Nicolae Ceaușescu și-a desăvîrșit înclinația spre crimă și dictatură în crunții ani ’45-’60, cînd foștii ilegaliști comuniști plecau la Moscova ca să se întoarcă generali de Securitate sau ca să rămînă acolo, îngropați într-o pădure de mesteceni. Era o selecție dură, prin care reușeau să treacă doar cei care dovedeau că înțeleg proporția de aur a forței totalitare, adică otrava și ambrozia unui mecanism represiv.
De aia, Nicolae Ceaușescu a apărut întîi în uniformă de general și a mitraliat țăranii îndărătnici care întîrziau colectivizarea, dar apoi și-a pus costumul de tergal și, cînd a ajuns în locul lui Gheorghiu-Dej, a făcut pe dracu-n patru ca să țină serviciile secrete sub controlul Partidului. Ceaușescu știa că asemenea instituții-monstru au instincte de creștere vulcanică și că pot deveni, peste noapte, acaparînd în secret teritorii și instrumente, mai puternice decît puterea politică. Așa că Ceaușescu a stat mereu cu ochiul pe șefii Securității, i-a rotit, i-a schimbat, i-a demis și i-a promovat ca să nu le lase timp să se organizeze.
După ce a subordonat prin lege Securitatea și i-a pus control de la Partid, a mutat generalii de la un serviciu la altul, de la o direcție la alta, de la un minister la altul și le-a scurtat mandatele. De exemplu, în lista șefilor Direcției Securității Statului și ai serviciului extern CIE/DIE apar Aristotel Stamatoiu (cinci ani cu întrerupere), Iulian Vlad (doi ani), Nicolae Pleșiță (patru ani), Romus Dima (un an și șase luni), Alexandru Dănescu (trei luni) sau Nicolae Doicaru (patru ani). Prin comparație, Băsescu și Iohannis și-au ținut securiștii în funcție mult mai mult: Maior (nouă ani), Coldea (aproape zece), Hellvig (aproape opt), Pahonțu (17 ani), Predoiu (17 ani), Opriș (12 ani). Tot prin comparație, puterea și autonomia pe care au dat-o serviciilor secrete Băsescu și Iohannis întrece cu mult limitele trasate de Ceaușescu.
Dealtfel, pachetul de legi ale securității naționale pe care Guvernul, Serviciile și Iohannis vor să le treacă în aceste zile prin Parlament sporesc avantajul Serviciilor noastre în fața celor din Epoca de Aur.
Și atunci, și acum, Serviciile sînt organe de cercetare penală. Și atunci, și acum, ele pot să-ți răscolească corespondența, să te asculte, să te intercepteze ambiental, să te fileze și, prin urmare, să te șantajeze. Bătaia din timpul anchetelor nu e trecută în proiectele de lege de azi, dar ea vine la pachet cu obligația de a colabora dacă ți-o cere ofițerul, care este prevăzută la SRI și SIE. La fel ca în vremea Securității, ofițerii care îți încalcă azi drepturile și libertățile se sustrag justiției obișnuite, ei fiind tratați cu procurori selectați. În plus față de vechea Securitate, care avea doar firme de import-export controlate personal de Ceaușescu, Serviciile de azi pot să desfășoare activități comerciale la vedere, de orice tip, pot forma monopoluri, pot anihila competiția și pot face ce vor ele cu banii de la stat, sub pretext că fac operațiuni secrete. Pot chiar să-i cumpere costum de schi președintelui, în caz că președintele schiază în orele de serviciu.
Securitatea nu putea finanța asociații, dar SRI și SIE pot. Pot să-și facă cîte ONG-uri poftesc, pot să și le asume pe alea pe care le-au finanțat pînă acum. Pot să finanțeze operațiuni de presă, adică s-o facă pe față, nu pe ascuns, ca pînă acum. Pot să recruteze politicieni fără să ceară voie de la partid, așa cum erau obligate pe vremea lui Ceaușescu.
Pe vremea dictaturii comuniste, șefii Securității erau puși și schimbați de Ceaușescu, fiindcă Parlamentul de atunci, Marea Adunare Națională, era, de fapt, azil de bătrîni ilegaliști și cantină decorativă pentru politrucii din cultură. MAN avea toată puterea de decizie amputată printr-un cuvînt al secretarului general al PCR. Pe vremea noii tiranii democratice ce se naște din pachetul de legi ale siguranței naționale e la fel. Parlamentul nu mai poate nici demite șefii Serviciilor și nici controla activitatea instituțiilor, ci lasă dreptul de a numi, demite și controla la cheremul președintelui. Noul Ceaușescu e, așadar, un Ceaușescu mai puternic, fiindcă are în spate o aparență democratică și, deci, o acceptanță publică mai mare, avînd aceleași puteri discreționare de a face praf pe oricine, de la simplu plătitor de impozite la politician.
Să salutăm, așadar, la 33 de ani de la împușcarea lui Ceaușescu, victoria Securității asupra partidelor, asupra economiei, societății, a presei și a libertăților! Și să înțelegem că Ceaușescu nu i-ar fi permis atît de multe.
Ce faceti cu tara aia mah…
singura sansa e sa se manance intre ei.