Împielițați în pielea goală
Spre sfîrșitul stagiului militar, adică pe cînd dădea frunza (și iarba, firește), pe cînd simțurile, dar mai ales somnul de cătană în slujba patriei era cutreierat de ființe foarte feminine […]
Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.
[Închide sau apasă ESC]Spre sfîrșitul stagiului militar, adică pe cînd dădea frunza (și iarba, firește), pe cînd simțurile, dar mai ales somnul de cătană în slujba patriei era cutreierat de ființe foarte feminine […]
Bine e să ai de-a face cu morții. Cei de la pompe funebre ar putea spune că e cea mai profitabilă și sigură dintre ocupații. Băieții și fetele de sub […]
Duminică, pe site-ul Uniunii Scriitorilor din România, la rubrica „Comunicate” (!), dl Varujan Vosganian, proaspăt premiant Angelus, pentru o carte foarte bună, Cartea șoaptelor, dar, de data asta, din postura […]
„E o mizerie. Bob Dylan e un textier de mîna a doua. O fi el regizor de film, dar nu merita premiul Nobel. În America, sînt mari scriitori care nu […]
Am scris timp, de aproape doisprezece ani, la B24FUN, apoi la 24FUN, la rugămintea lui Alexandru Săndulescu. Erau vremuri mișto, în care revistele mergeau, publicitatea curgea, iar viitorul era roz. […]
Anul 1979 începuse cu bine. Pe stagiarii repartizați acolo statul îi cadorisise cu etajele 10 și 11 dintr-un bloc de la marginea cartierului Ada Marinescu. Cum l-au ocupat e o […]
Pe vremea cînd eram mai tînăr, iar generația mea visa la glorie și nu la posturi grase, ne creaserăm un soi de apărare colectivă împotriva vremurilor. Groșan era cel mai […]
Taa-daam! Stimați concetățeni… tovarăși… pretini… doamnelor și domnilor… iubiților pe tunuri… Popă Pripici… dăscălime… mofluji… Adunarea! Avem un comunicat importantissim pentru țară. Tocmai îmi scremeam mintea ce să scriu […]
Păcat că Sorin Preda nu e și nu va mai fi de față să confirme spusele mele. Nu, marea nu era agitată. Avea să fie, o săptămînă mai tîrziu, la […]
Cine e și cine nu e? Aceasta-i întrebarea. În războiul pe viață și pe moarte dintre vechea și noua conducere a USR, a intervenit un… Comunicat (publicat în România literară […]
Drag mi-ar fi fost, în urmă cu, hăt, mulți ani, să fiu primit în USR (nu vă speriați, nu e noul partid, era vechea asociație de breaslă). Pe lîngă sentimentul […]
Azi voi vorbi despre un eveniment tulburător, o chintesență a politicii culturale și, mă rog, a politicii USR, Turnirul de Poezie “Cununa de Lauri” de la Tomis, ediția a VI-a. […]
În 1984 mă obișnuiam, încă, cu rolul de gestionar la Cartea Românească. Toată lumea dădea pe dinafară de amabilitate, Nedelciu arunca ochi de vultur peste librărie și peste curte și […]
Cum, oare, să dai cu bățu-n baltă, chiar și atunci cînd ai dreptate? Închizi ochii, respiri adînc, îți iei avînt și plonjezi în ridicol. Dăm azi un exemplu, și anume […]
Tristă și ridicolă e povestea răzbunătorilor necugetați din capul USR, care au vrut să îl facă praf, în fața colegilor, pe Cristian Teodorescu. Și mai măreață e prostia gogonată a […]
De curînd, am văzut o postare a unui (nu prea mai) tînăr scriitor, Claudiu Komartin, care-l readucea în memoria publicului de poezie pe regretatul meu prieten Călin Angelescu. Brusc, m-a […]
Pe la sfîrșitul anilor ’80, aveam obiceiul să fug, de cel puțin vreo trei-patru ori pe an, la Ploiești. Să-l văd pe Nino Stratan. Oficialitățile organizau (că era musai) festivaluri […]
“Gaudeamus” s-a terminat chiar în ziua alegerilor. Frumoasă coincidență. Iată cam se s-a întîmplat: Cristian Fulaș: Eu + casa de marcat = love. Definiția fericirii. Urșii polari sînt la tîrg. […]
Prin 1995, fiul meu, Bogdan, nu avea nici un chef de școală. Venea la mine, la Academia Cațavencu, și juca jocuri pe calculator. Cum el și toată lumea care-l înconjura […]
Ca să-mi pot plăti datoriile contractate la casă, m-am angajat, în 2001, la tipografia MasterPrint Offset. A fost una din cele mai frumoase perioade din viața mea, și asta datorită […]