La începutul anilor ’20, Ion Mihalache, învățătorul soldat, se spetea cu muncile agricole în cooperativa din Topoloveni, în stilul lui sincer și epuizant, amestecînd culturile de tomate și castraveți cu teoria universalistă a agriculturii. Țăranii asudau cu folos pe tarla și obțineau producții-record la hectar, făurind, spre nenorocirea lor viitoare, o societate rustică prosperă. Succesul lor avea să fie folosit mai tîrziu de comuniști ca probă materială pentru edificarea colectivelor și IAS-urilor în care, începînd cu 1948, aveau să-și dea duhul copiii, nepoții și proprietățile țăranilor gospodari.
Dar, ca președinte al Partidului Țărănesc într-o țară de țărani, Ion Mihalache dormea liniștit. Comuniștii își rumegau materialismul prin case conspirative și se pregăteau să-l rumege prin aresturile Siguranței. România avea mai mulți plugari decît Franța și Germania la un loc, iar partidele care prevăzuseră în doctrină orzul, oaia, grîul și porcii se pregăteau să domine viața politică.
De aceea, Ionel Brătianu, patronul politic al României Mari, a inițiat discuții cu „partidele Unirii”. Brătianu și-a întins mai întîi năvodul spre Partidul Național al lui Iuliu Maniu și a încercat o fuziune prin absorbție. Dar Maniu, care salvase Viena și Praga de bolșevici, a reușit să salveze și Clujul de liberali. A înțeles că pitonul cu barbă care încolăcise Casa Regală și clasa politică din Regat se pregătea să înghită și Ardealul, așa că s-a retras din tratative. Brătianu era geniul despotic care făcuse dintr-o țară mică și înfrîntă una mare și descurcăreață, așa că fuziunea cu PNL i-ar fi adus lui Maniu doar o poziție de portar.
În schimb, fuziunea cu Partidul Țărănesc al lui Ion Mihalache i-a adus o putere la care nici nu visa. Noul Partid Național Țărănesc, născut în 1926 după ani lungi de tatonări și înțelegeri, a devenit cel mai mare partid de mase. Țărănimea era încîntată de ardelenismul țanțoș al lui Maniu și de eroismul sătesc al lui Mihalache. Iuliu Maniu a luat poziția de președinte, iar Ion Mihalache pe cea de vicepreședinte. Primul a fost de trei ori prim-ministru, ministru la Apărare și la Finanțe, al doilea a fost ministru la Agricultură și la Externe. PNȚ a contrabalansat puterea liberalilor și a asigurat rotația la guvern. Iar liderii PNȚ, Maniu și Mihalache, au fost țărăniști pînă la moarte. Au intrat în istorie direct din lagărele de exterminare ale regimului care exalta țărănimea și cooperativele agricole.
Și când aud dobitoci care spun că era mai bine oe vremea comunismului îmi vine să-i iau la palme!