Wrath of Man este un festival al masculinității toxice, o odă închinată machismului, un studiu în roșu a ceea ce poate face un set privilegiat de cromozomi XY unei categorii de personaje de gen oprimat pentru că fac parte din minoritatea antagonistă a poveștii. Și am savurat fiecare minut din el.
Mai întîi, pentru că filmul suferă de o feroce durere în fund vizavi de temele progresiste care trebuie abordate pentru a duce la discuții importante despre incluziune, diversitate și faptul că bărbații albi și heterosexuali sînt niște porci. Nu, tati, ăsta e făcut pe nesimțire și celebrare nerușinată a escapismului ăluia retrograd de ani ’80-’90, cînd filmele erau făcute de dragul publicului și al banilor, nu neapărat în ordinea asta. Deci: un om are un năcaz. Mare. Și, complet întîmplător, același om are un set de aptitudini foarte specifice, pe care le va pune la lucru pentru a rezolva definitiv dacă nu problema, măcar agenții cauzatori.
Există o gradare a cromaticii narative. Debutul, foarte mișto de altfel, ar zice că urmează un film de acțiune sîngeroasă, dar tîmpițică, să placă la toată lumea. Și uite așa, ușor-ușor, dus cu zăhărelul fie de povestea bine spusă, fie de charisma lui Jason Statham, fie de muzica bîntuitoare, privitorul realizează că îl așteaptă ceva mai mult. Ceva mai grav. Ceva care nu e sortit să smulgă zîmbete – sincer, mulțumesc, sînt sătul de abordarea de șaorma a celor de la Marvel, să fie de toate, indiferent de cît de idiot merg împreună.
În rest, bucurați-vă de dezmăț. Filmul dă spectatorului omor pe pîine cu avocado, pentru că atacurile armate sînt interesante, pentru că sîngele împroșcat estetic pe decor și recuzită e fascinant, pentru că Jason Statham știe să fie epic cînd deratizează ticăloși și, nu în ultimul rînd, pentru că „violența este fun“, vorba sfîntului Quentin Tarantinul, ocrotitorul picioarelor.
E drept, unele dialoguri ar fi putut fi cioplite, unele scene cizelate, mici bucăți au sunat fals și marile ciuruieli ar fi meritat poate un degetar de mai mult detaliu, dar asta o spun acum, după ce genericul de final s-a scurs de mult de pe ecran. Burțile scăpate de Guy Ritchie sînt relativ mici și hrănite cu regim de slăbire. Dar sînt.
Per total, revin la concluzia din primul paragraf. Nu-mi pare rău că l-am văzut. Nu mi-a irosit două ore. De fapt, judecînd la cald, parcă a fost chiar mai simpatic, pentru ceea ce oferea, decît precedentul film al lui Ritchie. Și, evident, la ani-lumină de mizeriile numite King Arthur sau Aladdin.
Wrath of Man. R.: Guy Ritchie. Cu: Jason Statham.
‘Wrath of Man este un festival al masculinității toxice’ – groaznic! O sa-l condamn si boicotez! Cand iese si pe ce platforma? Ca sa-l boicotez mai aprig, de-aia intreb.