Dar iată că vîntul se înteți și mai tare. Zgribulită, Turcan își aranjă cîteva pene rebele și, făcîndu-și curaj, îi puse odată întrebarea umbrei negre:
– Mărite M, vîntul ăsta devine tot mai puternic…E vreo șansă să ne zboare de la guvernare?
– Draga mea, rînji umbra neagră, credeam că testele de IQ ale lui Tătaru te-au liniștit
– Nu înțeleg!
– Avizele au fost toate negative, nu-i așa? Păi, atunci, la ce să-ți mai faci griji?
– Tot nu înțeleg…
– Gîndește-te la Grigorescu…Poate ăla de sub oglinda din baie, poate ăla din garaj, încercă umbra s-o ajute.
– Nu pățim nimic dacă îmi pun basma roșie? îngăimă Turcan.
– Scăpăm dacă chemăm repede niște fetițe? încercă Predoiu.
– Să-i pun basma roșie lui Gollum – pardon, Cîțu – și să-l atîrn într-un cui pe perete? întrebă Ludovic II.
– Ideea este excelentă, dar nu la asta mă refeream. Hai, mă, nu puteți fi atît de negativi încît să nu vă prindeți. Grigorescu, artă, uite, transporturi, că tu ar trebui să te pricepi, mărite Șică, zise umbra aproape înecîndu-se de rîs.
Dar măritul Șică II părea să nu priceapă. Și el, și ceilalți păreau să fi ieșit de sub penelul talentatului impresionist, toți zugrăviți cu un aer de descumpănire profundă în fața actului intelectual. Umbra neagră oftă adînc a pagubă, ridică din umeri și explică scurt:
– Ați mai văzut voi, aleși ai Preamutului, car cu boi răsturnat de vînt?
– Mnuuuuu! răspunse cabinetul într-un glas.
– Ei, așa mai veniți de-acasă! Știam eu că, dacă vă dați interesul, puteți fi băieți deștepți, îi încurajă umbră neagră.
– Și eu? întrebă, repede și cumva jignită, Anisie de la Educație online.
– Da, șovăi umbra neagră, cred că și tu. Dacă faci operațiile potrivite ai putea fi un băiat acceptabil.
– Voiam să zic deșteaptă, îl corectă Anisie.
– Nu mă face să rîd cu lacrimi, că-mi stric giulgiul!
– Ce vrei să spui? își puse Anisie mîinile în șolduri.
– Stai, Vasilico, nu te ambala…încercă Marele M s-o calmeze.
– Cum ai îndrăznit să-mi spui???
– Îmi cer iertare, ochii mei sînt învăluiți de neguri și uneori mai greșesc, admise umbra neagră. În plus, voi, Vioricile, arătați fix la fel, intelectual vorbind.
– Ca ce, adică? mușcă Anisie din fiecare vorbă.
– Ca efortul de-a obține scînteie de cremene frecînd două bețe însemnate.
Și, în timp ce Anisie se fîțîia prin sală precum păunul, tot repetînd „Însemnate, da?”, umbra neagră își termină gîndul:
– Însemnate de un cîine cu incontinență.
