Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 36 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 36 –

În care este vorba despre dragoste.

*

Nu contează crizele prin care trec, uneori, omenirea, planeta, galaxia, universul. Adică da, contează, dar nu foarte tare. Contează pentru oamenii de stat, pentru politicieni, pentru politruci și propagandiști, pentru investitorii străini, pentru militari, pentru o mulțime de oameni, ba chiar și pentru prietenii noștri, exe-geții. Dar mai puternică decât orice criză este dragostea. Iubirea aceea pură ce apare mai ales la sufletele neprihănite. Iubirea care nu-și alege nici timpul, nici locul, nici vârsta. Criză în Univers? La naiba cu ea! Noi facem dragoste, cum vor spune peste 16 ani, prin 2017, cei din trupa SPAM. Așa că acest episod este unul dedicat iubirii dintre două personaje ale poveștii noastre. Sau cel puțin dintre unul din aceste personaje și proiecția sa cam avântată.

 

*

Murgu, cel de patru ani care mușcă din dușmani, se plimba abătut pe sub copacii din Valea Cozluk. Ieșise să ia o gură de aer, că nu mai putea. Intrase în Subfăgărășan în același timp cu delegația președintelui Bush și așteptase, cuminte, să fie chemat în camera de gardă, ca să-și facă datoria și să vadă dacă vrea vreun dușman să se strecoare în tunelurile exe-geților. Înainte să intre în camera de gardă, strigat de Blegissa, Murgu își verificase dantura într-o oglinjoară de buzunar. Nu mai mușcase pe nimeni de multă vreme și-i era să nu i se fi tocit dinții. Era cea mai mare problemă a celor ca el. Murgu de dinaintea lui, precum și cel de dinaintea celui de dinaintea lui, și tot așa cale de cincisprezece generații de Murgu, fuseseră extrem de ghinioniști. În scurtele lor cariere nu avuseseră posibilitatea de a mușca pe nimeni, pentru că nici un străin nu ajunsese, practic, la intrarea în Subfăgărășan. Din cauza lipsei de activitate, dinții li se tociseră treptat, până când deveniseră aproape inutili. Pentru un Murgu, asta era o mare rușine. La final de mandat, care dura un an, cât avea respectivul vârsta de 4 ani, fiecare Murgu preda dinții și primea, în loc, dinți de exe-get normal. Dinții erau curățați, ascuțiți, polisați și implantați următorului Murgu. Actualul Murgu mai avea vreo trei luni până să împlinească 5 ani și chiar nu voia să intre pe lista rataților care au predat dinții nefolosiți și într-o stare de bontitudine avansată. Deocamdată erau OK, dar dacă nu mușca pe nimeni în perioada imediat următoare…

Când intră în camera de gardă, Murgu îi văzu pe toți oaspeții aliniați cu fața la perete, cum cerea procedura. Îl ocoli de la distanță pe președintele SUA. Nu mirosea a dușman, în schimb puțea a alcool încât aproape îi mută nasul micului Murgu. Aproape toți cei din delegație miroseau acceptabil. Se pare că dăduseră iama în stocul de parfumuri din dutyfree-shop-ul aeroplanului invizibil Cincinal. Ceea ce însemna că Gretiza era plină de bani. căci, de fapt, duty-free-shop-ul de pe Cincinal era afacerea ei. Lua parfumuri ieftine de la Farmec, din Cluj, le băga în sticle de parfumuri scumpe, resigila cutiile și le vindea ca originale tuturor fraierilor care călătoreau cu Cincinal. Murgu își propuse să-i facă Gretizei o vizită, ceva mai târziu. Dar până atunci, o mișcare abia perceptibilă îi atrase atenția înspre capătul șirului de oameni aliniați la perete. O siluetă își tot schimba locul, încercând să scape de amușinările insistente ale lui Murgu. Așa că acesta se îndreptă direct spre silueta respectivă, o mirosi profund de două-trei ori și, spre surpriza tuturor, o mușcă, cu sete, de fesa dreaptă, apoi de fesa stângă și iar de cea dreaptă, de cea stângă și tot așa. I-ar fi făcut fundul zdrențe dacă n-ar fi intervenit Biciclis. În timp ce Murgu era cu greu ținut departe de victima sa, Dardiolai se apropie de aceasta și o întoarse cu fața în sus.

– Incredibil! In-cre-di-bil! In-cre-fuck-ing-di-bil! Condoleezza Rice este dușman? Zyraxes, Cothelas, umflați-o. Mai întâi o duceți la infirmerie și apoi, desigur, în celulă. Mă voi ocupa de ea ceva mai târziu.

Așadar, acum, Murgu se plimba, cum am spus, prin Valea lui Cozluk, lovind cu sete în pet-urile din iarbă. Doar că uitase că pet-urile cu pricina nu erau simple sticle de plastic abandonate de turiști, ci foarte sofisticate imitații, făcute din oțel valyrian, care funcționau ca senzori avansați anti-intruși și, în același timp, ca mici aruncătoare de săgeți cu tranchilizante. Norocul lui Murgu că era agil, așa că evită cu ușurință toate săgețile, altfel ar fi căzut imediat într-un somn adânc și inutil.

