Bătrînul domn Carp aflase din ziarele de dimineață că fostul lui prieten, Titu,
murise cu o zi înainte. Cînd citise știrea, i se pusese un nod în gît. Nu-și mai
dăduse de mulți ani bună ziua cu Maiorescu. Și-l amintea pe Titu, cel din tinerețile
lor, de la întîlnirile de acasă de la Pogor, din Iași, cînd puseseră la cale Societatea
„Junimea”. Erau parcă amintiri din altă viață. Pe atunci Titu era ambițios, dar
tocmai cînd își întindea aripile la Iași fusese acuzat de o anume tînără doamnă,
Veronica Micle, că încercase să profite de o profesoară. Sau s-o seducă. Vuise
Iașiul de pe urma acelui proces care ar fi putut să-i ucidă cariera prietenului
Maiorescu.
Titu era un om pe al cărui cuvînt de onoare te puteai bizui, dar avea o slăbiciune
pentru femei pe care nu știa să și-o înfrîneze. Totuși, cînd îl vedeai, cu logica lui
rece și cu manierele lui impecabile, nu-ți venea să crezi că i-ar fi putut face
propuneri rușinoase unei femei care nici măcar nu arăta prea bine. Oricum, își
amintea domnul Carp, el și ceilalți junimiști își folosiseră toată influența pentru a-l
scăpa pe Titu de acuzații. Și izbutiseră. E drept că și Titu își apărase cauza cu un
aplomb fără cusur.
Vreo douăzeci de ani mai tîrziu, domnul Carp nu mai era atît de sigur că prietenul
lui nu încercase s-o seducă pe domnișoara oarecum bătrînă care-l dăduse în
judecată. La fel cum începuse să se îndoiască și de cuvîntul de onoare al
prietenului său. Dar ce avocat pledant de succes se împiedică, la o adică, de
cuvîntul său de onoare? Un avocat care nu e în stare să mintă la tribunal în
interesul clienților săi n-are ce căuta în această meserie. Doar că Titu îl mințise și
pe el, cînd acceptase combinația pe care i-o propusese răposatul rege și devenise
prim-ministru. Dacă, cel puțin, prietenul Maiorescu i-ar fi spus de înțelegerea lui
cu Regele, în timp ce el purta discuții pentru un nou guvern cu Majestatea Sa, i-ar
fi trecut cu vederea această trădare. Dar ca el, Petre P. Carp, să fie trădat de amicul
Titu, asta era prea mult și de neiertat.
Totuși, bătrînul boier ceru să i se pregătească haine de doliu, ca să se ducă la
cimitir să-și petreacă fostul prieten pe ultimul său drum. Era o zi călduroasă și
gîndul că va trebui să se îmbrace cu jiletca groasă, cea pe care o purtase și la
înmormîntarea regelui, nu-i pica prea bine domnului Carp. Tocmai cînd se gîndea
că-l vor trece toate nădușelile la cimitir, omul lui de încredere i-a spus că îl căuta
un domn deputat care venea din partea premierului Marghiloman.
Ce zi nenorocită, n-ajungea că murise Titu, mai venea și omul lui Marghiloman să-
l viziteze! Deputatul era nădușit și grav. Venise să-i aducă la cunoștință că domnul
Titu Maiorescu… Carp l-a întrerupt. Știa!
Domnul premier Marghiloman va lua parte la funeraliile domnului Titu Maiorescu,
i-a spus deputatul, și voia să afle dacă domnul Petre Carp era la curent cu acest
dureros eveniment. Era, i-a răspuns Carp.
Domnul premier spera că se vor întîlni cu această tristă împrejurare la Cimitirul
Bellu. Bătrînul Carp n-avea chef să se întîlnească cu Marghiloman la
înmormîntarea prietenului său Maiorescu. Așa că i-a spus deputatului: „De ce i-aș
face lui Titu o politețe pe care nu mi-o va putea întoarce?”. Trimisul lui
Marghiloman s-a fîstîcit: „Poate că, totuși, într-un asemenea moment solemn…”
„Întrevederea noastră s-a încheiat!”, i-a spus Carp și i-a întors spatele deputatului,
ca să se uite pe fereastră. Cînd a auzit ușa închizîndu-se în spatele trimisului lui
Marghiloman, cu ochii la fereastră, domnul Carp a lăcrimat, ca atunci cînd aflase
că fiul său cel mare căzuse pe front. După ce i s-au uscat lacrimile, i-a spus omului
său de încredere să-i aducă hainele de doliu și că azi nu va ieși din casă. Domnul
Carp s-a îmbrăcat cu hainele pe care le purtase la moartea Regelui, apoi i-a spus în
șoaptă răposatului său prieten mai întîi să-l odihnească Dumnezeu, iar atunci cînd,
după calculele sale, Titu a fost vîrît în groapă, i-a spus: „Să te ierte Dumnezeu,
Titu”. Și cum nu mai avea lacrimi ca să-și plîngă prietenul, l-a jelit ca bocitoarele
de la țară, dar în șoaptă, întrebîndu-și prietenul unde se duce.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a
căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de
deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de
voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între
anii 1900 și 1920.)
Cu prilejul zilei de 18 aprilie, Ziua Internațională a monumentelor și a siturilor, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic încurajează publicul să exploreze și să prețuiască patrimoniul cultural al capitalei, dar și să redescopere monumentele de for public.
