Albul e noul negru
Lucrurile făcute împreună cu femeile au, asemeni ciclurilor naturii, traseelor parcurse de planete și regulilor după care se joacă șahul, o formă fixă, o derulare implacabilă.
V-ați cumpărat apartament și vii tu cu o propunere:
– Aș dori să facem această cameră albă!
– Mmmm, zice ea, și tu te gîndeștii că ea e aproape de a lua o hotărîre favorabilă.
Însă, foarte probabil, ea se gîndea la altceva.
– Aaa, în nici un caz albă! Dacă tot văruim, hai să punem ceva frumos, spune ea.
Acest schimb de replici este ca încălzirea la fotbal, ca jocul de glezne. Ei trebuie să nu-i placă, e cumva ridicol ca ea să aprobe o primă propunere, ține de gust, naiba știe. Cred că i-ar fi scîrbă de ea însăși dacă i-ai face o propunere pe care s-o accepte direct.
Din acest moment, vreme de doi litri de transpirație – cam atît curge de pe tine –, ea strîmbă din nas la toate culorile din această lume. Mamă, ce bătaie i-ai fi dat lui Gauguin dacă ar fi făcut atîtea figuri! Tu să fii ăla care-i dă culorile „la mînă” lui Gauguin, cum au jucătorii de golf pe țuțărul ăla cu crosele.
Galben nu e bun. Cum de ce? Pentru că e galben, galbenul mă deprimă… Verde? Verde o să vezi cînd dormi în parc. Portocaliul dă un aer de bordel. Deja te pune pe gînduri: de unde dracu’ știe ea cum sînt pereții într-un bordel?… Dar tu de unde știi? Mai bine taci. Hai, mai departe! Ajungi să avansezi culori care n-ar trebui să existe, cum e maroul. Ajungi să spui cuvinte pe care le-ai mai auzit doar la mă-ta acasă:
– Dar ce zici de culoarea aia… ou de rață?
Se uită la tine ca la un om bătrîn fugit de la azil. Și pe bună dreptate.
Între timp, atît de zăpăcit ești, că a ajuns să ți se pară imposibil ca o cameră să fie văruită într-o culoare acceptabilă. Te gîndești ce camere ai mai văzut de-a lungul vieții… Căcat, nu-ți vine nimic în mine, ești cu nervii slăbiți. Dar exact atunci îi vine ei o idee genială, una la care pur și simplu nu te-ai gîndit:
– Știi ce?… O facem albă.
Tu vezi negru.
Decizii like sunday morning
Femeile se gândesc și se răzgândesc de o sută de ori înainte să ia decizia cea mai bună, tocmai pentru că sunt singurele care se ocupă cu așa ceva. Cu luat decizii, adică. Dacă ar fi și ele la fel de dezinteresate ca bărbații, lumea ar arăta cam așa:
– Iubitule, tu ce zici? Ce nume să dăm copilului?
– Care copil?
– Al nostru. Sunt însărcinată, ai uitat?
– Ești însărcinată? E, na! Ce tare! Cu cine? Cu mine?
– Cu mama. Cu tine, normal! Și e și băiat.
– Oau, ce mișto, o să am cu cine să contruiesc aeromodele.
– Dar ce nume ai vrea să-i dăm?
– Trebuie neapărat să-i dăm nume? Nu putem să-l lăsăm așa?
– Așa cum? Nebotezat?
– Da.
– Păi, și cum îl strigi?
– Vino-ncoace, coaie, să ne jucăm.
– Ești nebun la cap. Și la școală cum îl strigă?
– „Coaie, treci la tablă!”
– Doamne, Dumnezeule, nu-mi vine să cred ce spui. Și dacă sunt 15 băieți în clasă, cum îi strigă?
– Îi numerotează: Coaie 1, Coaie 2, Coaie 3 și tot așa…
– Dacă nu aș fi pe cale să nasc, aș divorța acum.
– De ce să divorțezi?
– De nervi. Aoleo, chiar nasc!
– De unde știi?
– Simt! Du-mă la spital acum. Repede!
– Păi, de ce să te duc la spital?
– Ca să nasc!
– Nu poți să naști aici?
– AICI??? ÎN RESTAURANT???
– Da. Ca să văd și eu cum se termină meciul. Uite, dacă te deranjează fumul, putem să-i rugăm să ne mute la nefumători.
Cartea „Femeile din de pe Venus, bărbații vin de la băut”, de Simona Tache și Mihai Radu, se găsește în librării sau poate fi comandată online de AICI.
E adevarat, femeile se ocupa cu luatul deciziilor. Dar nu a fost toata viata asa. Cand ai fost mic nu a luat mereu bunica, mama sau sora ta decizii pentru tine. Spuneti adevarul: ai incetat sa iei decizii cand te-ai insurat. Ca initial erai obisnuit sa mai decizi si tu, dar usor usor te-ai obisnuit cu refuzul si acum ti-a intrat in reflex sa nu mai decizi nimic. Ti-e frica sa mai cumperi si patrunjel, ca ti-e teama c-o sa mai faci un drum pana la piata, c-ai cumparat „flat leaf” in loc de de-ala cret. Asa ca o suni. Si ea te face prost, ca nici la patrunjel nu te poti decide. O iubesti pe nevasta-ta.