În aprilie 1462, dacă te uitai peste Dunăre spre bulgari, vedeai armata lui Mehmed al II-lea. Efectivele, care păreau cîtă frunză, cîtă iarbă, nu erau aşa de numeroase prin comparaţie cu primăvara întîrziată, în care nici frunza şi nici iarba nu prea apucaseră să iasă. Anumiţi cronicari vorbesc de 100.000 de turci, alţii de 120.000.
Cei 30.000 de valahi care-i aşteptau la Turnu erau neînfricaţi, iar aici Vlad se bizuia pe faptul că nici unul nu ştia să numere ca lumea. Mehmed al II-lea, cuceritorul Bizanţului, era negru. În primul rînd fiindcă aşa îi era pielea, el fiind născut prin încrucişarea triplă dintre un tată impotent, o favorită nesătulă şi un prost obicei, acela de a lăsa paji nubieni să deretice prin harem. În al doilea rînd, Mehmed al II-lea era negru de supărare. De cîteva nopţi nu mai putea să doarmă. Şi cum ar fi putut să doarmă cu Vlad în cap şi fără frate-su, Radu cel Frumos, în braţe? De cînd i se promisese tronul Munteniei, Radu nu se mai lăsa pe mîna sultanului cu una, cu două, iar Luminăţia Sa se vedea nevoit să se consoleze cu viitorii domni ai Serbiei şi Transilvaniei.
Cele două armate s-au studiat reciproc preţ de două-trei ploi de săgeţi, apoi ienicerii au trecut Dunărea chiar pe lîngă capcana întinsă de Vlad, cu sprijinul boierilor trădători, cinci kilometri mai la vale. Pe drumul spre Tîrgovişte, toate fîntînile erau otrăvite, iar grînele, care abia ar fi trebuit să încolţească, nici n-au mai fost semănate. Turcii, în schimb, aveau pilaf, dar şi o mulţime de santinele. Aşa că, după două luni de hărţuială, în care oştenii lui Vlad n-au reuşit să ajungă la popotă, a fost plănuit un atac de noapte, care să vizeze chiar cămările padişahului.
Foarte tare! Imi place foarte mult stilul original de a povesti istoria. Asa un profesor sa fi avut la orele de istorie, nu ma mai plictiseam la scoala, memorand ani si combatanti si date istorice insipide.
Foarte tare! Sa fi avut un profesor cu asa un mod original de a povesti istoria, altfel ar fi fost orele de istorie din scoala! Bravo!
Super misto. Urmaresc articolele astea de ceva vreme si tare mi-ar placea sa le vad intr-un volum. SE AUDE??? hihihi
Nu ar fi prima daca cand o astfel de istorie ar fi publicata. „L’histoire de la France vue par San-Antonio” este o capodopera si a cunoscut un succes enorm.
Si odata publicata, sigur ar ajunge si la noi la Montreal… ca ducem oareshce lipsa de carti romanesti bune… pe bune.
cronicile astea sunt mortale, scoateti un
manual de istorie-succes garantat !
Cititi Caderea constantinopu;lului” de Vintila Corbu si veti afla istoria adevarata a timurilor respective. Istoria este scrisa, trebuie doar sa o descoperiti!