Un vînt ușor, aspru și tăios începu să sufle discret prin încăpere, zgribulind întregul cabinet. Surprinși de o asemenea boare, miniștrii lăsară femeii de serviciu grija rămășițelor lui Șprițache din toaletă și, înfrigurați, își îndesară mîinile adînc în propriile buzunare. Piei, drace! De bună seamă, ăsta era un semn rău
–Ce să fie oare? murmură Ludovic II, îndesîndu-și pălăria de premier pe urechi, să nu-l tragă cumva curentul.
– Predoiule, te-ai aplecat tu cumva să-ți legi pantofii? întrebă Cîțu de pe covor.
– Eu? făcu Predoiu jignit. Poate tu!
– Dacă se apleca el, forța expulzării l-ar fi aruncat cu capul în perete ca pe coiotul ăla tolomac, rîse umbra neagră.
– Ralu, poate ar trebui să-l rugăm pe Atotmut să ne lămurească… spuse Șică II aproape implorator.
Turcan se aplecă la urechea icoanei făcătoare de guverne a sfîntului Klaus, șușoti cîteva vorbe și, la semnalul sonor, intră în transă. Din ochi îi sclipeau ledurile roșii, semn al Atotmutului, din vîrful capului îi ieși antena și prin turul nădragilor văzu lumina soarelui cablul terminat cu ștecher, care fu imediat conectat la priză. Atotmutul putea vorbi!
– Acest vînt care bate aici nu există! cadență mecanic Turcan fiecare vorbă.
– Stăpîne al nostru, lumina electrică călăuzitoare, pricepe omenește că îl simțim cu toții! protestă Ludovic II.
–Cîțule, dă-i, mă, să mai bage o fisă, că și tonomatu’ de cafea dă poșircă din prima, susură sapiențial Tătaru.
– Dacă ar fi fost vînt, atunci testele ne-ar fi arătat asta.
– Păi, n-a testat nimeni…
– De ce să fi testat? Aici nu e ca afară! le dădu Atotmutul răspunsul prin gura lui Turcan.
Ledurile se stinseră, antena se retrase. Singur, cablul cu ștecher mai atîrna și se bălăngănea discret în bătaia vîntului care nu exista.
– Deci nu e vînt, răsuflară cu toții ușurați în timp ce dîrdîiau din ce în ce mai zgribuliți în propriile haine.
– Idolătrăilor, voi ori sînteți foarte-foarte lingăi, ori foarte-foarte proști. Ori ambele, conchise umbra neagră. Tremurați cala DNA, dar continuați să negați evidența. Hai să vă spun eu: e vîntul stîrnit de voi, vîntul care acum bate prin economie ca un uragan!
– Mărite M, ne flatezi, spuse îmbujorat de mîndrie Ludovic II.
1.846 de vizualizări
