Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 32 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 32 –

În care Subfăgărășanul primește vizita unui înalt oaspete (1,82 m).

În timp ce bietul Moses/Moise spărgea 50.000 de dolari amerciani în încercarea de a-i face pe colegii săi de la Fox News să-i prevadă viitorul politic, alți ziariști băteau mărunt din picioare pe lângă diverse aeroporturi ale României, așteptând să vadă aripile maiestuoase ale Boeing-ului 747 comandă specială, pe care toată lumea îl cunoștea sub porecla de Air Force 1. Ziariști erau la Oropeni, atât la baza civilă, cât și la baza militară, ziariști erau și la baza de la Mihail Kogălniceanu, ba se postaseră unii și la Iași, la Sibiu, Cluj, Baia Mare, Târgu Mureș, Timișoara, Craiova și, în general, cam peste tot pe unde exista un aeroport cât de mic. Ziariștii deplasați la Clinceni știau că acolo nu are cum ateriza un avion de dimensiunile alea, dar nu le păsa. Sub pretextul că trebuie să semnalizeze cumva pista de aterizare, încinseseră niște grătare care acum fumegau ca satele Moldovei după un raid tătăresc. Dacă piloții președintelui SUA s-ar fi ghidat după fum, cu siguranță acolo ar fi aterizat, căci părea cel mai competent și dotat aeroport.

Despre ziariștii care așteptau la Aeroportul “Ben Sturion” din Tulcea (numit așa în cinstea unui fost premier al Israelului și, în același timp, în onoarea unei specii de pești extrem de apreciați în zonă) am mai vorbit, așa că nu vom reveni. Mai stranii, încă, erau cei care voiau să aștepte la aeroporturile din Brăila și din Galați. În goana după exclusivități, câțiva ziariști mai întreprinzători sunaseră la respectivele Consilii Județene și întrebaseră, foarte serios, dacă există șanse ca președintele Bush să aterizeze pe aeroporturile locale. La fel de serios, reprezentanții puterilor locale răspunseseră că, da, există șanse. Așa că, acum, câteva care de reportaj rătăceau bezmetice prin cele două orașe învecinate, căutând aeroporturile. În cele din urmă, din întâmplare, ziariștii care căutau aeroportul din Brăila se întâlniră cu cei care căutau aeroportul din Galați. Obosiți, nemâncați și destul de nebăuți, și unii, și alții trăseseră la o speluncă plasată fix la jumătatea distanței dintre Brăila și Galați. Între ciorba de burtă, vestită pe plan local, și platoul cu mulți mici, ziariștii trecură peste rivalități și orgolii și își uniră vocile pentru a-l întreba pe chelner:

– Nu vă supărați, aeroporturile unde sunt?

– Care aeroporturi?

– Cum care? Aeroportul din Brăila și cel din Galați…

– Dar nu există două aeroporturi. Există unul singur. Aeroportul Dunărea de Jos, care deservește ambele metropole.

– Aaaa… Bine, și ăsta, aeroportul ăsta, unde e?

– Haideți până afară, să vă arăt.

Și uite-așa se făcu Romeo, chelnerul, cu o escortă de ziariști care îl urmă ascultătoare în spatele speluncii.

– Vedeți blocurile alea, la aproximativ șapte kilometri de aici, peste câmp?

– Da, da, le vedem. Acolo e aeroportul?

– Acolo e. Cartierul Aeroport, din Galați. Da.

– Păi, și aeroportul?

– Tot acolo. A fost. Da’ ați venit cam târziu, că s-a închis în 1965.

– Hai, băi, Romeo, crezi că avem timp de glume? se enervă, în sfârșit, unul dintre colegii de la Antena 1 ai lui Moses.

