Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua intendenței – episodul 51 –

Zoom Ziua intendenței – episodul 51 –

Gheorghe Truțulescu aștepta ca Oroles să-și dezlipească mâna de frunza de brusture. În creierul colonelului scena se desfășura cu încetinitorul. Milimetru cu milimetru, frunza verde se dezlipea de palma și degetele lui Oroles, lăsând să se vadă urmările măcelului. Truți începuse să treacă în revistă victimele. Primul țânțar, aflat la marginea furnzei, acolo unde lovise extremitatea dreaptă a palmei lui Oroles, de-abia se mai vedea. Fusese împins cu forță în structura moale a brusturelui, trompa îi trecuse prin frunză, aripile deschise perpendicular pe corp formau o cruce, iar corpul dolofan îi fusese strivit fără milă. În jurul său stăteau alți unsprezece țânțari, surprinși de palmă exact în momentul în care ascultau atenți spusele țânțarului autocrucificat. Pe fețele lor drăgălașe se citea admirația amestecată cu disperarea. Unul singur, care se uita în sus în apropiere de momentul impactului, avea în ochi groază pură. Ceilalți, am putea spune, muriseră neștiutori. De sub degetul arătător al lui Oroles se iți un alt țânțar, izolat. Pe acesta, din câte putea să-și dea seama Truțulescu, nu-l ucisese lovitura adjunctului SSE. Părea că se spânzurase cu ceva timp înainte. În jurul său, ieșind dintr-o pungă minusculă de piele, se împrăștiaseră 30 de arginți mici-mici-mici de tot.

Truțulescu tresări violent, în timp ce imaginile reveneau la viteza lor normală de film realizat pe peliculă. Fotogramă cu fotogramă, la o viteză de 24 pe secundă, Truțulescu descoperi că patru dintre cei șaptesprezece țânțari supraviețuiseră palmei lui Oroles. Văzând aceasta, trimisul special al președintelui Constantinescu urlă din toți bojocii:

– Să vină specialiștii! Imediat!

Nici nu apucă să termine acest urlet aproape inuman, că din tufișurile de pe malul Jijiei apărură doi indivizi îmbrăcați în combinezoane albe, etanșe, cu măști, viziere și mănuși, care se repeziră spre frunza de brusture, exact înainte ca aceasta să cadă la pământ cu fața pe care erau țânțarii în jos.

Oroles, care fusese aproape arestat de către jandarmi, avu tupeul să treacă peste măcelul pe care-l produsese, de parcă nici n-ar fi existat, și întrebă arțăgos:

– Truțulescule, cine-s străinii ăștia?

– Cercel și Rafila!

– Și cine sunt ei? Cine-s străinul Cercel și străinul Rafila?

– Doar Cercel e străin. Rafila nu, e de-al nostru, exe-get.

– Da? Oroles era destul de circumspect, căci nu știa nici un Rafila care să trăiască în Subfăgărășan. Tot nu mi-ai răspuns. Cine sau ce sunt ei? De ce au costumele astea? Ce vor să facă?

– Să salveze țânțarii pe care nu i-ai ucis tu, imbecilule. Sunt doi reputați medici.

Într-adevăr, străinul Cercel și nestrăinul Rafila aveau patru eprubete în care începuseră deja să-i bage pe cei patru țânțari supraviețuitori. Se vedea că cei doi sunt experți. Rafila chiar se mișca foarte bine, iar Truțulescu se gândea că, dacă omenirea va scăpa și de data asta, medicul ar putea ajunge reprezentantul țării la Organizația Mondială a Sănătății.

Liniștea ce înconjura mica poieniță din amonte de rațele Măriucăi fu spartă de sunetele amestecate ale unui fluieraș de fag, unuia de soc și unuia de os. Truțulescu se căută la brâu și observă că nu erau fluierașele lui. Mirat, își mută ochii de la cei doi medici și văzu că primarul din Broscăuți venea spre ei însoțit de un ansamblu artistic local. De acolo veneau sunetele. Și înțelese și de ce sunetele erau amestecate. Cele trei fluierașe pe care le auzea nu erau fabricate manual, ca ale lui, ci fuseseră luate din China, în urma unei licitații pe care o câștigase firma soției primarului. Chiar dacă fiecare fluieraș costase câte 15.786 de dolari, erau coplet defazate. Fluierașul de os zicea cu drag, cel de fag zicea cu foc, iar cel de soc zicea, desigur, duios, că atât îi mai rămăsese. Dar asta putea observa el, care era un specialist. Cercel, care era și el specialist, dar în altceva, nu avea cum să observe asemenea finețuri, așa că se puse, fericit, pe aplaudat. Iar asta ar fi fost amuzant, dacă în mâinile care aplaudau n-ar fi avut câte o eprubetă cu câte un țânțar purtător de meningită. Intuind cumva ce urma să se întâmple, Truțulescu redeveni omul de acțiune care fusese cândva și se aruncă înspre Cercel. După un zbor scurt, reuși să salveze una dintre eprubete, în timp ce Cercel o făcea praf pe cealaltă, între palemle aplaudânde. Triumfător, Truțulescu se întoarse spre audiența restrânsă, așteptând uralele cuvenite oricărui erou. Doar că nimeni nu se uita la el, toți ochii fiind ațintiți asupra lui Rafila, care plângea în hohote deasupra celor două eprubete ale lui, care se spărseseră în urma zborului scurt al lui Truți, omorându-și ocupanții, antepenultimii țânțari purtători de meningită.

Chiar în acel moment, în care Truțulescu ar fi vrut să spună ceva pentru a-și cere scuze, de sus se auzi zgomotul unor rotoare de elicopter. Toți cei din poieniță ridicară ochii spre cer, dar nu văzură mai nimic. De fapt, văzură, dar nu puteau să-și creadă ochilor. Biciclis și Blegissa coborau din cer, în spatele unui pilot de elicopter, iar Zyraxes și Cothelas făceau același lucru stând în spatele altui pilot de elicopter. Elicopterele, însă, cele care făceau zgomot și ale căror elice deja formau vârtejuri la nivelul solului, nu se vedeau nicăieri. Localnicii din Broscăuți începură să fugă spre sat, îngroziți. Truțulescu, însă, stătea nemișcat, zâmbind. Deși nu fusese sigur până în acel moment, realiză că zvonurile despre elicopterele invizibile ale exe-geților erau, de fapt, adevărate. Construite la puțină vreme după Cincinal, aeroplanul invizibil, elicopterele invizibile fuseseră ținta multor tentative de spionaj, dar, până astăzi, nimeni nu reușise să le dovedească existența.

Blegissa și Biciclis coborâră pe niște sfori invizibile încă înainte ca elicopterul lor să aterizeze. Se repeziră la Oroles, îl luară pe sus și-l urcară în elicopterul care deja aterizase. Truțulescu nu așteptă, ci se urcă singur în celălalt elicopter, lângă Zyraxes și Cothelas, având grijă de eprubeta cu ultimul țânțar purtător de meningită. Elicopterele se ridicară de la sol,plecând înspre Subfăgărășan, în timp ce străinul Cercel continua să aplaude sunetul fluierașelor, iar nestrăinul Rafila continua să plângă.

*

În Subfăgărășan era agitație. Cei mai de vază locuitori ai rețelei de tuneluri care se întindea sub întreaga Românie se strânseseră în Sala Marilor Reuniuni. Sala, care avea o capacitate de 30.000 de locuri pe scaune, era arhiplină. Pe imensul ecran 3D din spatele scenei se proiectau, în buclă, aceleași imagini: planul de atac asupra Feței Nevăzute a Lunii. Se lucrase timp de o săptămână la imagini, o combinație de filmări cu actori și animație tridimensională. Planul părea perfect, cel puțin de la a patra, a cincea vizionare încolo. Până la a patra vizionare, privitorii nu prea reușeau să înțeleagă mare lucru, pentru că, mereu, primele vizionări erau difuzate neclar, ca să nu se prindă spionii zolomarxiști. De altfel, în timpul primelor trei vizionări, agenții Serviciului Secret Exe-get mișunau prin sală și, cu ajutorul lui Murgu, îi identificau pe spioni și-i eliminau discret. De-abia după aceaa proiecționistul regla lentilele, iar imaginile deveneau din ce în ce mai clare.

În fața ecranului, președintele Constantinescu era îmbrăcat în costumul său de luptă. Sepepiștii, coordonați de către generalul E.B., și garda de virigine exe-gete, coordonată de către Gretiza, se ocupau de echiparea președintelui. Sepepiștii îi puneau armura, piesă cu piesă, virginele i-o scoteau, tot așa, piesă cu piesă. Sepepiștii îi puneau armura, virginele i-o scoteau, sepepiștii i-o puneau, virginele i-o scoteau, și tot așa. Asta nu părea să-l deranjeze pe Dragoș Constantinescu, copleșit deja de misiunea istorică pe care și-o asumase. În timp ce E.B. și Gretiza se luaseră la bătaie, iar activitatea de punere-scoatere a armurii prezidențiale se întrerupsese, președintele rămăsese, tot copleșit, în mijlocul scenei, îmbrăcat într-un combinezon aproape transparent.

Într-un colț al scenei apăruseră Murgu și Dardiolai. Șeful securității exe-gete trecuse peste furia provocată de uciderea spionilor săi de pe Zolomarxis2 și venise să dea o mână de ajutor. După ce-și instalase în colțul scenei o mașină de cusut, Dardiolai îl ajutase pe Murgu să care o ladă imensă plină cu balauri dobrogeni, iar acum studia un tipar străvechi, imprimat pe mai multe tăblițe de lut. Într-un târziu, Dardiolai reușise să pună tăblițele în ordine, iar acum aștepta ca Murgu să ucidă și să jupoaie balaurii dobrogeni. Cum primea două piei de la Murgu, Dardiolai se apuca să le coasă între ele, urmând liniile tiparului de pe tăblițe.

E.B. și Gretiza încă se mai trăgeau de păr (E.B. pe Gretiza) și de chelie (Gretiza pe E.B.), când Dardiolai și Murgu se apropiară de președinte și îl îmbrăcară în adevăratul costum de luptă al Comandantului Suprem, făcut din 72 de piei de balaur dobrogean. La început, costumul păru prea larg. Și poate chiar era. Dar imediat ce pieile de balaur dobrogean se lipiră pe pielea lui Dragoș Constantinescu, se strânseră în jurul acestuia, se ajustară singure și lăsară privirilor uimite ale celor peste 30.000 de exe-geți din sală imaginea unui luptător exe-get complet, așa cum mai văzuseră doar în hologramele de acum 2-3.000 de ani.

Dându-se doi-trei pași înapoi, Dardiolai se uită cu un ochi exigent la președinte, îi șterse de pe umărul drept o scamă imaginară și păru mulțumit de rezultat:

– Domnule președinte, sunteți pregătit! Vorba cântecului: „Acum ori niciodată, / O s-o facem și mai lată!“.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Institutul pentru Combaterea Horelor

    7 iulie 2020

    Fenomenul horelor românești din primul război mondial a tulburat comandamentul german, care nu prea înțelegea tehnica de luptă a valahilor ce se învîrteau de mama focului înainte de apusul soarelui, […]

  • Limitele unui jucător de golf

    7 iulie 2020

    De pe pajiștea unde obișnuiește să joace golf, președintele Iohannis se pregătea să lanseze România. Din trusa de crose l-a ales mai întîi pe Ludovic Orban, deși putea să aleagă […]

  • Legea și Constituția nu poartă mască. Să le muim!

    7 iulie 2020

    Nu există, am cercetat, nici măcar o singură obligație legală ca onor Constituția să poarte mască atunci când intră într-un spațiu public închis. Nici celelalte legi, ordonanțe simple sau de […]

  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]