Printre foloasele reuşitului atac de noapte nu s-a numărat şi păstrarea tronului. Vlad Ţepeş a trebuit să fugă, victorios, în Transilvania, un pic mai repede ca săgeţile lui Radu cel Frumos. Aici, Matei Corvin îl aştepta cu braţele şi cu temniţele deschise, pe care le-a închis apoi, după intrarea lui Vlad. Istoria sare cu uşurinţă peste cei 12 ani lungi petrecuţi de Vlad Ţepeş în pîrnaie la Vişegrad. La fel vom face şi noi, nu înainte de a aminti că, în acest interval, prizonierul a tras în ţeapă peste zece mii de gîndaci negri de umezeală şi a jupuit de vii toţi şobolanii închisorii.
Cînd Vlad Ţepeş a fost eliberat se făcuse deja 1474 şi Matei Corvin i-a mai prescris doi ani de arest la domiciliu. Cum nu avea domiciliu, i s-a dat unul în Buda, un apartament care avea şi ferestre şi, deci, şi posibilitatea de a momi şi captura, în vederea execuţiei, vrăbiile şi turturelele cartierului. În 1475, după victoria de la Vaslui, Ştefan cel Mare îl roagă pe Matei Corvin, cu ajutorul unor ameninţări, să-l elibereze pe Vlad.
Prin 1476, rugămintea îi este ascultată şi Vlad e adus în fruntea Ţării Româneşti între suliţele lui Ştefan şi topoarele lui Matei. Titularul tronului, Laiotă Basarab, pentru care Vlad pregătise cu mîna lui un par mai bont, pentru încetinirea pătrunderii, scapă de urmărirea poterei şi nu se mulţumeşte cu atît. O oaste turcă, răsărită din buzunarele lui, înfrînge armata neplătită a lui Vlad Ţepeş şi de aici începe legenda.
Legenda a călătorit mai ceva ca personajul însuşi, deşi nici despre Vlad Ţepeş nu se poate spune că a stat acasă. Capul lui a ajuns la Constantinopole, iar trupul la Hollywood.
