E ceva inerent ridicol să-ți intitulezi pompos filmul Bărbați în negru și unul din cele trei personaje ale afișului să fie femeie. Sigur, titlul și-ar fi găsit justificarea dacă ar fi fost un porno de bună calitate, și cînd spun bună calitate mă gîndesc la cele mai depravate acte de la inventarea reproducerii sexuale.
Într-o notă puțin mai serioasă, același titlu ar fi fost elegant dacă ar fi avut talentul să fie necruțător de autoironic la adresa pompoșeniei asociate cu ideea de agenție federală exclusivistă și destinată masculilor. Nu e cazul.
Men in Black: International insistă să fie o comedie politically correct și să surprindă publicul cu glume nemaiauzite, care critică principial și justițiar și, foarte important, nu jignesc pe nimeni. Privit prin prisma ideologiei, umorul filmului este la fel de corespunzător ca și „Internaționala” cîntată la începutul ședinței de partid. Sigur, se poate argumenta, la limita cea mai de jos a ridicolului, că filmul are și o glumă. Da, are. Dar e atît de penibilă încît nu poți să rîzi la ea decît urmînd exemplul mîncătorilor de ortolan: cu prosopul în cap, plin de rușine că participi la un asemenea măcel al ideii de act artistic.
Nu sînt sigur dacă se pronunță pe ecran „persoane în negru” pentru că scenariul m-a forțat să mă induc interminent în comă, dar aș putea paria că obsesia politicii așa-zis progresiste a făcut textul să mărșăluiască în pas de gîscă înapoi, în vremurile în care ideologia ținea loc de gîndire critică. Spuneam mai sus că unul dintre bărbații în negru e femeie. Ideea în sine avea potențial: putea fi un extraterestru care a fost primit în rîndurile agenției, dar a încurcat borcanele sexuale și s-a metamorfozat în ce nu trebuie. Iar colegii săi n-au inimă să-i spună adevărul și se comportă cu ea de parcă ar fi unul dintre masculi. Alternativ, putea fi într-adevăr o posesoare de cromozomi XX care a văzut niște agenți în copilărie și vrea să devină una dintre ei pentru că vrea și e femeie puternică și independentă, și ea vrea, deci n-are sens să mai insistăm. Ghiciți care variantă a fost aleasă.
Chris Hemsworth a fost lăsat de casting fără barbă și de scenariu fără personalitate. Dacă mîndra cu care împarte afișul e o Mary Sue, personajul lui nu e nimic. „Show don’t tell” e o regulă veche de cînd povestirea, dar MiB: International nu joacă după reguli, pentru că regulile sînt făcute de bărbați. În timp ce arată absolut nimic în materie de evoluție a personajelor, filmul insistă să spună, așa cum spun și babele de la parterul blocului, tot ce vrei și ce nu vrei: ăla e cel mai bun, ăla e rău, ăia sînt și mai răi, despre restul nici nu merită să mai vorbim mai mult de juma’ de oră. Un festival al plictiselii și al jenei generale se așază peste sală precum se va așeza și praful peste edițiile DVD, Blu-Ray și mai știu eu care ale filmului de față.
Dar să încheiem optimist: primul Men in Black a fost un film simpatic, urmărit pînă de curînd de două continuări extrem de proaste. International duce cu mîndrie tradiția mai departe.
Men in Black: International. R.: F. Gary Gray. Cu: Chris Hemsworth, Liam Neeson, Tessa Thomson.