– Aveți, domnu’ Adelin, aveți tot timpul din lume. Că până în 2040 nu cred să fie gata noul aeroport. Da’ nu-i problemă. Dacă v-au plăcut ciorba de burtă și mititeii, puteți să așteptați aici până atunci. Vă facem și abonament…

 

*

Air Force 1, însă, aterizase deja, incognito, la Budapesta. Când George W. Bush coborâse scara avionului urlând, fericit, „Hello, Bucharest!“, era cât pe ce să-și ia un glonț în scăfârlie de la un soldat maghiar mai iute la mânie. Dar oare nu de aia exista Secret Service? Bine, dacă ar fi continuat în ritmul ăsta, cu câte trei agenți doborâți la fiecare aterizare, Secret Service n-ar mai fi existat multă vreme, dar deocamdată avea efective suficiente pentru a-i înlocui pe cei căzuți la datorie.

Din păcate, un glonț rebel se rătăcise în cabina piloților și, căutând disperat o ieșire, trecuse mai întâi prin capul pilotului, al copilotului și al echipajului de rezervă. Acum, Air Force 1 nu mai putea decola spre România, până când nu soseau piloții de schimb de la baza aeriană Andrews, din Maryland.

Dar cea mai puternică democrație a lumii, Statele Unite ale Americii, avea mereu o soluție. Președintele Bush și escorta sa fură imediat urcați în Marine 1, elicopterul prezidențial. După un zbor de câteva ore, Marine 1 ateriză la Tămădău, unde fu imediat înconjurat de către soldați și câini-lup. Pasagerii elicopterului erau ținuți înăuntru, în timp ce un tip îmbrăcat ca un activist comunist din 1947 urla într-o portavoce:

– Să coboare mai întâi trădătorii de țară Maniu, Mihalache, Niculescu-Buzești, Lazăr și Carandino!

După o liniște asurzitoare ce dură câteva minute, se auzi din nou vocea pițigăiată a activistului, amplificată neplăcut de portavoce:

– Maniu, Mihalache și ăilalți, trădătorilor de țară, jos din elicopter, acum! Ați vrut să fugiți din țară, nenorociților? Uite că țara nu vă lasă! Hai, că vă așteaptă un proces cinstit, să mor io…

După care activistul izbucni într-un hohot de râs nestăvilit. Dar nu avu timp să-și ducă hohotul până la capăt. Din tufișurile de pe marginea pistei de iarbă ieșiseră, între timp, doi indivizi îmbrăcați în haine din piele de capră neagră. Pe tăcute, folosindu-se de hangerele fără teacă, cei doi îi rezolvaseră pe toți soldații, toți câinii-lup și, în cele din urmă, ajunseseră la activist. Acum, din portavocea rămasă deschisă se mai auzea doar un gâlgâit sinistru, care însoțea șuvoiul de sânge ce izvora din gâtlejul despicat al activistului.

– Domnule președinte, puteți coborî în siguranță! Suntem noi, Biciclis și Blegissa, exe-geții. Am venit să vă ducem la Subfăgărășan. Nu vă faceți griji, toți comuniștii sunt morți!

Precaut și traumatizat, deja, de atâta vărsare de sânge, Bush Junior coborî, în cele din urmă, din Marine 1. Văzându-i pe Biciclis și pe Blegissa, președintele american se repezi să-i îmbrățișeze de parcă ar fi fost fra-su, Jeb.

Guys, i’m so glad to see you! Do we know eachother?

– Nu, mister President, da’ noi vă știm. Am fost și noi membri în Skull & Bones, la Yale, da’ altă generație. Erați o legendă vie. Cică așa prostovan nu mai văzuse universitatea niciodată. Dar să ne grăbim. Haideți, urcați-vă în avionul invizibil al exe-geților, mândria tehnologică a Subfăgărășanului.

Și, într-adevăr, în mijlocul pistei de la Tămădău nu se vedea nici un avion. Dar acesta era acolo. Doar că, invizibil fiind, nu se vedea, pur și simplu.

Președintele Bush și toți cei care-l însoțeau fură urcați, pe rând, în avionul invizibil. Acum, deși nu se vedea avionul, se vedeau pasagerii și echipajul. Piloții și pasagerii păreau că stau pe niște scaune invizibile, iar însoțitoarea de bord, tânăra și impetuoasa Gretiza, căra o tavă invizibilă, cu pahare invizibile, pline ochi cu whisky. Ăla se vedea. Căci am uitat să spunem: avionul era invizibil, dar nu putea să facă invizibile și substanțele organice. De aceea, avionul nu avea WC. Ar fi fost cam ciudat ca prin aer, în urma pasagerilor, să se vadă și conținutul toaletei.

