Ușile solide de stejar se dau în lături și Ludovic I pășește grav în sala mare de ședințe. Pătruns de importanța funcției, se reazemă marțial de spătarul jilțului. Ticălosul de jilț, pesedist probabil, alunecă în față pe roți și capul guvernului cade eroic sub ghilotina evenimentului neașteptat.
Să fie oare un semn rău? se întreabă cei prezenți. Apare Raluca Turcan să calmeze spiritele: „Domnul prim-ministru n-a cazut ca un bleg, ci a înfăptuit profeția Stăpînului vieților noastre care a spus: «Acolo unde va cădea prima săgeată liberală să faceți loc de închinăciune și să puneți icoana Mea»”.
La un semn, pajii aduc pe pernă aurită icoana făcătoare de guverne a Sfîntului Klaus și o anină pe perete, deasupra premierului. Miniștrii privesc minunea cu încîntare: „Ia te uită, pare viu!”, „Da, mai viu ca în realitate!”, „Și are și beculețe care luminează intermitent, ca icoanele kitschoase din piață!”, „Da, dar de ce beculețele lui sînt roșii și sclipesc doar în dreptul pupilelor?”.
Miniștrii își ocupă sîrguincioși locurile. Ludovic I, pe care Turcan l-a ridicat de jos, l-a scuturat de praf și l-a îmbunat cu o acadea, își ia locul cuvenit în capul mesei după ce icoana lui Klaus a clipit că da, acum se poate. Ședința poate începe. Adică nu: mai trebuie să-și pună și pălăria de premier, să vadă toți că el este Alesul. El n-ar fi vrut, dar Turcan a insistat: „Alteță, trebuie. Alternanța asta de petice viu colorate va scoate ochii în evidență, iar clopoțeii din cele trei vîrfuri vă conferă demnitate!”.
Diverși funcționari încep să umple masa de consiliu cu teancuri de dosare. Ludovic I face un gest plictisit: „Terminați cu prostiile, noi lucrăm modern. Nu-i așa, tanti Raluca?”. Turcan clipește aprobator și scoate pudriera. Ludovic I o deschide și spune: „Oglindă, oglinjoară, cine e cel mai sus din țară? Vreau să zic, în afară de÷” adaugă el spăsit, înainte ca ledurile prezidențiale să se transforme în lasere.
„Mai sus ești, mare Șică, ca soarele la zece. Dar leul romānesc de mii de ori te-ntrece!” „Poftim? Cum îndrăznește?”, tună Ludovic I. „Cum îndrăznește? Cum îndrăzniți voi să fiți atît de incompetenți în nici o lună de la învestire?” „Nu e chiar așa”, încercă Ludovic I, „uite, avem niște planuri economice…” „Da, știu, văîncuiați în cabinet și cîntați «Rîpa»la mandolină!” „Nu, vrem să rezolvăm și fiscalitatea÷” „Știu, ai învățat să cînți și «Strunga»”
1 comentariu