Tovarășul Tudor, marele Vornic al Securității

Tudor Vornicu a făcut de toate la viața lui: liceu, facultate, atletism, rugby, tir, televiziune, jurnalism și poliție politică. Talentul lui de anchetator s-a afirmat atît la televizor, cît și la Securitate, iar pregătirea dintr-un domeniu și-a arătat foloasele în celălalt. Ziaristul a avut mari realizări în camerele de tortură în timp ce căpitanul a strălucit în studiourile TV.

Biografia lui oficială sună eroic: copil silitor, elev cu rezultate, student, sportiv, reporter, om de radio și televiziune, corespondent Agerpres în străinătate, comentator al marilor evenimente planetare (vizita lui Hrușciov la Paris) și interplanetare (primul zborul pe Lună), realizator al unor interviuri cu figuri mondiale (De Gaulle, Nasser, împăratul Etiopiei), producător și prezentator în nenumărate emisiuni ale Televiziunii Române. Pe fondul sărăciei generale și al lipsei programelor TV, publicul a mușcat cu sete din emisiunile lui Vornicu și l-a îndrăgit pe realizator. Securitatea i-a permis să-și dezvolte imaginea de om de treabă, gata să spună lucrurilor pe nume, așa că lumea a cumpărat fără să stea pe gînduri o vedetă obținută în colaborare cu regimul opresiv.

Tudor Vornicu a devenit turnător la Securitate la începutul anilor ’50. Nu a opus deloc rezistență, ba dimpotrivă, a văzut în noua activitate o oportunitate. „După recrutare, fiind dirijat corespunzător, a furnizat o serie de informații importante“. zice raportul ofițerului de caz. Aceste informații băgau oameni în pușcărie, distrugeau familii și destine, spulberau aspirații și cariere, atît cît erau ele în comunism. „Este caracterizat că are aptitudini pentru munca de Securitate, curajos, perseverent, cu inițiativă în muncă, un tip inteligent, volubil, prietenos, avînd o bună pregătire politică și de cultură generală“, consemnau rapoartele. De aceea, a și fost făcut ofițer. Iar ca ofițer și-a încîntat atît de mult superiorii, încît a ajuns să fie considerat „cel mai cult anchetator al Securității“.

Iată ce povestește scriitorul, filozoful și publicistul Ion D. Sîrbu: „Tov. Căpitan Enoiu –șeful anchetei, Secția scriitori și intelectuali dificili –, obosit și înfuriat de refuzurile și încăpățînarea mea, într-o zi (noiembrie sau decembrie 1958) m-a chemat la el și mi-a spus așa: «Uite, noi nu am reușit să te lămurim. Te trimitem la un tovarăș care e foarte cult și foarte informat». Am fost astfel condus (cu ochelarii negri pe nas) la căpitanul Tudor Vornicu.Foarte calm, măsurat, dozîndu-și hipnotic vorbele și privirea, mi-a explicat că, dacă nu renunț la încăpățînarea mea, organele vor fi nevoite să-mi «rupă șira spinării». Absolut tot ce am scris «va fi dat la topit». Numele meu va dispărea de peste tot, mă și pot considera dispărut din viață. Am fost, de astă dată, condamnat la șapte ani muncă silnicăși confiscarea averii. În noaptea de 29 decembrie 1958, pe culoarele Jilavei, am fost atît de cumplit bătut încît am zăcut aproape trei săptămîni într-un fel de comă semiinconștientă. Tot ce a spus Vornicu s-a îndeplinit întocmai. Toate scrierile mele au fost date la topit. Am fost trimis în domiciliu obligatoriu în Petrila, fiind obligat aici să mă angajez ca vagonetar în mina strămoșilor mei. Pe Tudor Vornicu l-am reîntîlnit în holul Televiziunii, prin 1983. El m-a recunoscut. «Ești Sîrbu?», mi-a zis. Am făcut semn că da. «Cum – s-a mirat el – trăiești!?» Și făcîndu-și cruce s-a îndreptat spre ascensor“.