Neprevăzutul se întîmplase. Toți erau uluiți și, de bună seamă, nelămuriți. Ministrul nu mai era Voiculescu și Voiculescu nu mai era ministru. Re-vol-tă-tor! Păi, pentru asta a studiat el 11 ani la Viena? Ca să vină unul care a picat de două ori admiterea la facultate – în România, nu la Viena, da? – și să-și bată joc de înaltele sale calificări? Cum își permite unul cu 6 la bacalaureat să-l concedieze pe el, care are – de la o universitate de top – ditamai diploma de participare?
Orbit de revoltă, Vlad Voiculescu părea gata să facă un gest extrem. Îl dădu în lături pe Barna, care mima chiar foarte bine că îi pasă și că într-adevăr ar vrea să-l oprească, deschise larg ușile balconului, ieși pe balcon, trase aer în piept și făcu ceea ce simțea că trebuie să facă…
Nimeni nu știe cum, în acele clipe tensionate, părul lui Voiculescu deveni brusc auriu, strîns în coc la spate, buzele i se înroșiră de furie, costumul, sub imperiul emoției, deveni taior, iar vorbele sale plutiră profetic deasupra Pieței, purtate de cîntecul de lebădă politică:
– Nu mă boci, Româniaaa!
Dar abia își termină trilul că în spatele său apăru Cîțu, cu pletele în vînt și cu un scaun în mînă.
– Florinele, nu arunca cu scaunul în el! țipă speriată Turcan. Și nu-l lăsa nici pe Vlad să dea cu scaunul în tine! Amîndoi aveți televiziuni unde să faceți asta!
Dar nu aruncarea, lucru care ar fi presupus forță și coordonare, era planul lui Cîțu. Gollum se urcă pe el și dădu drumul unor triluri alternative. Și la cîntecul lui Voiculescu, și la ideea de muzică în general. „Românii trebuie să știe“ răsună deasupra Pieței așa cum suna Enya pe coloana sonoră a Stăpînului Inelelor. Bine, poate puțin mai subțire.
– Dacă tu te crezi Madonna, eu sînt Primadonna, fraiere! șuieră Cîțu înspre Voiculescu de la înălțimea scaunului, probabil conștient că meschina piesă de mobilier era singurul lucru care-i dădea măcar o vagă impresie de superioritate.
– Și totuși, de la ce s-au luat la ceartă? întrebă unul din miniștri, prea inutil ca să-l mai rețină cineva.
– Florinel e gelos pe Vlad pentru că Vlad are două și el n-are nici măcar una… încercă să explice discret Turcan.
– Nici măcar unul, Raluca, o corectă Klaus I. Ce-a fost asta, un puseu de Viorica?
– Sire, vă respect enorm, dar cred că aveți un bug în soft-ul de gramatică. Sînt sigură că e una și două… Credeți-mă, am studiat cu atenție fenomenul, pentru că fără studiu aprofundat nu ajungeam atît de departe în politică.
– Raluca, nu sînt sexist, dar cred că tu ești cu mintea la un anumit lucru, iar Stăpînul se gîndește la ce e corect, interveni echidistant Rareș Bogdan.
– Și la ce anume credeai că mă gîndesc? Crezi că am rămas fixată pe chestia aia doar pentru că am avut parte de un eveniment neplăcut cu o mașină? Nu, dragă, poate nu la „amendă“ mă gîndeam!
1.134 de vizualizări