Încet-încet, în zgomotul asurzitor al celor patru reactoare Rolls-Royce modificate de exe-geți, avionul invizibil se ridică de la sol, oferind imaginea stranie a 43 de oameni ce păreau că plutesc.

În timp ce avionul se îndepărta, tot din tufișuri, dar altele decât cele în care stătuseră ascunși Blegissa și Biciclis, ieși un tânăr de 22 de ani, care ținea în mână o cameră de filmat, din păcate închisă. Cu ochii în lacrimi, tânărul urlă după avionul invizibil:

– Băăăăi, ticăloșilor! Băăăi, mi-ați omorât actorii și figuranții! Băăăăi, cum mai fac eu documentar despre afacerea Tămădău? Băăăi, nenorociților, cum mă duc eu înapoi la școală cu toată echipa moartă, cu gâtul tăiat? Băi, băi, băi, oare eu, Alexander Nanau, voi mai ajunge vreodată regizor? Băi, băi, ce mi-ați făcut…

 

*

În camera de control a Subfăgărășanului era agitație. Se mătura, se ștergea praful, se ardeau bețigașe parfumate. Cam ca alea chinezești, doar că erau făcute pe plan local, în atelierul de aromaterapie al exe-geților. Dardiolai se muta, nervos, de pe un picior pe altul, uitându-se la ceas din zece în zece secunde. În cele din urmă își luă inima în dinți și se îndreptă spre locul unde dormea Dragoș Constantinescu:

– Domnule președinte, comandante suprem, hai, hopa sus!

– Ce-i, mă, Dardiolai? CE MAI E?

– Uitați, v-am pregătit aici, pe ștergar, pâine de-a noastră, exe-getă, sare extrasă de noi din minele noastre și niște păhărele cu țuică fără alcool.

– Stai, mă, Dardiolai. Știi că nu mănânc imediat după trezire.

– Păi, nu dumneavoastră. Dar trebuie să întâmpinați oaspeții după tradiție, nu? Într-un sfert de oră aterizează președintele Bush, la bordul lui Cincinal.

– La bordul cui?

– Aeroplanul Cincinal. Avionul invizibil pe care l-am construit pe vremea lui Ceaușescu, în doar patru ani și jumătate. Dar nu am vrut, desigur, să i-l dăm.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Crime cu miros de pandemie

    30 iunie 2020

    În vreme ce-n largul oceanului patru scafandri s-au repezit cu cuțitele asupra unei balene, să-i taie otgoanele plasei de pescuit ce-o ținea prizonieră, la noi patru polițai au ajutat un […]

  • Vacanța mare

    30 iunie 2020

    Pînă acum, virusul a întrecut știința și, după cum se vede, nu dă semne de oboseală. Fără vaccin și fără tratament, societatea dă din colț în colț, libertatea individuală scade, […]

  • Încă puțină cenzură, că nu dați de la voi

    30 iunie 2020

    De ani de zile, Facebook, cel puțin, acționează arbitrar și nejustificat într-un demers constant de amuțire a vocilor care nu respectă comoditatea politică. Dar nu este de ajuns, se pare, […]

  • Plai cu boi

    23 iunie 2020

    Cînd dăm și noi orbește în gropi, apelăm la postumele buruienoase ale tutorelui nostru suprem, Mihai Eminescu, la micile bijuterii fără perdea, comise cu autoironie prin hîrtoapele existenței sale năprasnice: […]

  • Păcănele mii și stele făclii

    23 iunie 2020

    E mare urgență să fie ajutate două ramuri economice, zice Guvernul: HoReCa și păcănelele. HoReCa apare în pozele cu premierul și cu președintele. Are cînd chipul măsliniu al libanezului Murad, […]