Articole ce conțin cuvântul cheie: România Liberă

Evenimentul zilei: “Nu rata! Diseară, la ora IX, Magistrul Cristoius îi va lua un interviu celui care se autointitulează Regele Iudeilor, iar acesta îi va arăta o fotografie cu Pilat din Pont, făcută chiar în grădina lui de măslini.” Digi24: “Vezi cum ridică Cosmin Prelipceanu din sprîncene la vestea că romanii l-au prins pe Iisus, doar la Digi!” Adevărul: “Iisus răstignit cu doar trei zile înainte de Paște. Coincidență stranie sau conspirație sinistră?” România liberă: “Mai întîi familia Adamescu, acum […]

România liberă a fost, după 1990, asemeni partidelor istorice, cu a căror soartă se și confundă în mare parte. România liberă a apărut pe 15 mai 1877, la doar cinci zile de la declararea independenței României și, spun unii, a fost multă vreme un ziar decent, orice o fi însemnat asta în ziaristica destul de sinuoasă și lipsită de scrupule a României din toate timpurile. Comuniștii au confiscat România liberă nu atunci când au ajuns la putere, ci cu ani […]

Ziarul România liberă se duce la fund ca o corabie a minciunii, tîrînd după ea, în străfunduri, zece ani de jeg publicistic și fantoma securistului Adamescu. Pe mica bucată de punte care încă plutește forfotesc înnebunite gheruțe de șobolani. E crema jurnalismului cu coadă și mustăți care n-a apucat să se salveze. Guzganii mai bătrîni au părăsit epava mai devreme, cînd găurile de la Astra Asigurări rînjeau pe chilă, iar fiul mortului a hotărît, de la Londra, să-și mai cruțe […]

Academia Cațavencu, ediția print, a murit în detenție la România liberă, păzită și abuzată de niște imitatori proști. Acum șase ani, revista a fost răpită de clanul Adamescu într-o ambuscadă organizată de regimul Băsescu. Fapta s-a petrecut în public, în aplauzele presei prezidențiale și pe fondul unei muțenii absolute a Opoziției. Academia Cațavencu a trăit în casa ororilor de la România liberă, așa cum a trăit copila din Sankt Polten în pivnița criminalului Josef Fritzl. A încăput pe mîna unor […]

Rareș Bogdan a ajuns șef peste toate tipăriturile lui Adamescu. Cumva, traseul său se împlinește. Cu batistuța parfumată la nas se apropie de vortexul împuțit al securismului și infracționalității. A fost consecvent și sincer. A plecat de jos, făcând afaceri cu Rareș Rusu, copilul șefului Miliției Cluj în decembrie ’89 și primul șef al unității “Doi și-un sfert”, securitatea Miliției. A fost coleg cu Edi Hellvig la Științe Politice și apoi subalternul de la Cluj al infractorului Roșca Stănescu la […]

Înainte să ajungă fițuica unui borfaș capturat de procurori, România liberă a fost un ziar-fanion al anilor ’90, în care suferinzii comunismului, o parte a generației din Piața Universității, țărăniștii și liberalii în formare și prima promoție a clasei mijlocii și-au regăsit convingerile. Epoca Băcanu se suprapune cu epoca eroică a ziarului, cînd paginile lui debordau de revoltă și anticomunism, iar redacția era atacată de mineri. România liberă a fost, într-un fel, un obiect de patrimoniu jurnalistic al primului deceniu […]

Ca să înțelegeți mai bine disperarea pe care o pun angajații Antenei 3 în fiecare cuvânt îndreptat împotriva lui Băsescu, ar trebui să aruncați o privire în istoria recentă, pentru a vedea cam ce s-a întâmplat cu instituțiile mass-media ai căror patroni au ajuns la închisoare. Realitatea TV, de exemplu, s-a prăbușit încet, dar sigur, de pe poziția de lider printre televiziunile de știri la aceea de concurent al canalelor de desene animate. După intrarea în închisoare a lui Vântu, […]

* În mod straniu, de când Biroul Român de Audit al Tirajelor a anunțat că România liberă și-a falsificat tirajul în mod grosolan, n-a apărut nici o reacție de la autoritățile statului care au fost crunt înșelate prin această escrocherie. Vorbim, în primul rând, de ANAF, unul dintre cei mai importanți clienți de publicitate ai cotidianului patronat de familia Adamescu. Ani la rând, România liberă, reprezentată la licitații de Grupul de Presă Român SRL, a câștigat publicitatea administrațiilor financiare din […]

Ca să fiu sincer, e ceva vreme de când urmărim cu maxim interes evoluția la bara acuzaților a lui Dan Grigore Adamescu. O facem dintr-un interes meschin, trebuie să recunoaștem: vrem să vedem dacă justiția omenească merge mână-n mână cu ceea ce ne închipuim noi că ar fi justiție divină. Glumesc, însă foarte puțin. Dan Grigore Adamescu ne-a fost subiect încă de pe vremea când numele revistei era compus din două cuvinte. Am scris îndelung și apăsat despre domnia sa […]