Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ziua Intendenței –episodul 42 –

Zoom Ziua Intendenței –episodul 42 –

În care spionii lui Dardiolai sunt exonerați.

– „Bună seara, România, bună seara, Subfăgărășan. Sunt Andreea Esca…“WTF?

Președintele Constantinescu era uimit, iritat, aproape nervos, stupefiat. Nu mai fusese în atât de multe feluri în același timp din adolescență, de când participase la o petrecere a unor șamani din lumea bună și dăduse de niște prafuri colorate în congelator, în timp ce căuta gheață. Dintre toate stările, acum domina cea de nervozitate, combinată cu o doză masivă de stupefacție.

– Domnule președinte, Comandante Suprem, dacă-mi permiteți cu umilință să raportez, aș dori să raportez, cu umilința necesară, dar e urgent și foarte important.

Dragoș Constantinescu se întoarse spre locul deunde venea vocea și văzu un tânăr exe-get, pe la 25-30 de ani, slăbuț, cu ochelari cu rame aurite, îmbrăcat într-un costum aproape impecabil, de la Tata & Fiul. Era prima dată când vedea un exe-get cu ochelari de vedere. De obicei mai purtau ochelari de protecție, mai ales când lucrau, dar ochelari de vedere nu văzuse la nici unul. Acum realiza asta.

– Băi, ochelaristule, ia spune tu, cu umilință, ce ai? Miopie, hipermetropie?

– N-am nimic, Comandante Suprem, nimic.

– Păi, de ce porți ochelari?

– Ce port?

– Ochelari porți. chestiile alea de pe nasul tău, din fața ochilor.

– Aaaa… Vă referiți la brățările dacice pentru ochi?

– La ochelari mă refer, boule. Ce brățări dacice visezi?

– Comandante Suprem, ceea ce numiți domnia-voastră ochelari sunt, de fapt, brățările dacice pentru ochi. O podoabă foarte apreciată la noi, dar cam răruță. Nu prea se mai fac multe, că au murit bătrânii care știau meșteșugul, iar cele vechi, cele care se mai păstraseră, sunt la un procuror din Alba Iulia. Le-a confiscat chiar când onoram o comandă de antichități către niște parteneri din străinătate și a zis că facem trafic. Ce trafic, dacă noi aveam contracte în regulă, asigurare și documente de export valabile? Ce trafic? Spuneți-mi și mie…

– Sunt din aur?

– Ce?

– Oche… astea, brățările dacice de ochi. Sunt din aur?

– Normal.

– Și de unde ai tu aur?

– Nu am. Da’ avea bunelu’, vestitul Dadazis. A fost unul dintre ultimii mineri exe-geți care au lucrat la Alburnus Maior. Când s-au închis minele noastre, cele de la nivelurile inferioare, ca să nu dea comuniștii peste Subfăgărășan, toți minerii au primit ultimele părți din zăcămintele pe care le exploatau atunci. Bunelu’, Dadazis, a avut atâta aur cât să-mi facă mie brățările astea pentru ochi și soră-mii, Gretiza, o pereche de cercei.

– Gretiza e sora ta?

– Da.

– Deci tu ești băiatul lui Dardiolai?

– Da. Dar să știți, faptul că sunt băiatul lui Dardiolai nu are nici o legătură cu faptul că sunt șeful adjunct al Serviciului Secret Exe-get. Am ajuns în această funcție prin propriile forțe, pe competență, muncă și devotament.

– Mda, sunt convins. Și cum te cheamă pe tine, șef-adjunct al SSE?

– Oroles, cu respect și umilință!

– Bun, măi, Oreo. Ce voiai să raportezi, cu umilință?

– Oroles.

– Voiai să raportezi oroles, Oreo?

– Nu, Oroles mă cheamă, Comandante Suprem, voiam să raportez, cu umilință…

– Raportezi cum vrei tu atunci când te hotărăști cum te cheamă: Oroles sau Oreo. Că m-am cam săturat de chestiile astea ale voastre de spioni, cu nume conspirative și alte d-astea. Acum lasă-mă! Nu vezi că a înnebunit Dardiolai?

