Fratele din Detroit al Vasilicăi îi scria cam o dată la șase luni cîte o scrisoare lungă, de dor de casă, și din două în două luni scrisori scurte prin care o ținea la curent cu ceea ce i se mai întîmpla. Vasilica îi răspundea la fiecare în parte, cu deprinderea ei de ordine din imperiul din care plecase, dar și din iubire fraternă. Cînd îi trimitea fratelui din America răspuns la scrisoare, Vasilica se retrăgea în bucătărie și închidea ușa. La ultima lui scrisoare însă, moașa l-a chemat și pe Tiberiu, ca s-o ajute să-i scrie răspunsul.
Mai întîi însă i-a recitit scrisoarea împreună cu Tiberiu. „Iubită soră, noi sîntem bine, ceea ce vă dorim și vouă. Aici în America se aude că vom intra și noi în Război. Nu pricep de ce, dar mi-ar părea bine. Căci America zice că vrea să fie de partea Franței și a Angliei, adică și de partea noastră, cum ar fi. Fratele nostru din Franța, Jurj, e caporal în Legiunea Străină și e pe front unde n-o duce prea bine. Dar cum îl știi, Jurj nu se plînge, chiar dacă se miră că mai e în viață după toate prin cîte a trecut. Vreau să știi, iubită soră, că doresc să fiu primit în armată dacă America intră în război. Nădejdile sînt slabe. La etatea mea aud că nu mai sînt potrivit ca soldat, cu toate că mă simt în puteri, ca totdeauna. Dar poate că asta mi se trage și de la noul meu job, de șef peste cea mai mare oțelărie din Detroit, care la vîrsta mea, de 47 de ani, ce-i împlinesc în acest an, nu se mai potrivește cu rostul soldaților.”
Tiberiu i-a spus Vasilicăi ce să-i răspundă fratelui ei din America pe chestiile de politică subțire, apoi și-a turnat puțin rom într-un pahar și i-a zis soției sale că și el se va duce la datoria către țară. Pînă una-alta, nu știa cum, dar cînd țara îl va chema, nu va mai rămîne în București, sub ocupația odioasă. Vasilica era de acord cu el, dar l-a sfătuit să se astîmpere, ca să nu pice de prost. Dacă s-ar fi dus acum la Iași, el, care plecase din Ardeal și stătuse atîția ani la București, plus ocupația nemțească, ar fi putut fi bănuit că voia să spioneze, nu că îl apucase patriotismul. Și nu mai avea nici el vîrsta să facă pe soldatul.
Tiberiu a aflat și din Cișmigiu că americanii se gîndeau să intre în război, prilej pentru el să le dea o lecție de mare politică amicilor săi din marea grădină a orașului. Americanii puteau veni, cel mult, cu infanteria, o infanterie neantrenată, pe care nemții ar fi putut s-o spulbere fără mari eforturi. Dar dacă America ar fi trimis pe front și altceva decît soldați, adică hrană și pentru aliați, asta ar fi schimbat situația. Deocamdată însă nu era nimic sigur și tot deocamdată știrile de pe fronturi erau că nemții se descurcau mai bine decît francezii și englezii laolaltă. Iar pe frontul românesc, de cînd se retrăseseră rușii, cu revoluția lor, era un balamuc frate cu moartea.
În retragerea lor de pe front, rușii se hrăneau din jafuri și mai și împrăștiau vești că la ei în țară se terminase cu țarul și că poporul pusese mîna pe putere. Atunci a anunțat Regele că îi va împroprietări pe țărani după război, la sfatul lui Brătianu, liberalul care nu uitase nici în toiul războiului că se lupta cu conservatorii, adică cu marii proprietari de pămînt. Dar cea mai mare promisiune a Regelui era că după război toată lumea va căpăta drept de vot. Adică toți bărbații care puteau să voteze.
Unii dintre prietenii lui Tiberiu erau de părere că ideea asta îi venise Regelui dinspre consoarta sa, regina Maria, englezoaica, cea care se ducea prin spitalele cu soldați răniți și agita femeile să se ocupe de soarta lor. Alții însă erau convinși că propaganda de la București o acuza mincinos pe regină și pe doamnele de la Crucea Roșie că și-ar fi făcut de cap cu răniții din spitale. Din știrile care răzbăteau de la Iași se simțea că acolo se mișca ceva, în pofida cenzurii de la București. Șeful misiunii franceze, un anume Berthelot, începuse să facă politicos instrucție cu generalii armatei noastre, scoțîndu-i în față pentru merite, nu pentru înrudiri. Dar ce putea face spiritul Revoluției franceze împotriva spiritului feudal autohton, se întreba Tiberiu, ca patriot trecut prin multe, și-n Ardeal, și la București.
(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)
Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT
1.291 de vizualizări
