Mandatul de premier al lui Ciolacu a început cu „S-a terminat cu șmecheria“. Mă întreb doar ce scandal ar fi fost în toată presa plătită de PSD-PNL dacă Vlad Voiculescu era ministrul Sănătății în acest moment. Fără discuție, scria pe el „criminal“, iar USR-ul era răul absolut al României dacă nu l-ar fi demis în prima secundă și dacă nu cerea pușcăria pentru acest ucigaș de pacienți, de români, ce mai…
Azi, însă, Rafila plutește ca o prințesică deasupra scandalurilor, inconștient cum îl știm și palavragiu, iar Ciolacu și PSD așteaptă anchete, așteaptă adevărul. Ca și cum „adevărul“ – cel al instanței de judecată, care altul? – ar putea spune că „Rafila trebuie să fie mai departe ministru al Sănătății pentru că e un ministru foarte bun“. Tocmai că numirile sunt politice, tocmai pentru că asumarea înseamnă să pleci, tocmai pentru că demisia de onoare e de onoare, tocmai pentru că un ministru e parte din imaginea unei guvernări, „adevărul“ din Justiție nu are aici amestec. Cu care șmecherie s-a terminat, că poate nea Marcel se referea la altă șmecherie și vorbim ca proștii?
