Radu al II-lea Prasnaglava s-a născut din dorinţa lui Mircea cel Bătrîn de a-i dovedi unei slujnice că e încă tînăr. Se spune că Mircea a avut atît de mulţi fii, încît, atunci cînd se îmbăta, putea ţine piept unei armate otomane doar cu ei. Radu Prasnaglava a domnit din 1421 pînă în 1422, apoi în vara lui 1423, în toamna lui 1424 şi în primăvara lui 1427. Viteza cu care i s-au succedat domniile a fost egală cînd cu viteza cailor turceşti pe care călăreau spahiii veniţi să-l înscăuneze, cînd cu acceleraţia cailor ungureşti pe care călareau secuii veniţi să-l dea jos.
Omul care s-a pus de-a curmezişul continuităţii lui pe tron a rămas în istorie sub numele de Dan al II-lea, văr primar după tată şi domn al Valahiei în intervalele în care Prasnaglava încerca să iasă, în galop, din bătaia săgeţilor vericide. Luptele pentru putere se dădeau, de obicei, între fiii lui Mircea, Drăculeştii, şi fiii lui frate-su, Dăneştii. În cazul lui Radu Prasnaglava, scorul a fost strîns. Despre Dan al II-lea, care beneficia de asistenţă maghiară şi exploata lipsa de simpatie pe care valahii o purtau criminalului turc, se poate spune că a avut un avantaj psihologic. Totuşi, avantajul numeric aflat de partea lui Radu a contat mai mult în primele trei domnii. În a patra n-a mai contat nimic, fiindcă vorbim de o primăvară-capcană, terminată brusc cu un icnet sec şi cu un cap chel rostogolindu-se pe iarbă. Lui Radu, pe vremea cînd încă i se mai putea adresa cineva, i se spunea Chelul. Apoi, istoricii au hotărît că Prasnaglava înseamnă, de fapt, „cap sec“. Pentru un tip care a cheltuit atîta energie, care a deranjat atîta lume, care a risipit atîţia bani, numai ca să-şi privească duşmanii din vîrful unui par, porecla pare rezonabilă.