Tot umblând așa, aparent fără rost, Murgu zări, într-o poieniță, o fată tânără ce stătea în șezut și părea că meditează. Se apropie, tiptil, până când ajunse în spatele unui ent bătrân, care-l știa de mic și-l simpatiza. Giorgios, entul, îl ajută pe Murgu să ajungă chiar lângă fată. Abia atunci observă Murgu că fata era chiar Gretiza, fiica de aproape 16 ani a lui Dardiolai.

Gretiza tocmai terminase de numărat banii făcuți în acea zi. Luase 100 de dolari de la George W. Bush (câte cinci pentru fiecare pahar de whisky) și 15.000 de dolari pe parfumurile vândute la bordul lui Cincinal. Nu era rău pentru câteva ore de muncă. Acum îngropa banii, într-o cutie pe care scria, simplu: „Banii lui Grety pentru yacht. Nu atingeți!“.

După ce bătători temeinic pământul, Gretiza culese un braț de iarbă din părul și de pe obrajii ei, ca să acopere locul. „Pe Zamolxes, cât de frumoasă este Gretiza…“, gândi Murgu, excitat. Nu doar că avea iarbă în păr și pe obrajii ei, dar avea iarbă chiar și pe ochi. Și ce ochi căprui avea… Care plângeau la zei, deseori. De ce plângeau ochii Gretizei la zei? Nimeni nu va afla. Taina ei.

Murgu își luă inima în dinți și ieși la iveală de după Giorgios, entul.

– Gretizaaaa, Gretizaaaa…

– Care ești? Arată-te!

– Eu sunt, Gretiza! Eu sunt, Murgu.

– Ptiu, bată-te să te bată. Era să nu te recunosc. Vai, Murgu, dar ce-ai pățit? Te-ai lovit la cap? Ești plin de sânge pe față.

– Sânge? Murgu își trecut mâna peste chip și observă că, într-adevăr, era cam plin de sânge. Aaaa, nu, n-am nimic. E sângele lu’ Condoleezza. Am mușcat-o de dracii a luat-o. E dușmancă!

– Aaaa, bravo, Murgu, bravo! Ți-ai făcut datoria. Sunt convinsă că tata o va pedepsi exemplar. Da’ ia spune, piciule, cu ce te pot ajuta?

– Tu știi, Gretiza, nu-s bogat, dar de-aș avea o fată, fata mea, icoană în altar eu te-aș punea, la închinat.

– Te-aș pune?

– Poftim?

– Te-aș pune, nu te-aș punea…

– Pff, deci aveau dreptate ăia care spunea că ești nazistă gramaticală…

– Nu, Murgu, nu-s, dar nici nu înghit să-și bată cineva joc de comoara asta care este limba noastră.

– Mda, ai și tu dreptate, dar nu uita că sunt doar la grădiniță. Uite, ți-am scris o poezioară, un catrenaș.

– S-aud.

Tu, cu sânii în floare și dulce, / Mă adaști ca pe un stăpân. / Eu alerg într-un suflet să-mi culc, e, / Mândrul cap pe-al tău galeș sân! Ce zici, îți place?

– Murgule, nu mă lua cu Foarță!

– Nu, draga mea, nu te iau cu forța, o să fie consensual.

– Nu, prostule, nu cu forța. Cu Șerban Foarță, poetul. El este autorul acestor versuri pe care cică le-ai scris tu.

– El? Eu credeam că Nicu Covaci.

– Nicu Covaci? Mă faci să râd, Murgule, mă faci să râd.

Și râse, puțin cam forțat, dar râse.

– Tu ești copilă, Gretiza, de aia râzi cu atâta ușurință de Nicu Covaci…

– Eu, copilă? Am aproape 16 ani! Tu câți ani ai, piciule?

– 4 ani, Gretiza. Asta e! Hai și-om fugi în lume. Doar ni s-or pierde urmele și nu ne-or ști de nume!

– Hai, băi, Murgu, lasă-mă, cu prostiile astea. Du-te și tu acasă, vezi că începe Mihaela în zece minute. Să nu ratezi, cumva.

– Prea te iei în serios, Gretiza, prea ești încruntată. Aș vrea să râzi, mai bine, și să-mi dai o gură, numai una…

– Hai, bă, tai-o!

Cu lacrimi în ochi, Murgu se ridică, învins. Iubirea lui nu era împărtășită. Tocmai în acea zi măreață, când îi făcuse curul ciur consilierului pe probleme de securitate al președintelui SUA. Dar parcă nu-l lăsa inima să renunțe fără luptă.

– Auzi, fă, frigido? Dacă nu vrei să ne futem, îi spun lui tac-tu unde ți-ai îngropat banii!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la murit

    27 octombrie 2020

    Dacă ar fi locuit sub aripa vulturului,în penele pescărușului sau în gușa albatrosului, păsări iubitoare de lumină și de văzduh, coronavirusul ar fi umplut spitalele de aviatori, de zburători cu […]

  • Klaus al națiunii celei mai defavorizate

    27 octombrie 2020

    În lupta românilor cu boala și cu moartea, președintele a trecut încă de la început de partea virusului, dar acum îl ajută mai mult ca niciodată. „Alegerile vor avea loc […]

  • Patru ani și restul zile pân’ la partidele civile

    27 octombrie 2020

    Aparent, următorii patru ani sunt deja desenați pe harta politică a României. Victorios din cale-afară de un an și jumătate, PNL nu mai are cum să piardă puterea totală: președinte, […]

  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]