În vuietul marilor încleștări terestre de la Mărăși, Mărășești, Oituz, doar o mînă de istorici cu auzul fin au putut distinge micul, dar eroicul bîzîit al aviației române. Pe deasupra obuzelor și a rafalelor de mitralieră, prin norii învolburați de explozii, înaintau, ca o armată de libelule din Jurassic, caraghioasele aeroplane de război, pilotate de așii zborului primordial.
Echipajele noastre își încredințau sufletul avioanelor Blériot, Farman și Aurel Vlaicu, dobîndite pe canale proprii, dar și mai modernelor Nieuport, Farman-40 și Bréguet-Michelin, aduse de Misiunea Militară Franceză. Fragile, ridicole, dar ambițioase, escadrilele românești se avîntau cu un curaj nebunesc asupra inamicului, făcîndu-l să tragă și să înjure în direcția țînțarilor de pînză și lemn. La Mărășești, în plină canonadă germană, s-au dus la îndeplinire 467 de misiuni aeriene, între care peste jumătate de vînătoare și bombardament. Piloții români, instruiți în fugă, bizuindu-se pe imprecizia tirului inamic și pe norocul începătorului, au înfruntat, alături de piloții francezi, cea mai puternică flotă a aerului din Europa.
La manșa unui Blériot XI de recunoaștere și apoi a unui Nieuport adaptat zborului în picaj s-a aflat tînărul căpitan Grigore Gafencu, cel care avea să devină, după ce zeppelinele și antiaeriana lui Mackensen n-au reușit să-l nimerească, jurnalist, diplomat, ministru de Externe și, vreme de trei decenii, cel mai bine bărbat din politica românească.
Grigore Gafencu s-a născut în 1892, la Bîrlad sau la București, într-o familie bogată și cosmopolită, cu o înțelegere aparte a educației și a statutului de moșier. Gimnaziul și liceul le face la Glarisegg, în Elveția, în apropiere de banii familiei, depozitați în răcoarea băncilor din Geneva. Tot la Geneva studiază științele juridice și cîteva tinere care meritau studiate, pentru ca apoi să meargă la Paris și să-și ia doctoratul în drept, în flirt și în dans. Grigore stîrnește adevărate pasiuni cu nimbul său de aristocrat, cu costumele englezești, cu franceza și engleza lui impecabile și cu umorul dobîndit pe căi genetice. Franțuzoaicele cad doborîte de farmecul său masculin, fiind urmate de nemțoaice, italience, americance și românce. Practic, Grigore a culcat la pămînt mai multe fete educate decît avea să culce avioane, iar victoriile lui pe frontul amorului liber, contabilizate în high-life-ul parizian, le-au întrecut în răsunet pe cele din război.
Pe lista marilor sale iubiri figurează și armata. Grigore Gafencu îmbrățișează cariera armelor atunci cînd patria i-o cere și, la numai 21 de ani, ia parte la invadarea Bulgariei. În marile bătălii duse cu holera, cu dizenteria și cu cei cîțiva paznici bulgari care-și apărau livezile, armata română se întoarce la București sleită, dar purtînd la centiron scalpul Cadrilaterului. Grigore Gafencu e avansat sublocotenent și repartizat la Regimentul 2 Obuziere Ușoare. În același regiment ia parte, trei ani mai tîrziu, la campania din Transilvania. Dar lupta la sol nu-i trezește destulă satisfacție, așa că în noiembrie 1916 se transferă la inovatoarea și aventuroasa luptă aeriană, în cadrul Escadrilei 7 Farnar. Îndrăgostit iremediabil de zbor, Grigore Gafencu se va dovedi, începînd cu episodul următor, unul dintre inexplicabilii nebuni ai cerului, a căror contribuție la mîndria de sine a trupelor române a rămas insuficient apreciată.