– Păi asta, cu umilință, dacă-mi permiteți, voiam să raportez.

– Ia, dacă ai picat pe subiect, raportează. dar cu umilință, neapărat!

– Comandante Suprem, dacă permiteți să raportez, cu umilință, Dardiolai nu a înnebunit. Doar a avut un șoc mediu. Așa face el când are un șoc mediu, se crede Andreea Esca. Când are șocuri majore, care-l tulbură foarte tare, se crede Lucian Mîndruță. Atunci e grav, foarte grav, dar nu i se întâmplă decât foarte rar.

– Aha.

– Dacă doriți, vă spun cum putem să-l scoatem din șoc.

– Păi, spune-mi, dar mai repede. Avem o lume de salvat.

Oroles se apropie de urechea președintelui și-i spuse ceva, șoptit, dar cu umilință. Comandantul Suprem zâmbi și puse mâna pe microfon:

– Dardiolai!

Oroles pufni nemulțumit, dar cu umilință, și se apropie din nou de urechea prezidențială. Dardiolai părea că nu auzise interpelarea președintelui și continua să citească, de pe un prompter imaginar, știri mai mult sau mai puțin reale.

– Andreea, rosti președintele în microfon. Andreeeaa…

Dardiolai tresări violent auzindu-se strigat pe numele său închipuit și-și dădu la o parte din ochi o șuviță imaginară de păr.

– Andreea, continuă președintele Constantinescu, a zis Sârbu că, dacă nu-ți revii și nu te faci Dardiolai la loc, spune presei ce salariu ai!

Dardiolai tresări violent, se scutură, practic, ca de un vis urât și luă poziția de drepți.

– Domnule președinte, ce se întâmplă? Sunteți bine? Prima doamnă e bine? Totul e OK?

– Da, Dardiolai, noi suntem bine, mulțumesc lui Zamolxe. Tu păreai cam tulburat. Ia spune, ce se întâmplă?

– Comandante Suprem, putem să stăm liniștiți: nu am fost trădați!

– Păi, cine spunea că am fost trădați?

– Nu spunea nimeni, eram eu îngrijorat. Nu mai știam nimic de la spionii SSE de pe Zolomarxis 2, deși le-am trimis grămezi de bani. Mă gândeam că ne-au trădat. Dar nu, nu ne-au trădat.

– Asta de unde mai știi?

Dardiolai făcu un semn camerei de filmat să se mute mai spre dreapta, ca să prindă în cadru pachetul aruncat de pe Fața Nevăzută a Lunii, ăla care strivise cu greutatea lui mașinuța electrică.

– Domnule președinte, știu pentru că toți spionii noștri de pe Zolomarxis 2 sunt aici, în acest pachet. Cu tot cu grămezile de bani.

– Offf, Dardiolai, offf. Condoleanțe, știu cum e să pierzi niște oameni buni. Îți va fi greu să le anunți familiile că au murit în misiune.

– Da’ cine zice că au murit?

– Nu sunt morți?

– Nici pe departe.

– Dardiolai, sigur ți-ai revenit din șoc? Chiar nu sunt morți?

– Domnule președinte, Comandante Suprem, sigur-sigur.

– Nu știu ce să zic, Dardiolai…

Și chiar în acea clipă, în cadru intră tancul M1 Abrams roșu, al președintelui, condus de Murgu. Tancul ezită puțin în fața pachetului cu spionii de pe Zolomarxis 2, dar numai puțin. Căci Murgu apăsă accelelrația, iar Abrams-ul trecu foarte ușor peste pachet, făcându-l una cu mașinuța electrică.

– Cum ziceam, Dardiolai, reveni președintele Constantinescu. O să-ți fie greu să le anunți familiile că au murit în misiune…

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale