Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Privind pe sub fustele Marii Uniri

Zoom Privind pe sub fustele Marii Uniri

Istoria propagandei și a manipulării nu poate trece indiferentă peste pionieratul românului Vaida-Voevod, care, cam în aceeași perioadă în care Troțki îl dezinforma pe Lenin cu ziarele într-un singur exemplar, el construia la Paris, pentru negustorii conferinței de pace, o ficțiune românească de nerefuzat, trăsnind a eroism, unire și Dom Pérignon. Vaida-Voevod știa ceea ce era ușor de aflat: România nu-și putea pleda cauza doar în timpul lucrărilor, ziua, în fața Marilor Puteri, fiindcă argumentele ei politice, geografice și mai ales militare nu-i lăsau prea multe speranțe. România avea nevoie de ajutorul nopții, al banilor, al clinchetului de pahare, al stridiilor și caviarului, al coniacului scump și al foșnetului de portjartier.

Alexandru Vaida-Voevod, un om fin și educat, greco-catolic practicant și patriot profund, a luat asupra lui această povară, avînd siguranța că duce în spinare, odată cu mustrările de conștiință, soarta Ardealului, a Basarabiei, a Cadrilaterului și a României Mari.

A început prin a-i cultiva pe ziariștii francezi și pe corespondenții presei americane și britanice la Paris, invitîndu-i la petreceri, la curse de cai și, mai cu seamă, la tururi de noapte în Montparnasse. Printre bulele șampaniei rosé, cauza României căpăta nuanțe trandafirii. Unirea era mai ușor de înțeles în cabina dansatoarelor de cancan. Pentru jurnaliștii cu scrupule, care păstrau respect pentru meserie, Vaida-Voevod avea pregătite finanțări pe sub masă, plicuri cu sume frumușele din care izvorau articole în interesul Bucureștiului.

Pentru ca treaba să meargă strună, a înființat un birou de presă la Paris și unul la Berna. Cauza României avea acum o bază de propagandă cu adresa cunoscută, iar marile condeie ale lumii libere știau de unde să-și ridice răsplata.

Mai mult, Vaida-Voevod a invitat jurnaliștii străini să viziteze România în condiții all-inclusive și i-a însoțit ca să se asigure că vinul, pastrama și folcloristele sînt la înălțimea conferinței de pace.

Brătianu însuși, impresionat de jongleriile ministrului său, s-a retras de la discuții cu sentimentul că niciodată diplomația fățișă nu va putea egala isprava unui proxenet de geniu. Vaida-Voevod a umplut Parisul cu idei românești, a montat scandaluri de presă, a speriat opinia publică internațională cu revizionismul german, a vorbit, a mituit, a cumpărat bunăvoință și a turnat, în matricea politică creată de Brătianu, flexibilitatea și oportunismul unei diplomații voioase.

Mulți politicieni, diplomați și jurnaliști străini au acuzat afecțiuni ale ficatului de la consumul exagerat de foie gras și Châteauneuf-du-Pape, dar – ce vreți? – asta a fost contribuția lor la Marea Unire.

398 de vizualizări

4 comentarii

  1. #1

    Da, si atunci, ca si acum, se mituia din greu. Diferenta imensa este insa ca atunci se mituia pentru interesele tarii, astazi se mituieste pentru interesul propriu. Ce pitici colcaie azi prin politichia romaneasca, in comparatie cu uriasii de atunci!
    Din nou un articol exceptional!

  2. #2

    ” ficțiune românească de nerefuzat, trăsnind a eroism, unire și Dom Pérignon”…
    Eroismul comparativ al romanilor se poate extrage din statisticile oficiale:
    din 750000 de soldati ai Armatei romane, 335000 si-au gasit moartea pe front. Asta-i vreo 40%. Doar 80000 s-au predat sau au dezertat. Absolut inegalabil.
    Compara cu Austro-Ungaria: din 8,5 milioane doar 1.5 milioane au murit, vreo 2.5 milioane s-au predat sau au dezertat. Vezi diferenta? D-aia nu mai e Austro-Ungaria pe harta. Ca nimeni n-a prea vrut sa se jerfeasca pt ea.

  3. #3

    La foie gras merge bine un vin de Sauternes (Grasa de Cotnari sau Tamaioasa substituie cu brio). Sa nu mai vorbesc de Tokaj.

    Chateauneuf du Pape e bun cu mielut.

    Intre timp – ce faceau alte foste natii ale imperiului

  4. #4

    cifrele nu mint!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta