Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Sion, blestemul războiului, blestemul picturii

Zoom Sion, blestemul războiului, blestemul picturii

Nici un neamț dintre cei asupra cărora au tras ostașii români în toamna anului 1916 și în vara anului 1917 n-a știut că multe gloanțe au pornit din pușca pictorului Ion Theodorescu-Sion. Înalt, pletos, inteligent și talentat, Theodorescu-Sion n-a stat cu mîinile în sîn cînd obuzele au început să șuiere peste peisajele lui rurale, ci s-a înrolat în armată și a plecat pe front.

Înainte de Marele Război, a cunoscut îndeaproape un război mai mic, ultimul război balcanic. În 1913, cînd România a invadat mișelește o Bulgarie aflată în război cu Grecia și Serbia, Theodorescu-Sion și-a luat șevaletul și ordinul de încorporare și s-a prezentat la unitate. A crezut că va fi un război drept, nu o luptă cu țărăncile și cu holera, dar, pînă la urmă, și din această dezamăgire a reușit să scoată cîteva lucrări de efect. Trei ani mai tîrziu, războiul cu nemții l-a găsit la fel, adică în echipament de campanie, înarmat cu pensule și guașe, gata să-și servească patria.

Generalul Prezan, care comanda Marele Cartier General de la Iași, era un cunoscător decent al artelor decorative, așa că a chemat sub arme 30 de artiști plastici români cu scopul de a-i întrebuința și altfel decît sub forma cărnii de tun. Alături de Francisc Șirato, Oscar Han, Nicolae Tonitza și alții, s-a prezentat la unitate și Theodorescu-Sion. Artiștii au fost îndrumați către zonele mai sigure ale frontului, acolo unde gloanțele șuierau mai puțin și unde se putea instala un șevalet fără riscul de a pierde pictorul. Deși natura moartă era un subiect întins pe tot frontul, pictorii și sculptorii convocați să zugrăvească războiul au înfățișat mai mult viața, acțiunea, lupta în desfășurarea ei eroică și crudă, așa că opera finală rezultată din această ofensivă artistică e un război care ne avantajează. De altfel, lăsînd morții la o parte, acest lucru a fost întărit și de istorie. Norocul, coincidența și pictura bine organizată au anticipat o Românie Mare aproape dublă decît fusese la început, născută dintr-o înfrîngere militară în care nu se întrevedea nimic bun.

Ion Theodorescu-Sion a fost nu numai un om curajos și un patriot, ci și un mare artist, un pictor inteligent și talentat, cu mult peste cota lui de breaslă, care ar fi putut lăsa în urmă pictori mai apreciați de public, dacă publicul l-ar fi înțeles la vremea lui. A studiat la București, Paris, la Londra, în Italia și Germania, a lucrat în presa vremii ca publicist și caricaturist, a pictat monumente și a organizat muzee, a fost profesor și inspector, decorat cu distincții regale.

Nu a colaborat cu autoritățile comuniste, fiind ajutat aici și de faptul că în 1939 a murit.

1.776 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta