Undeva, într-o intersecție aflată la doi pași de gardul unei școli, un băiat și-a parcat mașina pe trecerea de pietoni. Trecere de pietoni flancată grav de două hărăbaie. Se mai întîmplă, nu e nimic grav. Probabil că omul are vreo urgență, trebuie să coboare repede, să rezolve ceva, și apoi garantat pleacă. În mod cert nu e un țăran coclit care stă ca o trîntă parcat pe trecere, cu motorul oprit și jucîndu-se la telefon, nervos că școala nu se termină cînd are el nevoie și nu-și poate lua odrasla mai devreme acasă.
Dar uite că nici certitudinea nu mai e ce-a fost. Și țărănetele continuă să stea. Netulburat de inșii care abia trec pe lîngă tărăboanța care blochează singurul loc decent de traversare.
– Maestre – intervine un cetățean care tocmai și-a scuturat blugii cîndva curați de jegul de pe bara mașinii (mă rog, ce mai rămăsese din jeg, că nu era primul care trecea) –, mută și tu mașina, nu vezi că ești parcat pe trecere?
– Unde s-o mut?
Jur că dacă autorul „Poveștii unui om leneș“ ar fi scris și „Povestea unui neam prost“, asta ar fi fost replica și ăsta ar fi fost tonul.
– Unde vrei, dar nu aici. Încurci lumea.
– Și ce, n-ai loc de mine?
Un autor de scenete moralizatoare i-ar întrerupe aici replica tîrletelui, pentru că, ar motiva el, trebuie să pună răspunsul partenerului de discuție și după aia nu poate mai fi vorba de dialog, pentru că oamenii nu vorbesc cînd au mandibula ruptă în trei părți. Dar cum morala și realitatea n-au legătură, dialogul a continuat. Fiind un bou ca toți boii, mult la nesimțire, el știa una și bună: „Muuuu mă mut!“.
În final, învins, antitîrletele a închinat steagul:
– Ai grijă cum vorbești, da?
– De ce să am grijă?
– Pentru că fiecare vorbă îți adaugă un strat de șorici gros. Și dacă mai continui așa, sigur mori de pestă porcină.
