Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței – episodul 37 –

Zoom Ziua Intendenței – episodul 37 –

În care se pun bazele unei noi ordini mondiale.

Petipor și Pouridor stăteau destul de stingheri într-un colț din camera de comandă a Feței Nevăzute a Lunii. Zolomarxiștii mișunau peste tot, de parcă ar fi fost la ei acasă. De fapt, chiar erau la ei acasă, căci ei construiseră Luna, pentru a avea o bază avansată în apropierea Pământului. Bază și navă de transfer, adică exact această navă uriașă care era Fața Nevăzută.

După ce intraseră pe navă și, într-un târziu, reparaseră consola centrală, astfel încât reușiseră să golească în spațiu toaletele arhipline, 1.000 de zolomarxiști se înarmaseră cu mopuri, găleți, soluții de curățare și dezinfectanți și curățaseră Fața Nevăzută. Adevărul e că spaționauții exe-geți fuseseră prea puțin preocupați de curățenie. În general, când se murdăreau așternuturile într-o cabină, se mutau în alta. Când murdăreau o farfurie, o puneau într-una dintre mașinile de spălat vase și o lăsau acolo. Erau atâtea cabine goale, atâtea farfurii, furculițe, pahare, linguri, căni și cam tot ce-i trebuie unui gospodar prin avanpostul spațial, încât nu se osteneau să spele nimic. Bine, în apărarea lor trebuie spus că apa era raționalizată, dar nu chiar în halul ăsta.

Problema exe-geților era că nu puteau să-i deosebească pe zolomarxiști. Nu numai că semănau toți între ei – erau identici, ce mai –, dar, fiind goi, nu-i puteai diferenția nici după haine, podoabe, epoleți, eghileți. Practic, nu puteai să-ți dai seama, din prima, cine-i șef și cine nu. Petipor, mai îndrăzneț, ar fi întrebat direct, dar nu știa o boabă de zolomarxiană. Așa că stătea lângă Pouridor și urmăreau destul de șocați câte minuni ale tehnicii ieșeau de sub praful pe care zolomarxiștii îl îndepărtau cu migală de pe suprafețele interioare al Feței Nevăzute.

– Băi, Pouridoare, începu Petipor discuția, tu vezi ce era aici? Câtă tehnică, ce ecrane, ce butoane? Noi de ce n-am știut de ele?

– Băi, eu ți-am zis să ștergi praful încă din prima zi în care am ajuns aici, în acel nenorocit de 1919. Și de atunci s-a mai strâns…

– Da’ de ce să fi șters eu praful? Cine ești tu să-mi dai ordine? Hai, Muctapor e șeful, dar noi doi am fost, de la început, egali în rang. Ce, tu nu puteai să ștergi praful?

– Nu, pentru că sunt alergic.

– De când?

– Sunt alergic și gata. Ce, tu nu ești alergic la săpun?

– Ba da, sunt. Bine-bine, hai să nu ne mai certăm. Oare ce vorbește Muctapor cu ciudatul ăla?

Într-adevăr, Muctapor, singurul spaționaut exe-get care vorbea limba zolomarxiștilor, se întreținea amiabil cu unul dintre extratereștri. Deși, la prima vedere, nu-ți puteai da seama care sunt șefii, Petipor observase, totuși, că, din când în când, câte unul dintre noii ocupanți ai Feței Nevăzute își schimba culoarea. Toți erau galbeni, dacă vă mai amintiți, dar, când se organizau, apărea câte unul portocaliu care dădea ordine câte unui grup de 20 de zolomarxiști. Dădea ordinele și se făcea galben la loc. Din când în când, se strângeau câte 20 din ăștia, portocalii, și urla la ei unul verde. Câte unul mov răspundea de 20 de verzi, iar 20 de movi dădeau raportul unuia roșu. Și tot așa. Ăla care stătea de vorbă cu Muctapor era albastru și părea șeful cel mare.

– Petipor, tu vezi că albastrul bea din vinul nostru?

– Văd, frate Pouridor, văd, dar bea din vinul ăla prost. Șmecher Muctapor! De 82 de ani de când facem vin, punem deoparte rebuturile, doar-doar ne-or veni musafiri. Ptiu, da’ ce le suge ăla, frateee…

– Ha-ha, vezi? Muctapor a luat distanță. Dacă nu borăște ăla în cinci minute…

– Trei minute. Pariu?

– Pariu. Pe ce?

– Dacă borăște în trei minute, îmi dai voie să umblu cu cheia fixă.

– Bine. Dacă borăște în cinci sau mai mult, îmi dai margarina care ți-a rămas.

Deal.

Zolomarxistul care vorbea cu Muctapor începuse deja să alterneze nuanțele de albastru, de la deschis la închis și înapoi. Când ajungea la albastru de Voroneț parcă stăruia mai mult, încercând să păstreze momentul, dar nu reușea. Petipor și Pouridor își sincronizară ceasurile și dădură drumul la cronometre, așteptând răbdători.

 

*

În timp ce în spațiu se puneau pariuri, pe Pământ se petrecea un fenomen așteptat de toată omenirea. Zidurile de apă ridicate peste tot pe lângă mal începeau să dea înapoi. Nici măcar o picătură nu se prelingea pe uscat, cum se temuse toată lumea, ci totul se ducea pe vechile amplasamente. Doar că totul se petrecea foarte lent. Oamenii nu  aveau de unde să știe, dar totul era în strânsă legătură cu deplasarea Feței Nevăzute. Pe măsură ce aceasta se apropia de Terra, apele se retrăgeau. De asemeni, pământenii nu aveau de unde să știe că Muctapor era în continuare foarte beat și, atunci când zidurile de apă creșteau din nou, asta nu se datora decât faptului că spaționautul exe-get devia de la cursul pentru intrarea în atmosfera Pământului.

 

*

În Subfăgărășan era liniște. O liniște prevestitoare de rău. George W. Bush ajunsese, sprijinit de Dardiolai, în centrul de comandă, cam în același timp în care ajunsese și președintele Dragoș Constantinescu, purtat pe targă de patru sepepiști. Acum, cei doi președinți beneficiau, direct în venă, de un cocktail interesant de cafea, energizant și zeamă de varză, menite să-i pună pe picioare.

Pe ecranul imens din centrul de comandă erau proiectate imagini ale Feței Nevăzute care se deplasa destul de haotic. Tehnicienii exe-geți încercau să intre în legătură video și audio cu Muctapor.

Tânărul Musk, exe-getul inventator, ajutat de unchiul său și de doi veri mai mici, încercau să cârpească niște cabluri pe care le rosese viezurele Zalmodecicus, scăpat iar de sub supraveghere. În cele din urmă, într-o jerbă de scântei, cablurile fură lipite, iar pe ecran apărură imagini din camera de comandă a Feței Nevăzute.

Major Tom to Muctapor, major Tom to Muctapor!

– Bagă, Tomiță, se auzi vocea lui Muctapor, care nu apărea, însă, în cadru.

– Muctapor, interveni Dardiolai, ce se întâmplă? De ce vă deplasați?

Dar spaționautul nu apucă să răspundă. În prim-plan apăru zolomarxistul albastru, care-și revărsă asupra camerei tot conținutul dubios al stomacului.

– Șase minute și 23 de secunde! Îmi dai margarinaaaa? se auzi vocea triumfătoare a lui Pouridor, chiar înainte ca legătura cu Fața Nevăzută să se piardă din nou.

442 de vizualizări

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
Iubitori de arta