Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

București, marea speranță Episodul 23: Morți și răniți

Zoom București, marea speranță Episodul 23: Morți și răniți

Era sîmbătă și Vasilica ieșise la plimbare de una singură prin cartier. N-o chemase nimeni pe la vreo naștere înainte de vreme sau pe la vreun avort neașteptat. Căci de avorturile provocate avea grijă ea.

Pe stradă mirosea a flori de cireș, a balegă de cal și a iarbă călcată în picioare. Vasilica își ferea botinele de noroaiele  pe care vîntul de primăvară nu apucase să le usuce. Le răspundea cuviincioasă mahalagiilor care ieșiseră la poartă, să vadă ce se mai întîmpla pe Calea Griviței și îi dădeau bună ziua.

Cînd moașa a ajuns în dreptul Cimitirului Sfînta Vineri a văzut o mulțime de femei care se îndreptau spre intrarea locului de odihnă veșnică. Doamnele cu dare de mînă erau urmate de slugi care cărau papornițe pline cu colivă și altele, de-ale gurii. Femeile mai înstărite și nu prea din mahala cărau singure prinoasele pentru morți și mai și sporovăiau pe drum, bucuroase că aveau cu ce se duce la cimitir. Văduvele tinere păreau năucite și ba izbucneau în plîns, ba le apuca un rîs aiurea, care le făcea să-și ducă mîna la gură, uimite și rușinate. Moașa s-a oprit din plimbare și a traversat strada. Apoi s-a alăturat și ea șirului nesfîrșit al femeilor care intrau în cimitir și își spuneau una alteia cine mai murise la război, cine căzuse prizonier și despre cine nu se mai știa nimic.

Murise pe front unicul fiul al domnului Petre Carp, boierul care făcea politică. Vuia Bucureștiul, în timp ce domnul Carp își vedea de treburile sale zilnice, ca și cum nu s-ar fi întîmplat nimic, deși, se spunea, el își trimisese băiatul la război.

Fiul cel mic al măcelarului Matache era prizonier la bulgari, dacă mai trăia.

Cămătăreasa Nicoleta Bașturea își blestema și acum bărbatul că murise de-abia după ce singurul lor copil, Ghiță, fusese luat în armată și căzuse prizonier în primele zile de război. Dacă bețivul de Ion al ei ar fi murit cu două săptămîni mai devreme, Ghiță  ar fi fost singurul sprijin al unei biete văduve și nu l-ar mai fi luat țara la război.

Doamnei Lupu, bogata negustoreasă evreică, îi mai murise un băiat pe front. Idel al ei, locotenent în armata română, fusese împușcat în Moldova, la marginea unui sat, Mărăști. Fusese îngropat laolaltă cu alți mulți morți. Așa că n-avea piatră funerară. Doamnei Lupu îi trimisese vorbă Rafael Cohn, anticarul, prietenul ei de la Bacău. Rafael aflase această știre de la un plutonier, Ionescu, evreu și el, în ciuda numelui, care se jura că-l văzuse mort pe fiul doamnei Lupu.

Împreună cu Idel murise și băiatul croitoresei Duțu, care era căpitan, ca ofițer de carieră ce fusese. Căzuseră amîndoi la datorie.

Nevasta lui Costel, ceasornicarul, nu mai știa nimic despre cei doi gemeni ai ei care nimeriseră la artilerie.

Tînăra doamnă Boureanu, rudă de departe cu Sturdza trădătorul, își luase zilele de rușine, încît soțul ei, Cezar, se jurase că-l va împușca pe Sturdza dacă-l va mai întîlni. În acest scop, Cezar, care avea un picior mai scurt, încît fusese declarat inapt pentru armată, făcea exerciții de tir cu pistolul, la marginea orașului, departe de urechile ocupanților.

Femeile care aveau copii, frați sau soți fără nume știute în mahala pășeau îndîrjite spre cimitir, iar odată ajunse acolo nu mai știau încotro să se îndrepte. Mergeau spre capelă, tăcute, într-un fel de rîu al speranței că preotul le va spune acolo că cei despre care aflaseră că au murit erau încă în viață.

Cîteva zeci dintre femeile care intrau în cimitir să-și pomenească morții  erau cu burta la gură. Vasilica le recunoștea pe unele, care veneau la ea să i se plîngă, fiindcă primiseră scrisori că le muriseră bărbații pe front și nu știau încotro s-o ia. Să nască un copil cu tatăl mort sau să facă chiuretaj? Mai erau însă și femeile care rămăseseră însărcinate după ce le plecaseră bărbații pe front. Astea nu știau dacă le muriseră soții, dar ca să nu se mai vorbească despre ele în mahala, ca despre niște femei necredincioase care și-au trădat bărbații pentru ocupanții Bucureștiului, se duceau să-și plîngă soții la cimitir, ca și cum ar fi fost morți și îngropați. Una dintre ele primise știrea că bărbatul ei era prizonier în Bulgaria. Dar din cauză că rămăsese însărcinată cu un plutonier german prefera să-i facă lui Gelu al ei pomeni ca pentru morți.

(Toate personajele neatestate istoric ale acestui serial au fost persoane reale, a căror viață și moarte pot fi dovedite prin actele lor de botez și prin certificatele de deces care au rămas de pe urma lor. Schimbările de nume, din motive care țin de voința autorului, vor fi dezvăluite la sfîrșitul întîmplărilor prin care au trecut, între anii 1900 și 1920.)

Proiect susținut de Primăria Municipiului București prin AMPT

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Piesă neterminată pentru o Europă mecanică

    15 ianuarie 2019

    La Ateneul Român, floarea politichiei bruxeleze s-a ridicat condescendentă la suprafața borșului de tărîțe dîmbovițean intrat oficial în fermentația iluzoriei președinții rotative a UE. În realitate, singurul român care chiar […]

  • Tusk și vocea României

    15 ianuarie 2019

    Discursul lui Donald Tusk de la Ateneu n-a fost doar un episod de marketing personal, ci și o concluzie amară pentru clasa noastră politică, mică de statură, mută și surdă, […]

  • Oastea femeilor pesediste

    15 ianuarie 2019

    Lavinia Șandru n-a stat mult cu limba pe bară. Are de muncă la TVR. Dar acum patru ani de zile, pe-atunci doamna Vâlcov, Lavinia a pus, în ipostaza sa de […]

  • Dragnea ca felul întîi, felul doi și desert

    8 ianuarie 2019

    Necrofagii care au devenit dependenți de cadavrul politic al lui Liviu Dragnea au nevoie urgentă de nutriționiști care să le diversifice meniul, cu atît mai mult cu cît, anunțîndu-și cadidatura […]

  • Anul violenței

    8 ianuarie 2019

    La fiecare pas pe care-l face, Klaus Iohannis pare să întindă sfoara nebuniei. Amînă, respinge, refuză. Două ministere n-au miniștri, opt ambasade n-au ambasadori, zeci de procurori stau pe bară […]

romania100