Superspionul din Galați

Dacă spionajul n-ar fi fost o îndeletnicire atît de secretă, vedetele lui și-ar fi trăit gloria publică la fel de îndreptățit ca actorii, fotbaliștii, gimnastele sau savanții. Spionii sînt hoți care fură pentru alții, dar meseria lor produce urmări la scară mare și, la fel ca în cazul artei, sportului și științei, bucură sau întristează popoare întregi.

Mihai Caraman a fost un fel de Hagi al spionajului mondial, ba chiar un fel de Nadia Comăneci, Florin Piersic și Grigore Gheba* luați la un loc. A fost, la vremea lui, cel mai eficient agent al blocului comunist, omul care a smuls de la NATO atîtea secrete încît, pe la sfîrșitul anilor ’60, alianța nord-atlantică nu mai avea mare lucru de ascuns.

Mihai Caraman s-a născut în 1928, într-un sat din județul Galați, cu șanse nule de dezvoltare personală. Orizontul cognitiv era limitat de brusturi și mere pădurețe, muște, scaieți și ciori. Singura variație era rîul Prut, care adăuga vieții sărăcăcioase saramura de babușcă și ocazia de a te îneca de mic. Mihai Caraman a supraviețuit propriei copilării mai ales datorită unei inteligențe pragmatice, care l-a dus, înainte de a împlini 19 ani, în brațele Partidului Comunist. În anii ’48-’50, cînd elitele românești erau stivuite în pușcării, pe locurile eliberate se instalau noile elite muncitoare și țărănești. Și, între atîtea milioane de proști, sistemul l-a recrutat și pe orientatul tînăr Caraman. Mihai a luat-o pe traseul optimizat de Securitate, adică a făcut cît ai clipi Școala de Ofițeri a Ministerului de Interne, Facultatea de Drept și o scurtă pregătire de spionaj la Moscova. În 1956 era deja ofițer de contrainformații al DIE, iar în 1958 a fost trimis în Franța ca șef de serviciu.

Trebuie spus că această promovare fulgerătoare și acest exces de încredere n-au fost o întîmplare. Mihai Caraman avea datele personale ale unui agent de viitor. Era un bărbat arătos, atletic, cu aparența unei educații corecte, vorbea fluent româna, știa să domine într-o conversație, să flateze, să convingă, să uimească și să se facă plăcut. Între ciobanii cu fețe de ucigași de care dispunea DIE, părea un profesor de limba franceză.

Ajuns în Franța, Caraman se pune pe treabă. Recrutează la început un funcționar NATO care manipula documente strategice și, după ce îl farmecă și-l mituiește, pune pe masa KGB-ului primele informații la care rușii nici nu îndrăzneau să viseze. Aici trebuie să facem o pauză și să spunem că spionul român lucra, de fapt, pentru ruși, chiar dacă avea sau nu (asta nu e încă stabilit de istorie) avizul superiorilor din DIE. De altfel, informațiile despre tehnologia militară, strategie sau buget depășeau cu mult posibilitățile de valorificare ale lui Ceaușescu. Românii se mulțumeau să le transmită mai departe, la Moscova, dar Caraman avea obiceiul să se asigure că ele ajung și direct.

Povestea rețelei Caraman nu e nici pe deplin clară și nici scurtă. De aceea, va continua în episodul următor.

* Pentru cei care au făcut școala pe sărite, Grigore Gheba e cel mai temut autor de culegeri de matematică, omul care a chinuit patru generații de elevi peste care a vărsat 32 de volume, tipărite în peste șase milioane de exemplare.