieten Richard Burton, bea enorm și simte monstruos niște lucruri pe care nu prea le mai ține minte. Filmînd pentru Becket (Peter Glenville, 1964), O'Toole și Burton reușesc performanța de a trăi periculos, dar creativ, într-o beție perpetuă. Echipa nu înțelege cum e omenește posibil și aparent nimeni nu îndrăznește să-și aprindă o țigară în prezența profund etilică a celor doi mari performeri, de teamă să nu sară în aer platoul. Dar eforturile lor supraomenești sînt răsplătite cu două nominalizări la Oscar pentru Best Actor in a Leading Role. Cîte una pentru fiecare.

Era însă prea devreme pentru Peter O'Toole, cum, de altfel, a fost întotdeauna, pînă la sfîrșit. Cu doar doi ani înainte primise prima nominalizare, pentru Lawrence of Arabia (David Lean, 1962), filmul care l-a făcut om, dar nu megastar. Cîștigase atunci Gregory Peck (To Kill a Mockinbird), care nu era altceva decît Gregory Peck, plicticos și aseptic cum îl știm. La ediția din 1969, cînd O'Toole se depășea pe sine în The Lion in Winter (Anthony Harvey, 1968), Oscarul pentru cel mai bun rol masculin îi era atribuit la Cliff Robertson (Charly), care nici măcar nu s-a prezentat să-și ridice statueta. Au urmat, de bine, de rău, alte cinci nominalizări. Opt în total. Ultima oară i s-a-ntîmplat în 2007, pentru prestația din Venus, unde O'Toole interpretează rolul unui actor decrepit și ratat, cu medicamentele în buzunar și paharul de băutură în mîna aia care-i tremură din rațiuni nu întru totul scenaristice.

Peter O'Toole și-a dorit mult un Oscar adevărat. I s-a oferit doar unul onorific, în 2003, pe care inițial l-a refuzat ca un mare domn de pe vechiul continent, care nu se pune la mintea proștilor din Academie: "I'm still in the game and might win the lovely bugger outright". Dar pe care, din cine știe ce puseu regretabil de luciditate – căci omul se lăsase de băut în 1975, după ce-și pierduse într-un spital cam jumătate din stomac –, l-a acceptat apoi spunînd: "I have my very own Oscar now to be with me until death us do part".

Peter O'Toole s-a născut în 1932 la Connemara, unde încă se produce, în cantități ponderate, cel mai bun single malt irlandez. Și a murit într-un spital din Londra sîmbătă, 14 decembrie 2013, la două zile după anunțarea nominalizărilor la Globurile de Aur 2014. Într-adevăr, n-avea nici un sens să le mai aștepte pe cele de la Oscaruri.

 

Dragoș Vasile

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • În căutarea țăranului pierdut

    18 februarie 2020

    Prin anii ’90, șoseaua dintre Craiova si Calafat purta la gît în plină iarnă salbe de potîrnichi și de prepelițe, care spre a nu fi detectate pe cîmpul înzăpezit de […]

  • Instinct primar

    18 februarie 2020

    Partidele bătrîne se închină la chipul cioplit al primarului. Și PSD, și PNL se prosternează la picioarele acestei divinități păgîne. Au primari mulți pe care vor să-i păstreze fiindcă fără […]

  • Cine suntem, ce mai vrem

    18 februarie 2020

    „Să se știe cine suntem și ce vrem“, spunea Ion Iliescu în decembrie 1989 despre necesitatea unei comunicări cu ambasada Uniunii Sovietice. Desigur, sovieticii știau destul de bine și cine […]

  • Ludovic autorăstignit a doua oară

    11 februarie 2020

    După ce a fost bătut la școală de niște derbedei, elevul conștiincios Ludovic Orban, sfătuit de domnul diriginte, a decis să-și dea singur palme în fața clasei dacă împricinații refuză […]

  • Războaiele care ne-au prostit

    11 februarie 2020

    Cînd vine vorba despre înapoierea României, două tabere duc greul bătăliei. Una susține că sîntem ținuți pe loc de corupție. Cealaltă e de părere că sîntem victima conspirației internaționale. În […]

Cele mai citite