Nu ştiu dacă e din cauza faptului că jurnalismul se produce azi la fabrică sau din pricina conţinutului propriu-zis. Dar această poveste vintage, din vremurile de aur ale presei scrise, m-a cucerit din primele momente. Începe c-un fapt de viaţă, ca orice reportaj bun: un foarte tînăr ziarist c-un accent belgiano-britanic, pe nume Tintin, cumpără dintr-un tîrg de vechituri macheta legendarului vas cu pînze „Unicorn“. Brusc, palpitanta lui viaţă profesională (puştiul-minune demascase deja cîteva reţele de crimă organizată) se transformă într-o furibundă aventură à la Indiana Jones.
E ameninţat, jefuit, răpit. Dar Tintin, băiatul îmbrăcat ca un licean interbelic, nu cedează. Se documentează conştiincios şi zboară neobosit în căutarea adevărului pînă în Maroc, c-un hidroavion pentru care nu era calificat, precizînd că i-a luat odată un interviu unui pilot. Trage destul de precis cu pistolul şi cu sticlele de şampanie, în legitimă apărare. Se confruntă cu nişte lupi de mare care au întors armele, cu o soprană supranumită „Privighetoarea din Milano“ şi cu un şoim dresat. Ţinta lui: urmaşul unui periculos pirat, ale cărui oseminte zac undeva pe fundul mării, alături de 400 de kilograme de aur.
De reţinut: corabia fusese scufundată, spectaculos, din necesitate, nu din prostie, cum se-ntîmplă la noi. Văzînd cît de inteligente sînt opţiunile vizuale (şi cît de sofisticate texturile), Tintin mi-a devenit definitiv simpatic. Iar tovarăşii săi de investigaţie – alcoolicul, catastroficul Hadock, personajul cel mai complex al aventurii, şi fox-terrierul Snowy, cel mai exploziv patruped din istoria marelui ecran – îmi sînt mult mai dragi decît fetele de la contabilitate. Din păcate, The Adventures of Tintin* e doar o animaţie 3D, bazată pe o bandă desenată de artistul belgian Hergé, începînd din 1929. De unde rezultă că şi aurul e fictiv.
Din fericire, regizorul Steven Spielberg şi producătorul Peter Jackson chiar ştiu ce fac: filmul a înregistrat deja încasări de 159 de milioane de dolari (în condiţiile în care în America va fi lansat abia pe 21 decembrie). Explicabil. Senzaţia e că Spielberg e atît de încîntat de noua lui jucărie (animaţia 3D) încît a dat în mintea lui Spielberg cel tînăr, creativ şi ludic. Tintin e o bijuterie a comicului de acţiune. E un festival de gaguri burleşti de la Cascadorii rîsului cu ADN de Indiana Jones oldschool. Nu-l rataţi. E primul dintr-o serie care se anunţă încîntătoare, spre deosebire de viitorul meseriei de ziarist, care a devenit deja o glumă foarte proastă.
Dacă doriţi să recomand
1) Gomorra (Italia-Franţa, 2008; regia: Mateo Garrone). La TVR 1 – vineri, 25 noiembrie, ora 23,10. Dacă vreţi să vedeţi cum arată, vorbesc şi trăiesc mafioţii adevăraţi din Napoli (nu varianta lor idealizată în laboratoarele de la Hollywood). Filmul lui Garrone, bazat pe romanul lui Roberto Saviano (un jurnalist care trăieşte încă pe unde apucă, sub ameninţarea cu moartea), nu e numai brutal, visceral şi realist pînă la depresie. E o capodoperă a genului. Singura din ultimii 20 de ani.
2) Maria Full of Grace / Maria cea plină de har (SUA-Columbia, 2003; regia: Joshua Marston). La Pro Cinema / CineTePrinde, cu Cristian Tudor Popescu – sîmbătă, 26 noiembrie, ora 22,45. Dacă vreţi să vedeţi cum se face traficul de droguri mic, pe cale orală (nu industrial, pe calea aerului, ca-n superproducţiile heirupiste de la Hollywood). E povestea unei adolescente din Columbia profundă, care devine cărăuş dintr-o cronică lipsă de opţiuni. Un film precis, tulburător şi necruţător ca o supradoză.
