În care vom fi la fel de surprinși ca și cititorii de ceea ce se va întâmpla
Pe Fața Nevăzută a Lunii se instaura, încet-încet, ordinea. Dar fusese haos, o vreme. După ce șeful zolomarxiștilor, albastrul, vomase pe camere și ecrane fix când să se adreseze exe-geților și celorlalți cetățeni strânși în centrul de comandă al Subfăgărășanului, lucrurile o luaseră razna. Deja amețit, Muctapor nu mai rezistase și vomase și el, din solidaritate față de înaltul oaspete. După care se prăbușiseră amândoi pe podeaua metalică.
Imediat, două detașamente de galbeni, conduse de doi portocalii, îi luaseră în primire pe albastru și pe Muctapor. Alt detașament se repezise să curețe voma de pe aparatură, de pe scaune, de pe pereți, mă rog, de peste tot de unde fusese împrăștiată.
Petipor și Pouridor stăteau în continuare în colțul lor, lipiți de perete. Pouridor își primise premiul pentru câștigarea pariului, iar acum admira cutia cu margarină care-i aparținuse lui Petipor din toate unghiurile. Zolomarxiștii se agitau, trecând pe lângă spaționauții exe-geți, dar aceștia nu păreau deranjați de agitație.
– Băi, Petipoare, îți pare rău că ai pierdut pariul?
– Pouridor, un pariu este un pariu. Dacă pierzi, ai datoria să-l onorezi. Iar în neamul nostru, al exe-geților, nu există oameni lipsiți de onoare.
– Zici?
– De ce? Știi tu ceva?
– Petiporul lui tata, nu vreau să-ți dărâm lumea, dar atât îți spun: sper că n-ai cumpărat margarina de la un exe-get. Că, atunci, plua onoare…
– Poți să detaliezi, colega?
– Păi uită-te și tu. Uite, vezi? Aici, aici, unde țin eu degetul. Așa. Ce scrie aici? „Data expirării: 30 februarie 1988“. Pe bune?
– Și ce-i greșit? 1988 a fost an bisect. Îmi amintesc perfect, pentru că atunci a fost Olimpiada de la Seul, unde l-au prins dopat pe Ben Johnson. Doamne, cât am plâns atunci. Cât am putut să plâng…
– Aha, și ce treabă are anul bisect aici?
– Păi februarie e o lună cu mai multe zile în anii bisecți. Dacă nu știai, de aia șu și fost puse Olimpiadele în ani bisecți: ca să aibă sportivii o zi în plus pentru antrenamente.
– Petipor! Te rog, prietene. Poate ai dreptate cu asta cu Olimpiada, dar, totuși…
– Normal că am dreptate, normal! Mi-a spus chiar Pierre de Coubertin, în 1918, înainte să plecăm noi spre Lună. Știi, Pierre era francez, e adevărat, dar a fost racolat de serviciul nostru secret încă din 1883. A fost antrenat în Subfăgărășan, spălat pe creier așa cum se face, cu apă, săpun și biocide puternice, și trimis înapoi ca să ne răspândească ideile. Asta cu Olimpiadele moderne și cu Comitetul Olimpic Internațional a fost ideea noastră a exe-geților, ca parte a planului nostru de dominare a lumii. Moamăă, ce fericire a fost pe 23 iunie 1894, când s-a înființa COI. Îmi povestea tata că s-a petrecut trei zile și trei nopți. Mă rog, o scurtez. În 1918, Pierre venise în vizită în Subfăgărășan, să-și mai ia niște ordine, să una-alta. Atunci mi-a explicat asta cu anii bisecți.
– Da, mă, bine, am înțeles. Dar chiar și în anii bisecți februarie nu are decât maxim 29 de zile!
– Ești sigur?
– Da.
– Nu te cred. De unde ai informația asta? Dă-mi link!
– Ce să-ți dau?
– Link, boule, link. Dă-mi link spre informație!
– Ba o să-ți dau una după ceafă. Hai, bă, chiar și agatârșii, și pârșii, chiar și bulgarii, Petipor, chiar și bulgarii știu că februarie are 28 de zile, iar în anii bisecți 29. Ce căcat de link mai vrei?
– Bun, să spunem că ai dreptate. Unde vrei să ajungi?
– Păi, mă Petipor, ți se pare că ăla care ți-a vândut o margarină care expiră pe 30 februarie este un exe-get de onoare?
– Da’ cine a zis că e exe-get?
– Tu?
– Ești prost? N-am zis eu așa ceva.
– Dar, atunci, de unde ai cumpărat margarina?
– N-am cumpărat-o. Am cules-o de pe orbita lunii.
– Cum ai cules-o de pe orbită?
– Cu plasa de fluturi, cum? Mai ții minte când au venit americanii ăia? „Primii oameni pe lună“?
– Ha-ha-ha. Da. Ce-am mai râs.
– Ei, când au plecat, nu puteau decola, că aveau prea multe bagaje. Și au mai aruncat din ele, când au ajuns pe orbită, ca să facă joncțiunea cu nava. Păi de unde crezi că aveam jeanșii ăia Levi’s? Când am văzut cât de urât a făcut Muctapor la un rahat de pereche de jeans, am decis să ascund margarina, ca să nu-i dea foc și ei…
– Da, mă, dar să expire pe 30 februarie?
– Uite, îți mai spun un secret: așa fac toți ăia care fabrică lucuri care nu expiră niciodată. Margarina asta este eternă. La fel e și la mâncarea de la Mc Donald’s sau KFC: toată expiră pe 30 februarie, nu contează anul.
– Păi și, de ce m-ai lăsat să bat câmpii cu toată argumentația asta?
– Pentru că îmi place de tine atunci când devii pătimaș. Bine, îmi place de tine în general, Pouridor. Țineam margarina pentru momentul în care aș fi avut curajul să-ți mărturisesc.
Și, brusc, Petipor se repezi asupra prietenului și colegului său și-l sărută apăsat, pe gură.
