Prin birourile oamenilor de afaceri clujeni nu e chiar atât de liniște precum în restul Ardealului. După episodul „Sorin Apostu”, fost primar al Clujului desemnat să poarte uniformă vărgată pentru 3 ani și 6 luni în baza unor acuzații de luare de mită, un nou serial polițist de succes se toarnă în inima Transilvaniei, prin aportul generos al deja fostului președintele al Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu. Clujean cu acte-n regulă, Uioreanu nu a învățat chiar atât de multe din isprăvile lui Apostu, care ajunsese să ia mită chiar și de la vânzătorii de pepeni din Dăbuleni, și meticulos cum i s-a dus vestea, s-a pus pe „dat oamenilor ceea ce vor”, cum era și crezul lui Al Capone.
Și comparația cu Al Capone nici măcar nu e atât ridicolă precum ar părea. Cum în orice domeniu trebuie să pornești de jos pentru a-ți aprecia mai târziu evoluția, tânărul Horea Uioreanu a luat-o pe „Calea Lactee”, fiind în anii adolescenței un dedicat lăptar, activitate bine remunerată la acea vreme când sunetul sticlelor de lapte aducea ciubucuri grase. Part-time, Horea organiza discoteci prin oraș unde era DJ, fiind un soi de voluntar timpuriu de organizație studențească.
Când a crescut, Uioreanu a continuat să fie un afacerist tenace. În orașul în care cuvântul „mită” risca să înlocuiască le fel de sintetica denumire de „Napoca” a orașului, președintele Consiliului Județean Cluj a stat cât a putut de mult sub „radar”, lăsând impresia că treburile județului sunt ultimul loc în care procurorii DNA ar trebui să-și bage nasul.
Întocmai precum un tânăr ucenic ce învață de la cei cu state de plată mai vechi, Uioreanu a înțeles din timp că afacerile ce implică mită, bani trecuți prin zeci de firme mai repede decât rața prin Someș și licitațiile făcute la cafea nu sunt cu nimic diferite față de evidența studenților care cotizează la seara de dans sau a tovarășilor la care sticla de lapte trebuie să ajungă. Și, mai ales, nu se fac neglijent.
Așa a luat naștere faimosul document Excel în care președintele CJ Cluj ținea evidența tranșelor de mită pe care le primea de la clienții fideli. O alegere foarte inspirată, dacă ne gândim că acest program pare a fi făcut pentru șpăgari, datorită faptului că numărul de linii și coloane este practic nelimitat în aceași măsură în care, așa cum orice funcționar public din spațiul carpato-danubiano-pontic știe, numărul de persoane care pot contribui cu sume nedeclarabile și neimpozabile este și el cel puțin nesfârșit.
Benficiind de pe urma acestui soft de luat mită organizat la nivel de corporație bancară, Uioreanu a demonstrat că nu este de niciun fel un „lup de pe Someș” care risipește bani în limuzine sau partide cerute de zâne blonde. Deja faimosul procent de 15% primit în dar de la partenerii de afaceri era reinvestit în continuarea adecvată și dezvoltarea organică a sitemului de primit mită, fiind astfel cumpărate lămpi cu ultra violete pentru verificarea bancnotelor, calorifere, filtre de cafea, rate la bancă sau… perne.
Este de prisos să mai adăugăm faptul că toate cheltuielile erau atent trecute în documentul Excel pe care, periodic, Uioreanu îl analiza, astfel încât să fie sigur că nu este tras pe sfoară mișelește și mai puțin organizat de cum o făcea el. Numa’ că no’, procurorii DNA nu s-au dovedit a fi la fel de impresionați de spiritul organizatoric al ardeleanului și l-au propus pentru un post răcoros de unic administrator al unei celule, lăsând în pană și PNL Cluj, care din ce în ce mai mult pare desprins din scenariul unui horror în care personajele, după nopți terifiante de lupte cu fantomele trecutului se așează dimineața, epuizați, la o masă și se numără: „No, câți am mai rămas?”.