Nu știu ce au fumat, băut sau tras pe nas scenariștii lui Ragnarok, dar un lucru e clar: e marfă de calitate. După un film inițial care s-ar fi vrut dramă shakespeariană cu vagi urme de hazliu și o continuare care, vorba asgardienilor, dădea o palmă la copac, Thor al III-lea a plecat de la miza apocaliptică și a ajuns la un recital de autoironie combinată cu o miștocăreală sălbatică.
Aventurile familiei disfuncționale Odinson au căpătat un aer fermecător de Looney Tunes. E drept, Thor nu ronțăie morcovi, iar Loki n-a devenit brusc o rață nebună, dar impresia e cam tot aia. Avem un conflict care implică moartea lui Odin, uzurparea tronului și sfîrșitul arzînd al întregului Asgard, printre altele, dar asta nu înseamnă că trebuie să luăm lucrurile în tragic sau măcar în serios. Dacă linia principală a conflictului reușește să rămînă o grindă zdravănă care susține narativ filmul, o face doar pentru că, deasupra, personajele sînt ocupate cu echivalentul Marvel al unei fugăreli cu ciocane gigantice.
Deși pare doar o joacă, se poate ghici, în spate, scenariul muncit cu grijă, capabil să stoarcă și ultima fărîmă de umor dintr-o secvență, fără a lăsa să se ghicească epuizarea nici măcar pentru o secundă. Filmul știe să aibă haz și, mai important, știe să se bucure făcînd asta.
Acțiunea și, evident, bătaia generală urmează linia de mai devreme și își fac de cap în același stil demn de saga lui Bugs Bunny și a lui Marvin Marțianul. Scenele de luptă completează natural și elegant demența anterioară. E de-a dreptul reconfortant să vezi un film care nu doar că nu mizează prostește totul pe „Avem efecte speciale, adorați-ne!”, ignorînd hazul poveștii, ba, mai mult, are înțelepciunea să găsească echilibrul și armonia între cele două. Fiecare minut din cele 130 ale filmului este riguros folosit și trebuie să fii maestru cîrcotaș ca să aduni fie și un pumn de secunde de timpi morți sau secvențe inutile. De data asta, Thor și-a respectat numele și a păstrat un scenariu plin de pătrățele în locul tradiționalelor burți hollywoodiene.
Deși pendulează de-a lungul și de-a latul galaxiei, prin regate infernale, planete de tip Glina și, evident, divinul Asgard, filmul nu-și pierde optimismul și rămîne luminos ca o zi superbă de primăvară. Vizual, călătoria lui Thor e reconfortantă prin obstinația de-a fi un spectacol de culori strălucitoare, la ani-lumină de mizerabila obsesie a lui negru și întunecat, pornită de trilogia lui Nolan, cu Batman în rol principal. E un semn bun. S-ar părea că n-a fost nevoie decît de un deceniu pentru ca producătorii să priceapă că escapismul nu înseamnă neapărat filme turnate în pivniță.
Thor: Ragnarok. R.: Taika Waititi. Cu: Chris Hemsworth, Tom Hiddleston, Cate Blanchett, Mark Ruffalo, Anthony Hopkins, Benedict Cumberbatch.
1.723 de vizualizări
