Încurcate sînt căile istoriei literare! Scrii, crești, suferi, viermuiești neliniștit și aștepți clipa în care critica literară autorizată, aia cu patalama și cu vechi state de serviciu, să vie să recunoască, de care putem zice depandă! E o istorie veche cît literatura română și la fel de năbădăioasă ca ea. Nu există satisfacție mai mare a criticului în fața domnului autor decît aceea prin care îl condamnă la uitarea publică cu o sentință. Închipuiți-vă furia clocotitoare a jandarmului universal, care vede creșterea imposturii, a falselor valori și a notorietății. Săracul om, ce să facă? Strînge în el, strînge și scrîșnește. Dar, pentru că nu există faptă bună fără răsplată, vine și ziua răzbunării, a pîrjolului atomic, judecata de apoi a poeților, prozatorilor, mă rog, a tuturor impostorilor. Atunci, criticul e Dumnezeu sau îngerul exterminator și din vîrful tastaturii lui curg venin și acid. Autorul e mort, mort, mort. Orice împotrivire e inutilă.
Dar nu e inutilă această introducere lungă și îmbîrligată. Pentru că, atunci cînd nu e angajat plenar în luptele literare, criticul se plictisește. Stă cu nasul în vînt, adulmecă și bălește. Unde se ascunde vînatul? Cam așa s-a întîmplat la USR cu grupul insurgent al reformatorilor care au pornit o bătălie fără șanse pentru legalitate. Din clipa în care Premiul “Eminescu” a fost luat la descusut, criticul atomic a pornit la luptă. Ce luptă? Păi, una valorică. Datoria lui era să demonstreze că semnatarii petiției sînt nuli valoric. Prima a căzut în tranșee Anca Mizumschi (semnatară), cu un volum apărut în 2012 și făcut una cu pămîntul în 2015. După ea, a intrat în tocător Bogdan Suceavă (semnatar), autor minor, inegal și nesemnificativ, care, se pare, nu a dat mai mult de o carte. Dan Mircea Cipariu (lider de grup) îl urmează tropăind pe aleile imposturii. Din urmă vine gîfîind Cosmin Perța (semnatar), care numai ce a terminat (și publicat) un roman. Zero, domnule! Iar Octavian Soviany (alt semnatar), premiat pentru poezie în primăvară, n-a luat nimic, da’ nimic de la juriile de experți. Un veleitar, e clar! O adunătură de non-valori. Privind rezultatul execuțiilor, nu e de mirare că grafomanii, invidioșii și incapabilii s-au strîns, ca gîndacii, în gașcă, să ruineze gloria stabilimentului!
O fi. Numai că eu îmi aduc aminte cu nostalgie de anii ’70-‘80, cînd semnatarii protestelor împotriva lui Ceaușescu erau, la fel, denunțați în presă ca non-valori. Paul Goma, Dorin Tudoran, Mircea Dinescu, Ion Negoițescu. Iar scriitorii, înțelepți, clătinau din cap: „Ce dreptate să aibă, dom’le, dacă n-au valoare?”. Așa am rezistat noi prin cultură. Cît despre adevăr, a se slăbi, Mitică!
