Tăcerea ar fi vrut să se lase sufocantă, ca un covor gros, peste șușotelile uimite și dezamăgite ale miniștrilor cînd, deodată, conturul lăsat de Ludovic Semidoi pe tavan începu să fîșîie din nou. Mai întîi sfios, ca o șoaptă imposibil de prins cu tehnica operativă standard, apoi căpătă ușor curaj, pînă cînd deveni ditamai șuierul biciuitor.
– Cine cheamă oile la stînă? întrebă nedumerit Ludovic Semidoi, dar nimeni nu îi răspunse. Majoritatea cabinetului părea cuprinsă de vrajă. Șică Aproape Al Doilea își întoarse ochii spre icoana făcătoare de guverne a sfîntului Klaus, rugăciunea de “Suflă, bă, ceva!” fiindu-i zugrăvită în ochi precum o frescă magnifică. Icoana însă, transfigurată, se arăta a fi mai tăcută ca niciodată.
– Da’ ziceți, bă, ceva! strigă el plîngăreț.
Turcan se întoarse înspre el cu ochi strălucitori precum stelele de pe umeri și îi spuse, zîmbind încurajator:
– Nu există decît un Atotînstelat și Atotmutul este procletul său!
– Trăiască Atotînstelatul și Marele său Mutfiu! strigară și miniștrii într-un glas.
– Urechile Marelui Mutfiu se vor deschide darnic către mierea învățăturii susurată din stele și prin gura sa va curge bunăstarea pentru întreg poporul! glăsui Turcan din nou.
– Trăiască Etern-Purtătorul-de-Stele și Sfîntul său Klaus! zbierară din nou miniștrii.
Șuieratul încetă brusc și o voce dogită, aspră și nesuferită lătră din slava tavanului:
– Sfînt e pentru voi și pentru toate neamurile voastre! Pentru noi e “Băi Klaus!”.
Întreaga sală păru să se surpe sub murmure speriate. “L-am supărat pe Atotînstelat!”
– Repede, să ne ploconim! țipară ei aproape isteric și se aruncară la podea, ca un vraf de păpuși lipsite de simțire.
– În mod sigur, Atotînstelatul va aprecia un morman de cururi ridicate înspre slava lui, spuse batjocoritor umbra neagră.
Singură, Turcan se apropie de icoana făcătoare de guverne a lui Klaus, ascultă supusă și apoi vorbi:
– Un singur lucru e de făcut! Să punem pălăria cu zurgălăi de premier în capul lui Gollum, pardon Cîțu!
– Să fie el noul Ales? întrebă întregul cabinet cu venerație.
– Nu, dar se reflectă lumina stelelor în chelia lui și asta îl scoate din sărite pe Atotînstelat.
