Cu niște ani buni în urmă, Societatea Academică din România, condusă de Alina Mungiu-Pippidi, a avut o inițiativă de transparentizare a surselor de venit ale presei românești. Demersul era OK, modul în care, însă, doamna Mungiu-Pippidi voia să-i facem noi treaba nu era OK. Pentru că SAR aplică pentru grant-uri, pe diverse progame, grant-uri care presupun inclusiv plata unor oameni pentru a desfășura diverse cercetări. Dacă voia să afle cum merg lucrurile în presă, era suficient să obțină numele firmelor editoare, să le ia datele de bilanț oficiale, să plătească ceva bani unei firme care face monitorizare de presă și care contorizează publicitatea din presă, la rate-card. Nu era complicat, dar era ceva de muncă.
Academia Cațavencu, de exemplu, nu și-a ascuns niciodată structura acționariatului. N-o face nici Cațavencii. Încă de la prima versiune a site-ului AC, de prin 1996, am publicat lista completă a acționarilor, cu procente, cu tot ce trebuie. Nu am ascuns nici momentul în care Sorin Ovidiu Vântu a cumpărat acțiuni, nici când le-a vândut, nici când a cumpărat iar. La Cațavencii e și mai simplu. După primul an de existență, în care Cațavencii a făcut parte din trustul Adevărul, a apărut firma Patetic Media SRL, care are doi acționari: Doru Bușcu și Mircea Dinescu.
Cam ăștia suntem noi, cu asta ne ocupăm, bilanțurile sunt depuse cu regularitate la ANAF, nu ascundem nimic. Cifrele BRAT spun că vindem cam 6.000 de exemplare săptămânal. A fost o vreme în care vindeam 10.000 de exemplare, dar vremea aia a trecut. Dispar chioșcurile de difuzare a presei, lumea vrea să citească mocăciuni pe Internet, e greu. Trăim din vânzarea gazetei și din foarte puțini bani veniți din publicitate. Supraviețuim pentru că nu suntem chiar mulți și ne-am învățat să nu fim nici foarte pretențioși. Avem, fiecare, cel puțin câte un alt job. Avem diverse colaborări cu alte publicații, cu televiziuni, cu edituri. Nu-i simplu, dar ăsta este prețul libertății.
A devenit obositor
să tot citesc despre noi că suntem plătiți de unul sau de altul pentru a scrie ode sau pentru a ataca la comandă. Politicienii și cei din jurul lor au, de obicei, această apucătură, de a declara că vocile ce le sunt nefavorabile sunt neapărat plătite de „dușmani“. Se colportează informații așa-zis avizate, dar nimeni, de fapt, nu poate dovedi ceva. Lumea presei românești, aparent vastă, este, totuși, destul de mică. Știm și noi povești, auzim destul de des despre sacoșe cu bani care umblă prin unele redacții, dar, fără probe, nu scriem. Ne-am păstrat libertatea și dreptul de avea, în aceeași redacție, opinii diferite. Dar asta se vede doar dacă te înduri să scoți din buzunar 5 lei și să cumperi revista tipărită. Doar așa poți vedea că în 24 de pagini sunt acoperite cam toate spectrele. Doar așa poți vedea că un om care e declarat de către comentaci pesedist în pagina 3 poate deveni userist în pagina 5 și așa mai departe. Cațavencii e un produs complet de-abia în print. Dar printul nu e gratis, cum e Internetul.
A mai încercat
Săptămâna financiară, al cărei redactor-șef era Radu Preda, să facă un top al averilor ziariștilor. A fost un demers bun, dar semi-eșuat, pentru că noi, cei care vorbim despre transparență, noi, campionii informației cât mai publice, am evitat să furnizăm informațiile de care SFin avea nevoie.
Și, totuși, de ce n-o facem?
Eu, unul, n-am absolut nimic de ascuns. Așa că am să fac eu acest prim pas, publicându-mi declarația de avere fix în forma în care sunt obligați să o completeze și să o publice aleșii noștri și angajații la stat. Aș vrea să văd acest gest făcut și de alți jurnaliști. Ar fi o intrare în normalitate, un gest de transparență de care cred că e nevoie. Declarația mea de avere este, iată, din acest moment, publică. O puteți citi aici, în facsimil, sau pe site, în format pdf. Ca să rezum puțin, pentru cei care nu au timp să citească atât de multe spații goale, în 2018 am avut patru surse de venit: Cațavencii, TVR, cotidianul Obiectiv din Tulcea și, pe final de an, Libertatea. Sumele le găsiți acolo. O parte din banii câștigați s-au dus în acoperirea unor cheltuieli ale cotidianului Obiectiv. Apare și suma respectivă la capitolul cuvenit. Am două credite de nevoi personale, soția mea are, de asemeni, unul. Nu avem proprietăți, căci casa aparține familiei soiei mele. Oricât ne-ar plăcea arta, nu avem tablouri care să valoreze, împreună, peste 5.000 de euro. Bijuteriile de argint nu sunt scumpe, dar sunt mișto. Nu e nimic senzațional, nu e nici ceva de care să am dreptul să mă plâng.
Nu doare, nu e greu de făcut. Enjoy!
De ce nu introduceți abonamente pentru varianta online? Eu unul aș plăti pentru revista electronică, mai ales că nu am acces la varianta tipărită. E simplu și eficient și pentru voi, ziariștii si pentru noi, cititorii.
Am avut abonament pentru site, dar am venit prea devreme cu soluția asta și nu a funcționat. POtae abonamente în format pDdf pentru cei care vor să vadă o variantă apropiată de print ar fi o soluție.
Stiam ca sunteti baieti saraci, „r-ati ai dreacu de simpatici” si ca academicieni si acum cand v-au luat gradul universitar asa ca , din simpatie, din respect si drept multumire pentru munca voastra, am purces intr-un ajun de Craciun spre sediul vostru de la Izvorul Rece cu o sticla de whisky. Vedeti, asta nu apare in declaratia de avere…..