Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 15 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 15 –

În care aflăm ce legătură este între Truțulescu și Carlos Șacalul.

Truțulescu privea înmărmurit la imaginile halucinante ce se desfășurau în fața ochilor săi. Cimpanzeul Vasile (acum văzuse și maestrul în cercetare-diversiune că maimuța avea un ecuson cu numele și funcția: Vasile Atodiriței, Cimpanzeu Principal Clasa I, în rang de Cavaler) îi umbla în geantă și îi sorta, cu vădit dispreț olfactiv, lenjeria intimă. Adevărul e că, prins cu formalitățile de eliberare, Truțulescu nu mai avusese ocazia să-i dea gardianului său favorit hainele la spălat, iar acum îi părea rău. Mai mult, când Vasile scoase o pereche de tanga roz cu autograful lui Carlos Șacalul și ezită înainte să-i arunce în mașina de spălat, Trutzi roși puțin. Ceea ce nu i se mai întâmplase decât atunci când, în semn de mulțumire pentru serviciile aduse cauzei, Carlos, el însuși, scosese chiloții dintr-o cutie de trabucuri cubaneze și i-i înmânase cu vădită emoție, nu înainte de a se semna pe ei cu numele întreg și de a desena o inimioară străpunsă de un pachet de Semtex cehesc.

Vasile umplu o mașină de spălat cu lucrurile murdare și o alta cu cele curate, turnă detergent, arome și apăsă pe programul de spălare intensivă, după care se întoarse spre înmărmuritul Trutzi și îi făcu un semn discret să-l urmeze. Fie semnul fusese prea discret, fie Trutzi nu era în cea mai bună zi a sa, cert este că îi luă vreo câteva secunde bune să înțeleagă ce voia primata. Se reculese cu dificultate și trecu peste umilința la care tocmai fusese supus, după care trecu și peste un prag destul de înalt de beton care despărțea camera mașinilor de spălat de livingul spațios în care se găseau cei trei, strânși în fața unei plasme portabile cumpărate de fiica cea mare a unuia dintre ei, pe credit, doar cu cartea de alegător, de la GEPA.

Trei se întoarseră în același timp și se uitară la Truțulescu exact așa cum se uită o bătrânică newyorkeză la Superman când acesta îi aduce înapoi poșetuța cu bonuri de masă. Truțulescu simți din plin semnificația privirii și dădu să-și tragă tanga roz mai sus peste pantalonii de trening, dar își dădu seama că nu-i poartă și se fâstâci puțin, aruncând în același timp priviri criminale spre locul în care stătuse Vasile cu doar câteva clipe mai înainte. Acum, însă, Vasile nu se mai zărea, iar Truțulescu simți o urmă de regret, căci prinsese drag de maimuțoi în cele câteva minute petrecute împreună. Chiar se întreba dacă are să-l mai vadă vreodată ca să-i mulțumească pentru tot ceea ce făcuse pentru el, când gândurile îi fură întrerupte politicos de către 1, care începu să vorbească foarte încet.

– Ia un loc, domnule Truțulescu. Ia loc. O cafea? Apă? Poate un ceai? Avem un ceai foarte bun, cumpărat de unul dintre noi din Ceylon. Dar, vai, unde-mi sunt manierele? Poate doriți o țigară? Mai avem un pachet de Vikend din Țigareta II, păstrat special pentru această ocazie. Serviți?

Truțulescu se așeză oftând și încercând să se uite spăsit în podea. Îi recunoscuse pe cei trei, în ciuda anilor și operațiilor estetice care trecuseră peste ei. Știa că, orice ar fi făcut, nu poate să le refuze nimic. Erau, fuseseră, dintotdeauna, superiorii lui într-o ierarhie paralelă, În acea societate secretă ce lupta discret pentru neatârnarea neamului românesc. Domnul 2 prezidase ceremonia de inițiere a tânărului, pe atunci, Gheorghe Truțulescu, iar domnii 1 și 3 îi fuseseră, conform statutelor secrete, nași. Îi urâse. Îi blestemase în gând de-a lungul anilor de detenție, întrebându-se de ce nu au făcut nimic pentru a-l elibera. Dar acum, stând în fața lor, știa că fusese nedrept. Ei lucraseră în toți acești ani. Acum trebuia doar să aștepte pentru a i se aduce la cunoștință rolul pe care soarta și Societatea i le hărăziseră în lupta împotriva dușmanilor neamului.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Poliția nu știe să cînte la Pian

    11 august 2020

    Pe cît de fioroși s-au repezit asupra unui biet om al străzii, împodobindu-l cu cătușe și la mîini, și la picioare, pînă și-a dat duhul în ghearele lor, pe atît […]

  • Și școala mai ucide, nu-i așa?

    11 august 2020

    Profesorul Iohannis a ținut lecția de aritmetică singur, fără să împartă oxigenul cu cineva, fără ca umbra vreunui muritor să-i strice suficiența.Voia să dea doar el veștile bune, și așa […]

  • Orban descrescătorul

    11 august 2020

    Luni, Ludovic Orban ne-a anunțat că domnia-i propie și guvernul înțelept condus de către acest geniu al șprițurilor târzii au reușit să oprească creșterea numărului de infectări. „Am reușit să […]

  • Cioclii

    4 august 2020

    Viziunea convalescentului privind în oglindă Fiți gata la harpoane că îngeru-i la copcă în țara cea vestită și rece de sub votcă cu turlele înfipte în nori pînă-n prăsea, momiți-l […]

  • N-a mai mers la pușcărie, hai, măcar, la Primărie!

    4 august 2020

    Așa cum bețivii adevărați își revin spre dimineață dacă simt pe gîtlej un nou pîrîiaș de vodcă, Traian Băsescu dă semne de dezmeticire. Lunga mahmureală politică nu i-a priit. Abstinența, […]

Ultimele articole