Așa cum ziceam, înainte să fie nazist în toată regula, Octavian Goga a fost patriot sadea.În 1911 și 1913, Budapesta a considerat că bogatul și exaltatul poet trebuie băgat la zdup pentru propagandă românească la Szeged, iar jandarmii au pus în practică sentințele cu mare tragere de inimă. În prima detenție, Goga a fost vizitat de Caragiale, care circula pe ruta București – Berlin, ca un rentier sensibil, instalat în cartierul Schoneberg, fără grija zilei de mîine.
Cînd a izbucnit Războiul Mondial, în 1914, Goga s-a refugiat în România și a început să desfășoare o campanie apăsată contra Imperiului Austro Ungar, cel care ținea Transilvania departe de aspirația ei unionistă. Puțini oameni au arătat mai multă energie și hotărîre în lupta pentru întregire decît Goga. Prin cultură, prin gazetărie, prin politică, prin poezie, prin teatru, prin toate mijloacele văzute și nevăzute, el a împroșcat împărăția din cap pînă-n picioare cu idei daco-romane și voievodal-pașoptiste, neobosit ca un aspersor. Ca cetățean al imperiului a fost condamnat, firește, la moarte, dar a scăpat prin neprezentare.
Cînd România însăși a intrat în război, Goga s-a înrolat voluntar și a fost alocat frontului din Dobrogea, unde a avut prevederea să combată din adăpostul biroului de presă. După război, a susținut cu fanatism parlamentarismul, iar Partidul Național Agrar, din fruntea căruia ținea cuvîntări înflăcărate, s-a bucurat de mare notorietate în Opoziție.
La jumătatea anilor 30, însă, Goga pare că se tîmpește. Adoptă un discurs pronazist, antisemit, și, în decembrie 1937, cînd Carol al II-lea îl face prim ministru, se pune pe treabă. Chiar dacă a rezistat abia o lună și jumătate, pînă în februarie 1938, premierul Goga a dat o reprezentație pe gustul lui Hitler. A modificat dreptul evreilor de a avea cetățenie română, drept prevăzut în Constituția din 1923 și în toate tratatele de pace încheiate de România după război. Mai mult, spre deliciul regelui Carol, care-l acompania cu entuziasm, a propus deportarea a 300 000 de evrei în Madagascar. Cu jumătate de milion de evrei declarați vagabonzi și dispensabili, România luase un avans serios în fața Germaniei, și dacă guvernul Goga ar mai fi întîrziat la putere, sînt șanse să fi păstrat acel avans.
Peste trei luni de la demitere, într-o după amiază de mai, Goga umblă cu mințile înfierbîntate pe peluza castelului său de la Ciucea. E singur, gesticulează la adresa conspirației iudaice și caută noi rute de exil pentru evrei. E o ocazie bună, pe care atacul cerebral n-o pierde. Goga moare, i se fac funeralii naționale, iar la căpătîiul lui plîng, deopotrivă, poeții, țăranii, fasciștii, patrioții, xenofobii, unioniștii și antisemiții.
In Madagascar chiar exista, in ziua de astāzi, o comunitate însemnatā de evrei.