Unii spun că Ştefăniţă Vodă s-a suit pe tronul Moldovei la vîrsta de 11 ani. El ar fi fost ajutat de boierii mai maturi, fiindcă tronul era destul de înalt. De fapt, ţara era condusă de Hatmanul Arbore, care o cotea după cum îi venea la îndemînă. Ştefăniţă era nepotul lui Ştefan cel Mare şi fiul lui Bogdan cel Orb. Domnia lui a ţinut zece ani, adică atît cît copilul să apuce majoratul.
Dacă ipoteza vîrstei fragede stă în picioare, înseamnă că, atunci cînd a cerut-o de nevastă pe fiica lui Sigismund, avea 12 ani, cînd i-a înfrînt pe tătari la Ciuhru avea 12 ani şi jumătate, iar cînd a decapitat familia Arbore nu împlinise 13. Precocitatea domnitorului e însă remarcată şi de Grigore Ureche care, fără să-i numere anii, ne spune că şi-a petrecut tinereţea peste hotare şi a strîns o avere frumuşică. Era pesemne mai mare, poate avea chiar 14 ani. În această a doua versiune biografică, Ştefăniţă e zugrăvit vorbind polona, turca, latina, germana, greaca, tătara şi armeana.
Pe lîngă Cantemir, care vorbea doar rusa, turca şi latina, Ştefăniţă pare translator acreditat în Turnul Babel. Un moldovean poliglot, aşadar, căruia nu i se poate stabili vîrsta, dar care ştie ce vrea: vrea să se însoare de mic şi vrea vărsare de sînge înainte să poată pronunţa „r“. Boierii s-au însemnat de firea lui dificilă şi au uneltit să-l răstoarne, dar Ştefăniţă Vodă a aflat. A urmat, potrivit tradiţiei, o răzmeriţă. În timpul ei, boierii au avut răgazul să mediteze la inutilitatea bogăţiei în faţa călăului, ale cărui replici tăioase le-au simţit pe propria piele, în zona gîtului.
A curs mult sînge, cele mai multe unităţi fiind donate de Luca Arbore şi fiii. Şi, fiindcă oştenii lui Ştefăniţă tot erau cu săbiile scoase, au încolţit o armată otomană care se retrăgea din Polonia. Victoria n-a fost atît o victorie militară, cît una economică. Turcii obosiseră deja să adune şi să care prada, aşa încît pentru apărare n-au mai avut energie. În cinstea jafului, Ştefănită a dat un chef unde, deşi nu s-a servit otravă, el a băut.
