Faceți cunoștință cu Michelle Darnelle. Un copil nesuferit. Sau așa putem deduce din debutul filmului, cînd trei familii o returnează succesiv orfelinatului de unde au luat-o. Bine, puteți încerca și varianta „Dar, vai, e un copil neînțeles și oamenii ăia au inima de piatră”. Pentru că de aia adoptă oamenii copii, ei vor de fapt să-i returneze. Sau, stai, poate au comandat din greșeală dintr-un catalog și acum își vor banii înapoi.
În fine, publicul îndeajuns de idiot ar trebui să fie inspirat de un asemenea pîrț scenaristic și să empatizeze cu personaja cînd urlă superior: „N-am nevoie de nimeni, mă descurc singură și voi ajunge în vîrf!”.
Ei bine, să trecem imediat la maturitate, cînd aceeași Michelle (Melissa McCarthy) e putred de boagată. Pentru că este o afaceristă feroce care știe cum merg lucrurile. Asta explică pe deplin că 1) rivalul și fostul ei iubit Peter Dinklage are nevoie de trei secunde pentru a o arunca în închisoare cu o plîngere la autorități și 2) odată ieșită din bulăul de lux, Michelle a rămas fără nimic. Nimic-nimic. Așa fac businesswomen-ele de succes care au crescut în sărăcie: nu pun nimic deoparte în conturi secrete, în genți, în seifuri, pentru că nu sînt genul de oameni care să-și pună problema că banii nu cresc în copaci și s-ar putea ca la un moment dat să rămînă fără.
Prin urmare, fosta milionară se mută, în ciuda logicii și a bunului-simț, în casa fostei sale asistente pe care adora s-o trateze ca pe preșul de la intrare. Bine, hai să zicem, sindromul Stockholm a mai produs și alte situații ridicole.
De aici ar trebui să înceapă comedia. Pentru oamenii care consideră că o grasă bătrînă care își arată anatomia sexuală unei fetițe e ceva hazliu. Sau că două grupe de cercetașe care se iau la bătaie și își îndeasă biscuiți în fund e ceva hilar. De fapt, în acest punct, te și miri că scenariul nu include și două cetățence care fac joagăr o capră cu strapoane din morcov. Probabil că au fost, dar scena era prea slabă pentru întreg.
Poate ar trebui să adaug că brusc, după o întîlnire cu cercetașele, fosta bogătană decide să redevină milionară vînzînd prăjituri prin intermediul fetițelor. Și începe alt fir narativ. Și așa mai departe.
Prefer să mă opresc aici, pentru că filmul insistă să devină înfiorător de prost cu fiecare secvență care se produce pe ecran. Alt verb n-am. Dacă filmul ar fi o ființă vie, atunci singurul gest moral ar fi să-i dai în cap o lopată și să-l îngropi în spatele hambarului, în grămada de bălegar. Și asta dacă bălegarul nu se supără. Deși ar avea toate motivele.
Și dacă tot n-am fost destul de clar, atunci mai spun doar atît: dacă grobianismul, mitocănia, grețosul, grotescul și bancurile fără haz sînt preferatele voastre, atunci grăbiți-vă să vedeți filmul. Și considerați-vă niște tipi extrem de fini, pentru că nu va mai fi altcineva în sală.
The Boss. R.: Ben Falcone. Cu: Melissa McCarthy, Peter Dinklage.
28 de vizualizări
