Gheorghe Vasilichi, născut în 1902 și mort în 1974, n-a reușit niciodată să adauge la pregătirea sa de lăcătuș-tinichigiu alte studii în afară de școala vieții. A fost, în schimb, un om de acțiune. N-a stat o clipă locului, ci a alergat mereu în calea marilor evenimente ale istoriei, de cele mai multe ori avînd pe urme Poliția sau Siguranța Statului.
A îndrăgit de tînăr mișcarea sindicală fiindcă acolo lucrurile se mișcau așa cum trebuie. Cînd nu erau lupte pentru putere erau greve, iar cînd nu erau greve erau bătăi între colegii de schimb. În 1920, ca urmare a lecturilor din Marx, făcute cu ajutorul unui muncitor care știa să citească, Gheorghe Vasilichi s-a înscris în Partidul Comunist. A ieșit repede în evidență prin buna cunoaștere a tehnicilor de intimidare cu ranga și a celor mai bune trasee de fugă din fața Poliției. Agitator înnăscut, știa să amăgească muncitorii lihniți de foame și să-i aducă în situația de a fi snopiți de bătăușii Siguranței, ca să crească, astfel, nivelul de conștiință politică în rîndul proletariatului.
La grevele din 1933, însă, fiindcă nu stăpînea prea bine citirea ceasului, a rupt-o la fugă prea tîrziu. A fost prins, judecat, condamnat la 12 ani cu executare și băgat la pușcărie. În clasicul stabiliment Doftana, unde își aveau sălașul liderii mișcării comuniste din România, exista o singură scară pe care se urca în carieră, iar acea scară pornea din celula ceferistului erotic Gheorghe Gheorghiu-Dej.
La fel ca mulți alții, Gheorghe Vasilichi, care arăta destul de îmbietor pentru standardele bordelului penitenciar, nu a scapat de grațiile lui Dej. A reușit, în schimb, să scape de gratiile închisorii. Alături de alți doi absolvenți de lăcătușerie, care urmau să devină generali și miniștri comuniști, Vasilichi a pus la cale o evadare spectaculoasă. Odată ajuns în libertate, a trecut granița în URSS. Sovieticii i-au apreciat spiritul combativ și l-au repartizat la brigada de vest a Cominternului. A fost instruit pentru sabotaj, luptă de partizani și înghițirea pastilei cu cianură în caz că ar fi fost prins. Apoi a fost trimis în Franța.
Gheorghe Vasilichi a luptat în mișcarea de rezistență din 1940 pînă în 1943, cînd nemții au pus mîna pe el și l-au trimis la Dachau, fără însă să reușească să-l omoare pînă în 1945, cînd l-a eliberat o companie motorizată a forțelor americane. Rușii l-au impus în funcții importante la vîrful PCR, așa că restul vieții Vasilichi și-a tratat reumatismul în condiții de lux, moțăind în prezidiile guvernelor și ale Marii Adunări Naționale.
În 1948, pe cînd era ministru al Învățămîntului Public, lăcătușul-tinichigiu Gheorghe Vasilichi a lansat campania de defăimare a monarhiei prin falsificarea grosolană a istoriei. Ideile lui au fost preluate atît de propaganda oficială, cît și de întregul sistem școlar și universitar, de presă, de istorici, de manuale și, după cum se vede, ele încă au trecere.
În 1974, cînd a fost îngropat, victorioasa clasă muncitoare începuse deja să se scufunde în foame, frig și întuneric, dar își freca mîinile, mulțumită că a scăpat de regi.
